Retrospectivă

În anul care a trecut
Ne-am iubit mult, enorm de mult,
În anul care va veni
Extrem de mult ne vom iubi,
În anul care a plecat
Ne-am iubit cu adevărat,
În anul ce la colţ pândeşte
Ne vom iubi doar nebuneşte
Cum nimeni nu va reuşi
Pe culmi de nori ne vom iubi.

La mulţi ani!!!

Azi, când anul se sfârşeşte
Vine altul, mai bogat,
Dana, Cătă vă doreşte:
Să trăiţi tot ce aţi visat!

Clipele toate să vă fie
Cum nu aţi mai avut vreodată:
Pline numai de bucurie
Şi de iubire-adevărată!!!

În linişte şi sănătate
Norocul să vă însoţească!!!
Pe mese să aveţi de toate!
Dumnezeu să ne ocroteasca!!!

La mulţi ani!!!

Iubirea ta viaţa-mi inundă

O stea pe bolta de-aş fi fost,
O floare-n lanul înflorit...
Numai tu mi-ai fi adăpost
Iubindu-mă la nesfârşit.
Fir de nisip pe plaja plină,
O frunză-n nucul cenuşiu...
Zâmbetul care-ţi dă lumină
Numai atât, aş vrea să fiu.
Sprânceana Lunii-n miez de noapte,
Splendoarea clipei nebuneşti...
De-aş fi... nu sunt... îmi eşti aproape
Te simt mereu cât mă iubeşti.
Cuvântul tău zorii mi-alină,
Glasul tău noaptea-mi linişteşte,
Inima nu poa' să se-abţină
Cât te iubesc îmi aminteşte!
Deşi nu uit nici o secundă,
Nu aş putea, iubirea mea!
Iubirea ta viaţa-mi inundă,
Fără de tine n-aş putea
Să privesc bolta-nseninată
Să cuprind plaja-n zori de zi...
Dragostea noastră-i prea curată
Ne vom iubi cât vom trăi!

Numai noi doi...

Din nori sidefii,
Din steaua albastră
Atunci când revii
Doar dragostea noastră
Mai are puteri,
Mai are culoare,
În zbor cred că speri
S-ajungem la Soare...
Numai noi doi...
Numai noi doi...
Ne iubim mai mult
Cu fiece clipă
Sufletu' ţi-ascult,
Îmi oferi aripă
De înger curat,
Pe raze aprinse
Lacrimi am vărsat,
De-acum sunt învinse
Numai noi doi...
Numai noi doi...

Rămân să te iubesc!

Visul ciudat mi-a răpit noaptea,
De ochii tăi, dorul mă arde,
Mă recuprinde anxietatea,
Şi zeci de stele..., miliarde,
Cu razele mă înconjoară
Lacrima vrând să îmi oprească...
Un vis ciudat, ce mă doboară
A reuşit să mă trezească.
Îţi privesc ochii ce-mi zâmbesc...
Nu desluşesc realitatea...
Sigur ştiu doar că te iubesc,
Însă în imposibilitatea
De-a-ţi demonstra, mă tot afund...
Degeaba-ncerc, în zadar scriu,
Simt uneori că mă scufund,
Simt sufletul pe-un bisturiu
Când zeci de vise mă-nspăimântă
Cu-o usturime pân' la os,
Degeaba Luna mă încântă,
Lumina ei e de prisos...
Îţi recitesc zâmbetu-n noapte,
Cuvintele mi le-amintesc...
Te-aş săruta... dar eşti departe
Şi totuşi... sincer te iubesc!
Martor îmi este Dumnezeu
Şi stelele şi Luna chiar...
Nu m-ai crezut în visul meu...
S-a transformat într-un coşmar
Ce arde... sufletul mă doare...!
Cuvintele nu-mi mai găsesc,
Trimit şi Luna la culcare,
Iar eu... rămân să te iubesc!

Ne vom iubi cu siguranţă

E drumul lung şi fără milă
Viaţa curge doar cum vrea ea,
Iubirea noastră nu-i labilă,
Oricât de multe-am înfrunta,
Ne vom iubi în continuare,
Ne vom iubi poate mai mult
Chiar dacă eşti la depărtare
Mi-e de-ajuns glasul să-ţi ascult.
Să-ţi promit că şi-n altă viaţă,
De Dumnezeu va vrea să-mi dea
Te voi iubi cu siguranţă,
Te voi iubi, iubirea mea!

La Multi Ani!

Ţi-aş dărui

Ţi-aş dărui, iubirea mea,
Din cerul nopţii, de-aş putea
Să decupez... o stea polară,
Doar pentru tine să răsară, 
În orice clipă vei dori.
Ţi-aş dărui, de-aş înflori,
Crenguţe albe, luminate
Şi dragoste până la moarte...
Din curcubeu ţi-aş împleti
Un înger care ţi-ar şopti
Ce nu reuşesc să-ţi expun,
Chiar Soarelui de mă opun,
În valuri de iubire-ncinse,
Numai de ochii mei învinse  
Să-ţi fie zilele în zori...
Ţi-aş dărui, de mii de ori  
Iubirea care m-a învins,
Să-ţi fie drumul neatins
De orice mică adiere,
Chiar de m-aş topi de durere,
Ţi-aş dărui tot ce-ţi doreşti,
M-aş mulţumi să îmi zâmbeşti.
Inima mea ţi-aş da în dar
Pe-un talger mare de cleştar
Dar n-o mai am de mult în piept
De-aceea veşnic te aştept  
Doar lângă tine să pulseze
Cu-al tău sărut să se-asorteze
În noaptea de magie plină
Ţi-aş dărui din ochi lumină,
Din suflet dragoste curată...
Ţi-aş dărui... viaţa mea toată.
Ţi-aş dărui, iubirea mea...
De-ai fi aici... nici noaptea grea
Nici zilele n-ar mai fi reci,
 De nu ar trebui să pleci...

Până şi Luna se ascunde

În seara asta, dragul meu
Până şi Luna se ascunde.
Ca ea... şi eu la pietul tău
M-aş pierde câteva secunde...
M-aş pierde-n grabă, tremurând,
M-aş pierde pentru totdeauna...
Şi am s-o fac... cât mai curând,
La pieptul tău, mai mult ca Luna
Mă voi ascunde, să-ţi răpesc
Privirea şi-un sărut dorit,
Să mă iubeşti, să te iubesc,
Să ne iubim la infinit.

Curge noaptea printre vise

Curge noaptea printre vise
Ca izvorul susurând,
Peste paginile scrise
Ai trecut lent, rând cu rând,
Ai citit, ai luat aminte
Printre file rătăcind,
Mi-ai şoptit: "-Să fi cuminte!"
Ai plecat... acoperind
Totul cu iubire-aleasă
Totul plin de-un alb imens...
Distanţa uşor m-apasă,
Transform dorul tău în vers.
În poeme mă-nvelesc...
Aşternând seară de seară...
Cât de sincer te iubesc...
Mult mai mult ca pe-o comoară
Sau o cerească minune...
Eşti tot ce mă înconjoară
Cu suflet şi pasiune.

Un buchet de zece... luni

Aripi, zbor spre culmi albastre,
Strop din vise uimitoare,
Cânt de Luna între astre,
Noapte plină de splendoare,
Nori albi din sărut fierbinte,
Fluturi roşii, violete,
Luciul mării adormite,
Joc de stele prinse-n plete,
Izvoare fierbinţi de dor...
Zece luni... s-au împlinit
Toate într-un sfânt decor,
Buchetul l-am împletit
Să rămână amintire
Peste secole şi veac
Ne scăldăm într-o iubire...
O iubire fără leac.

Zece luni la ora zece

Pe o rază aţipită aşteptam în noapte somnul
Neştiind că-a sosit clipa retrezirilor la viaţă,
Îngerii cântau probabil ceea ce le dicta Domnul,
Picurându-ne iubire până înspre dimineaţă...
Zece luni s-au scurs alene, zece luni pline de tine
Zbor pe aripi de iubire peste viscol, peste ceaţă,
Inima îmi e absentă, numai ţie-ţi aparţine,
Ai închis-o-n al tău suflet ca-ntr-o sfântă fortăreaţă.
Eşti secunda ce-mi da viaţă, eşti tot ce am mai curat
Suntem Soarele albastru aprins între doi vulcani,
Ne iubim de zece luni, ne iubim adevărat
Strângând razele aprinse peste luni şi peste ani.

Doar cu-o moarte sunt dator!

Cine a-întrebat vreodată
Lumea pestriţă şi deasă
Ce trăieşte agitată
Şi-ajunge târziu acasă...
Sau pe cei mai liniştiţi
Cu purtare delicată,
Paşnici şi nestingheriţi...
Voi i-aţi întrebat vreodată...?
"-De ce-i MOARTEA o făptură
Rece şi plină de gheaţă...?
Neagră, inundată-n ură...?"
Voi..., cei ce sunteţi în viaţă...
De ce o jigniţi mereu?
A văzut-o cineva?
Aţi fost voi la Dumnezeu?
I-aţi analizat seva?
Aţi zărit-o voi în zbor?
De-aproape, din depărtare?
"Doar cu-o moarte sunt dator!"
Spune lumea asta mare...
De ce-i puneţi coasa-n mână?
De ce mereu o cerniţi?
Poate că ea tot amână
Sperând să o şi iubiţi,
S-o vopsiţi în alb şi verde,
Sau în roşu de carmin...
Şi-aşa nu aveţi ce pierde
Dac-o răniţi mai puţin.
Cititorule, mă iartă
De m-ai înţeles greşit
Iar de nu, te rog mă ceartă!
Fiindcă eu am îndrăznit
Să te-ntreb fără sfială,
Cu al meu strop de curaj...
Nu cumva mulţi se înşeală?
Nu cumva viaţa-i miraj?
Iar moartea de după viaţă
E faptul cel mai concret?
Un miraj trăit în ceată...
Plin de lipsuri şi regret...
Nu cumva i-am pus pe frunte
Morţii cunună de spini
Dar de fapt ea ne dă viaţă
Pentru-a prinde rădăcini?

Să ne iubim ca nebunii

Se-aştern în noapte fulgi pufoşi
Gândind în şoapta lor firavă
Că ochii tăi verzi şi frumoşi
În a mea inimă bolnavă
Vor fi acoperiţi de ger,
De crivăţ sau de vreo uitare...
Sufletu-mi frânt, palid, stingher
Te-aşteaptă fără încetare...
Te-aşteaptă-n zori plini de zăpadă,
Te-aşteaptă-n noaptea viscolită
Doar m-am lăsat iubirii pradă,
O păcătoasă răstignită
Pe crucea sfântă a iubirii.
Săgeţi în suflet mă pătrund
Precum grădina trandafirii,
Cu-al lor miros cald şi profund
Vom topi fulgii grei de nea,
Doar cu al tău surâs fierbinte
Iubirea din cupe vom bea...
Aştern în nopţi mii de cuvinte,
Te-aştept să-nvingem împreună
Fulgi viscoliţi din geana Lunii,
Să biruim orice furtună...
Să ne iubim iar ca nebunii.

Asculta mai multe audio diverse

A FI OM E LUCRU MARE!

Dragul meu, nu-s un savant,
Sunt un om ca orişicine...
N-am minte de elefant...
Dar... vei apela la mine
Chiar atunci când nu gândeşti
Şi îţi voi răspunde-n grabă,
Chiar de vrei să mă plăteşti:
"Am de făcut altă treabă!
Sufletul nu mă mai lasă
Să mă calci tu în picioare
N-ai cei şapte ani de-acasă!"
A FI OM E LUCRU MARE!


dedicată unui coleg (boier Bibescu)

Sunt nor din lacrimi şi suspine

Singură-n lumea asta mare,
Doar două mâini, două picioare...
Singură-n lumea asta mare,
Nu mai ştiu cum să-mi cer iertare,
Cuvintele nu-mi mai găsesc
Printre suspine scriu, firesc...
M-au copleşit atâtea rele,
Atâtea farduri şi vopsele...
Un strop de suflet am, atât!
Mii de lacrimi îmi stau în gât,
Sufletul chiar mi-este sătul...
Totuşi nu pot să strig: destul!!!
Cum să pretind c-aş fi frumoasă
Când port pe mine-o haină groasă
Şi mă citeşti din depărtare...?
Cum aş putea? Plâng, fiindcă doare!
Cum să pretind că aş fi "bună"
Când nu se mai feresc să-mi spună
Lozinca: "de eşti bun, eşti prost!"
De ce? de ce? are vreun rost
Să tot pretindem că avem
Teamă de Domnul cel Suprem
Şi de fapt asta doar... minţim...???
În jurul cozii ne-nvârtim,
Ne închinăm şi ne rugăm
Dar, de fapt doar ne... lăudăm.
Făţărnicia e mereu
Mult mai presus de Dumnezeu???
De câte ori pe zi rosteşti:
"Când bine faci, bine găseşti!"?
De ce? de cine să asculţi?
De cei nepăsători şi mulţi?
De cei perverşi? de cei avari?
De cei ce râd de voluntari
C-un strop de suflet mai curat?
Ce mai e fals şi-adevărat???
De ce-aş avea în suflet gheaţă
Când am de trăit doar o viaţă?
"Iar a fi om e lucru mare"
De când mă ştiu îmi cer iertare
Şi pentru... aerul furat.
Dac-a iubi e un păcat...
Din suflet o mărturisesc,
Off!!! Doamne!!! eu păcătuiesc
Cu zâmbetul pe buze chiar,
Cu sufletul mereu pe jar
Iubesc tot ceea ce e pur şi fin...
Chiar dacă am viaţa un chin
Iubesc curajul şi dreptatea!
Iubesc căldura, libertatea
De a-mi alege eu cuvântul
Până mă vă-nghiţi pământul,
De lozinci chiar m-am săturat
Vreau să trăiesc adevărat!
M-am săturat de firi meschine!
Sunt nor din lacrimi şi suspine,
Singură-n lumea asta mare...
Dar vă iubesc pe fiecare
Câte un strop... sau cât o viaţă
Chiar dacă-mi curg lacrimi pe faţă
E doar din vina mea, o ştiu...
De-aş avea sufletul pustiu
N-aş mai fi "proastă să fac bine",
Nu mi-ar păsa nicicând de tine,
Aş culege lauri mereu
Fără teama de Dumnezeu.
Nu pot avea sufletul sloi!
De-aceea tot mă rog de voi
Să-mi dăruiţi sfântă iertare,
Fiindcă exist şi-adânc mă doare!

Aş zbura

Aş zbura să te-ntâlnesc,
Aş zbura până la tine,
Aş veni să te-ocrotesc
Nu ştiu cât mă pot abţine...
Mi-aş întinde aripa
Peste crivăţ, peste vănt
Doar să-ţi luminez clipa
Cât mai sunt pe-acest pământ.
Aş zbura să te privesc
Chiar printre nori şi furtună
Să-ţi re-spun cât te iubesc,
Să-ţi dau dorul ce se-adună
Să-l mai ţi şi tu ascuns
Să-l păstrezi şi tu o vreme...
Mie pieptul mi-a străpuns,
Sângerează prin poeme
Inima mi-e agitată
De când nu-mi mai aparţine,
Dragostea îmi e curată,
Îmi e tare dor de tine!

N-ai cum să ucizi

Oricât te-aş iubi, oricât te-aş visa,
Oricât te-aş dori, te-aş diviniza,
Oricât m-aş urâ tot vreau să te-ascult...
Nimic nu-i de-ajuns, nimic nu-i prea mult...
Oricât te-aş privi şi te-aş săruta
Pe suflet deschis, nu m-aş sătura,
Oricât voi alege drumul cel mai greu
Alături îmi este mereu Dumnezeu.

N-ai cum să-mi ucizi ce-a scris El pe cer
Oricât vom lupta, cu orice mister,
Iubirea învinge atunci când există
Nimic nu ucide, iubirea nu-i tristă,
Iubirea-i prea pură s-o poţi tu răni
Oricât ai lupta în noapte şi zi,
Oricât ne loveşti, n-ai cum să câştigi
Prea mult ne iubim, n-ai cum să învingi!

Floarea sfântă a iubirii

Ştiu, acum câteva zile, vă spuneam că mă opresc,
Că nu voi aşterne-n noapte versul meu cel sufocant,
Azi am o rectificare ce-aş vrea s-o împărtăşesc:
Scriu în proză subiect mult prea dur şi deprimant.
De-aceea revin aici, nu fiindcă-s o mincinoasă,
Versul mă face să zbor, mă scaldă de tot ce doare
Nu ştiu dacă sunt crezută, nu ştiu dacă-s înţeleasă
Versul meu despre iubire este ca o sfântă floare
Simt cum mă strigă mereu, iar dacă n-o îngrijesc
Se ofileşte pe suflet, în cenuşă se transformă,
Nu-mi doresc nici o putere, doar adevăru-l grăiesc:
Floarea sfântă a iubirii, simt în cea mai pură formă.

Într-o lume îmbibată

Într-o lume îmbibată cu-aparentul "te iubesc!"
Mă cuprinde disperarea răscolind printre cuvinte...
Pur şi simplu-mi este teamă o silabă să rostesc
Să nu las altă aromă peste suflet, peste minte.
Într-o lume îmbibată cu frânturi de diamante,
Despletite peste vremuri mirosind a nepăsare,
Mă cuprind fiori de gheaţă, lângă ceaiul cald din plante,
Aerul ce mă-nconjoară arde sub piper şi sare.
Într-o lume îmbibată cu minciună şi suspin
Mă înec în strop de ploaie amăgindu-mă mereu,
Dând vina pe-încălţăminte, paşii mi-i port prin destin
Strecurându-mă prin ceaţă, mă agăţ de curcubeu
Într-o lume îmbibată cu-aparentul "te iubesc!"
Mă cuprinde disperarea că nu voi avea crezare
Oricât voi lupta cu mine liniştea să mi-o găsesc
În această lume rece, te iubesc la disperare!

Răpită dintre cuvinte

Din noianul de cuvinte, aşternute pe hârtie
Glas fierbinte de iubire m-a răpit pe înserat,
În ritm cald de crizanteme adormite-n iasomie
Şi crini albi purtaţi pe umeri cu frezii amestecat,
Leul meu cu coama deasă, regele iubirii mele
M-a sustras ca pe-o petală, m-a sustras cu nepăsare...
Ridicându-mă pe boltă, ridicându-mă la stele,
Ca un vrăjitor ilustru amăgind o vrăjitoare.
Timpul zboară peste noi, mereu face pe nebunul...
Am uitat şi de secunde, am uitat să-l urmărim...
Nimic nu ne stă în cale: nici cafeaua, nici tutunul.
Aripa nu ne opreşte, zburăm fără să clipim
Nimic nu ne stă în cale, numai secunda contează,
Cea care-aprinde scânteia, cea în care ne privim.
Ca un fulger peste-oceane totul în jur luminează,
Cerul înnorat se sfarmă, noi cu raze îl tivim.
Dintr-o zare-n altă zare strălucim neluminaţi,
Dezmorţim tot Universul împletindu-i o cunună
Peste boltă-ngânăm versul cu Luceferi parfumaţi,
Sorbim noaptea de iubire într-o dragoste nebună.

Colţ de Suflet

Vreau să tac, cum tace vântul
În vuiet prelung, văitat,
Să-mi îngrop adânc cuvântul
Ce mă cheamă neîncetat,
Vreau să tac, să-mi aud gândul
Rătăcit peste pădure,
Să recitesc episodul
Îmbibat în vorbe dure.
Vreau să tac, cum tace noaptea
Peste-al ei luceafăr rece,
Să-mi regăsesc libertatea
Sufletul să nu-mi mai sece.
Vreau să tac, cum tace stânca
În floarea de colţ dospită,
Să-mi împietrească porunca
Cu suspine căptuşită.
Vreau să tac, să-ngrop durerea
Ce m-apasă peste pleoape,
Să te-înec în nepăsarea
Plăsmuită îndeaproape.
Vreau să tac, cum tace vântul
Rătăcind peste ogoare.
Mă arde-n suflet cuvântul...
Lacrima pe-obraz... mă doare.

Azi pentru mine-i o zi mare

Azi pentru mine-i o zi mare.
Vă mulţumesc la fiecare
Că versurile mi-aţi citit,
M-aţi ajutat, m-aţi urmărit...
De azi însă... voi înceta
Să-mi mai aştern poezia.
De astăzi proză am să scriu
N-aş vrea să o fac prea târziu,
Nu fiţi trişti, nu vă părăsesc!
Sunt tot aici, dar îndrăznesc
Să-mi aştern viaţa pe hârtie
Simt că-aş avea o datorie
Pe care vreau să mi-o plătesc
Atâta timp cât mai trăiesc.
Cu bine dragii mei vă las!
Voi fi aici, la doar un pas
De voi toţi, cei ce mă-ndrăgiti
Şi cu drag mă urmăriţi.

La Multi Ani Marius-Nicusor!!!