De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă Versul, pe care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.
miercuri, 18 august 2010
Lumea e o scenă
Ultimul reflector pâlpâie încet, se stinge,
Spectacolul începe, timpul a expirat,
Cortina se ridică, pe suflete azi ninge
Pumnalul ascuţit iar a exagerat
Până şi Luna plânge de atâta durere,
Argintul i-a pierit, stelele-o părăsesc
În loja de-altă dată, acum e o părere
Mă-ntreb necontenit: oare-am să reuşesc?
Lacrima se confundă de acum cu secunda
Minutul se transformă într-un alt Univers
Actorii sunt pe scenă, umbrită le e unda,
Nu mă pot concentra să mai leg vers de vers.
În liniştea nocturnă obrajii mi-au luat foc,
Lupta este sfârsită, drama a început,
De mâine voi avea la jocuri mult noroc,
Chiorchini de lacrimi curg şi nu am priceput
Ceea ce se întâmplă, care a fost secretul,
Când s-a născut minciuna şi până unde ţine
Artistul se ridică, e mult prea scump biletul
Cortina a căzut, nimic nu merge bine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!