Ziduri de plumb

 

 

 

 

Când iubești un zid de piatră
totul pare incolor,
înzecit, sufletu-ți iartă,
în flăcări zaci sub covor.

Dai să te ridici o vreme
zidul rece te oprește,
trupul neîncetat îți geme,
ura zidului strivește.

Te privești cu ochii minţii,
totul e fenomenal,
trezești morții, implori Sfinții
să te smulgă ca pe-un val.

Te strecori cu-ndemânarea
lacrimilor tale multe
și iubești cerul și zarea,
zidul nu vrea să te asculte

Nu-nţelege că te arde,
nu vede cât te doboară,
curgi în lacrimi miliarde
pentru-a nu știu câta oară.

Vântul ai vrea să te-adune
de prin crengile uscate,
zidu-i zid, urlă și spune
că tot el are dreptate.

Nu poți deveni o boare
nici măcar pentr-o secundă,
faci totul, dar totul doare,
nimeni nu vrea să te-ascundă.

Aștepți ziua care vine,
poate, poate vei zbura,
zidul cel de lângă tine
nu te poate măsura.

Să-ți aud sufletul cum cântă

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Aş vrea să împletesc o lume
În care omul vid să fie
Scăldat în zâmbete şi glume,
De o culoare sidefie.

Aş vrea să torn în cupe gerul,
Să îl înec în fericire,
Să-i tălmăcesc în șoaptă zborul
Cu aripi albe de iubire.

Aş vrea să dau foc depărtării
Şi lacrimile să le-înec
În primul val din largul mării
Sau într-un lac adânc şi sec.

Aş vrea să fac din frunze floare
Şi trandafiri din mărăcini,
Să dau şi să mă simt datoare
Să scot durerile din spini.

Aș vrea să înțeleg mai bine
De ce renunți și te topești,
De ce te-îneci în lacrimi fine
Iar, viaţa ta nu o iubești.

Aș vrea să înțeleg iubirea
Ce o divinizezi acum,
Când lacrima și fericirea
Nu au loc pe același drum.

Aș vrea să îmi găsesc cuvinte
Să îţi alin amărăciunea,
Să-ți arăt pasul înainte
Dar, îmi lipsește-înțelepciunea.

Aș vrea să-ți dau ceva mai mult
Decât cuvântul ce se uită,
Să te alin când te ascult,
Să-ți aud sufletul cum cântă.

Dedicată din suflet, bunei mele prietene.

De-aş şti

De-aş şti că nu ţi-am fost povară
În clipele când suspinai,
Mi-aş pune viaţa-n călimară
Şi ţi-aş şopti: te rog, mai stai!
De-aş şti că n-am fost suferinţă
În clipele cele mai bune
Te-aş caută cu-a mea credinţă
Să-ţi dau doar ce-i mai sfânt pe lume.
De-aş şti că n-ai avut răgazul
Sufletul de-ajuns să-mi cunoşti
Acum aş întoarce obrazul
Neîncetat să mă loveşti.
De-aş şti că-n noaptea fără vise
Prea ieftin teatru n-ai jucat
Aş sta ascunsă în culise
Şi-aş lăcrima neîncetat.
De-aş şti, iubitul meu, c-ai fost
Sincer, cum nu ai fost nicicând
Aş rătăci fără de rost
Prin viaţă, doar cu tine-n gând.
De-aş şti că n-am fost umplutură
În clipele când suspinai,
Ţi-aş dărui pe veci căldură,
Şoptindu-ţi cald: te rog, mai stai!

Încă sperăm şi iubim

Cu aroma ei firavă, fragedă şi-mbietoare
Peste timp a dăinuit şi va dăinui mereu,
Printre flăcări colosale, valuri imense de mare,
Peste relele-omenirii, peste păcate şi greu,
Ea a supravieţuit şi-a rămas învingătoare,
Pe straturi de suferinţă, pe lacrimi fierbinţi de sânge,
Cu puterea ei divină, sfântă şi năucitoare
A rămas mereu aprinsă, nici iubirea n-o învinge,
Ea, speranţa tuturor în clipa ce va urma
Nu va muri niciodată, cu ea încă ne hrănim,
Mai avem încă speranţă, nimeni n-o poate curma,
Nimeni n-o poate ucide, încă sperăm şi iubim.