Stropi de verde-mi scaldă faţa

De sub geana dimineţii
Stropi de verde-mi scaldă faţa,
Timpu-şi înfipsese colţii
Împăienjenindu-mi viaţa,
Cu tăcerea fără margini
Mă îngenunchia discret,
Când pictam pe alte pagini
Fără cel mai mic secret,
Aprindea flăcări pe boltă
Imitând planeta noastră
Ce ne privea dezinvoltă
Printre florile din glastră.
Limpezea tristeţea vie
Ce-ncercam să o pitesc
Sub o coală de hârtie
Pe care-am scris: Te iubesc!

Iubesc fără programare

Sub aer apocaliptic, mascat cu multă răbdare,
Printre firimituri de viaţă cu antet contemporan,
Respir în prezentul aspru, trăind clipa următoare
Fără simpla doleanţă de a-mi clădi vreun cadran.
Las secunda să se stingă pe o pagină acerbă,
Mă hrănesc cu vis din stele exaltat în umbre tandre,
Îl împodobesc nostalgic cu virgula prinsă-n jerbă
Şi-l azvârl pe bolta plină de-a nopţilor policandre.
Mă ascund de vântul care mă împinge spre neant,
Opresc pasu-n emisfera ce mă-nvăluie-n iubire,
Las prezentul să se scurgă în ritmul lui angoasant,
Iubind sufletul din care sorb sfânta tămăduire.
Închid ochii printre vremuri să n-alunec în păcat,
Mă strecor ca o fantomă, privind soarele discret,
Iubesc fără programare, iubesc cu adevărat
Fără să-mi pese de nimeni, fără teamă sau regret.

Lumea e o scenă

Ultimul reflector pâlpâie încet, se stinge,
Spectacolul începe, timpul a expirat,
Cortina se ridică, pe suflete azi ninge
Pumnalul ascuţit iar a exagerat
Până şi Luna plânge de atâta durere,
Argintul i-a pierit, stelele-o părăsesc
În loja de-altă dată, acum e o părere
Mă-ntreb necontenit: oare-am să reuşesc?
Lacrima se confundă de acum cu secunda
Minutul se transformă într-un alt Univers
Actorii sunt pe scenă, umbrită le e unda,
Nu mă pot concentra să mai leg vers de vers.
În liniştea nocturnă obrajii mi-au luat foc,
Lupta este sfârsită, drama a început,
De mâine voi avea la jocuri mult noroc,
Chiorchini de lacrimi curg şi nu am priceput
Ceea ce se întâmplă, care a fost secretul,
Când s-a născut minciuna şi până unde ţine
Artistul se ridică, e mult prea scump biletul
Cortina a căzut, nimic nu merge bine.

Valul... nu-i decât un val

Anorganic, ireal,
Mult mai aprig ca un val,
Izbind stânca măcinată
Încă-odată... și-nc-odată,
Purtând mirosul tardiv,
Atât de repititiv...
Anorganic, anormal,
Izbind pilonul cu-n val.
Ți se pare că pe veci
Vei veni, lovi și pleci?
Purtând sensul dezgolit
Să lovești la infinit...?
Structura-ți imaculată
S-a topit de mult, pătată
În golul exhaustiv,
Ca un soare adoptiv
Ai ars tot ce-a fost în viață,
Ai legat cu-n fir de ață
Și ai aruncat pe foc,
Până la ultimul joc,
Și lumină și culoare.
Liliacul aripi n-are
Dar miroase-a violet.
Arunc totul în secret
În prăpastia uitării,
Alungând forța chemării
Unui suflet ireal...
Valul...nu-i decât un val.