De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă Versul, pe care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.
duminică, 13 iunie 2010
Luceferi care se iubesc.
Mi-ai dăruit iubirea-n valuri şi sărutări în fiori reci
Sorbind doar din aceiaşi cupă, de-acum n-ai unde să mai pleci,
Mi-ai dăruit marea-ntr-o noapte şi ceru-ntreg într-un minut
Cu-aripi de înger am zburat, într-o secundă mi-au crescut...
Stelele-n ceruri s-au oprit, din calea noastră se fereau,
Eram mult mai presus ca ele, Luceferi care se iubeau,
Eram doi aştri plini de viaţă, doi nuferi albi plini de petale
Eram o zână, cum ai vrut, să mă simt în braţele tale.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!