Sunt veselă și tristă

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.



Sunt tristă când tăcerea
În braţe te strivește
Și-ți simt în ochi durerea
Care te copleșește.

Sunt veselă când gerul
Sub primăvară piere,
Când descoperi misterul
Și vibrezi de plăcere.

Sunt tristă doar când viața
Se pierde în năvoade,
Ieri alungai speranța,
Azi lupți pe baricade.

Sunt veselă când zorii
Îți bat în ochi sălbatic,
Când ignori trecătorii
Cu dansul acrobatic.

Sunt tristă când pui frână
Izvorului de vis
Și nu mă iei de mână
Să spui tot ce-ai de zis.

Sunt veselă când gheaţa
Încet, încet se frânge,
Victorios urci ceaţa
La rangul lui: ajunge!

Sunt tristă când durerea
Ne macină discret
Și nu găsești puterea
De-a mă strânge la piept.

Sunt veselă când versul
Sufletul ți-l alină,
Când îți sunt universul
Ce-ți dăruie lumină.

Îngropând masca iubirii

Ne-ascundem după fluturi sau după chip mascat,
Pornind în căutarea nopţilor ce-am trişat,
Ne amăgim petala fragedă, parfumată
Dăruind ambalajul clipei amenajată
Pe-un piedestal de viaţă, pierdut într-un miraj
Asigurat de vise rostite cu curaj
Pe-un val de catifea putrezind expirat,
Înlăturând aroma din gestul colorat
În gândul inocenţei cu spini împodobit,
Ridicând laşitatea la rangul dobândit,
Din aripa dreptăţii înfăptuind destine
Născute, din speranţa zilei ce nu revine
Pătăm pistilu-n crinul învinuit pe veci
C-ar fi distrus căldura nopţilor lungi şi reci,
Înclinăm Universul într-un spaţiu restrâns
Provocând furtuni vaste pe cerul nepătruns
Suspinăm din aripă mirifici şi timizi,
Zburăm pe câmpul nopţii visând dudu-n omizi
Ne împletim cu veacul dispărut în neant
Înlăturând absenţa cercului de savant,
Cu patima durerii în care ne scăldăm
Urcăm masca iubirii pe culmi, unde-o-ngropăm.