Saturaţi de depărtări

Mi se pare că rugina
frunzelor se scurge-n grabă,
şi... se pierde când lumina
are foarte multă treabă...
Fir cu fir îmbălsămează
din zori, până oboseşte,
aproape de amiază
când  sufletu-mi cucereşte.

Mi se pare că verdictul
norilor, aşteaptă ton
înecându-se-n argintul
greu, adus doar din creion...
Curg culori predestinate
dintr-un desculţ curcubeu,
Stelele se-ascund sub noapte
ca mine, cu dorul tău.

Lacrimile curg izvoare,
şoaptele nu contenesc
să ardă din depărtare,
nevoia să te iubesc...
Nevoia să-ţi pun pe gleznă
şi pe frunte sărutări,
să putem păşi prin beznă,
saturaţi de depărtări.