O virgulă pusă-ntre lacrimi

Eu numai sunt de mult o veste,

Din noaptea-n care m-am născut,

În curând voi fii o poveste

Şi nu vei afla cine sunt.

Vei întâlni din întâmplare

O slovă, poate neuscată,

Ce-am aşternut-o-n graba mare

Şi nici n-ai s-o-nţelegi vreodată.

Eu numai sunt de mult o boare,

Din ziua-n care-am gângurit,

La prima mea aniversare

Şi flăcările-am biruit.

Vei întâlni sigur pe-o foaie

O virgulă pusă-ntre lacrimi,

Un curcubeu născut sub ploaie

Înviorat ades din patimi.

Eu numai sunt de mult povară,

Din noaptea-n care am primit

Iubire pură-n călimară

Şi muntele l-am cucerit.

Ai să-nţelegi târziu că timpul

Se scurge ca şi lacrima,

Că nu contează anotimpul

Ci doar ce laşi în urma ta.

Susţinere

Trestia plângând se zbate
Precum norul dus de vânt,
Lacrimile picurate
Se-ntreabă câte mai sunt.

Lacul e deja o mare,
Marea e ocean de mult
N-are spaţiu, nici hotare,
Nici putere de consult.

Mii de cioburi de revarsă
Într-o sticlă-a nimănui,
Liniştea pierdută-i arsă
În nisipul gândului.

Spiritul iubirii piere
Fără şansă de izbândă
Înecat în val de fiere,
Se usucă, se afundă.

Urc pe bolta mea imensă
Să nu văd nimic în jur,
Totul pare o aversă
Fără miez, fără contur.

Văd cum vântul se-nteţeşte
Ploaia bate-n geam de piatră,
Lacrima se înmulţeşte,
Inundând a păcii vatră.

Petecul de nor mirific
Mă acuză de trădare,
Reuşesc să-l descalific
Printre stelele hoinare.

Versul curge în siroaie
Necuprins de-al urii gheară,
Sângele picură-n foaie,
Inima în flăcări zbiară.

Desluşesc în depărtare
Şanţuri pline de mâl crud,
Lacrima îmi e datoare,
Nu mai văd, nu mai aud.

Dau să-mi regăsesc menirea,
Răspândită printre flori,
Să-mi recapăt înfrunzirea
Crengilor frânte de mori.

Vântului să-i dau pedeapsa
Meritată, pe vecie,
Să-mi înlăture eclipsa
Hărăzită din pruncie.

Lupilor să le dau luna
Pentru urletul pierdut,
Să-nlătur din flăcări bruma
Trădătorului vândut

Pun răscrucea la fântână
Să-i descopăr claritatea,
Sparg oglinzile în mână
Să le-alung naivitatea.

Vorba crudă dovedeşte
C-a uitat să se mai coacă
În cuptorul ce mocneşte
Doar cu-n vârf firav de cracă.

Răsucesc o stea pestriţă
Dintr-o altă emisferă,
Strâng iluzii în lădiţă
Pentru-o viaţă efemeră.

Cioburile se-nspăimântă
Risipite pe sub plajă,
Zborul meu din nou încântă
Prinde viaţă, plin de vrajă.

Trestia, plângând, se ţine
De o lamă de cuţit,
Versul curge şi revine,
Niciodată n-a minţit.

Sub metafora pufoasă
Lacrima s-a estompat,
Muza n-a fugit de-acasă,
Doar cerul s-a bifurcat.

Izgonit dintr-o poveste
Se înalţă norul sfânt,
El mă susţine pe creste
Iar, Dumnezeu pe pământ.

Ca şi când

Vreau să mă strângi la pieptul tău
Ca şi când totul s-a sfârşit,
Ca şi când peste curcubeu
Am zburat şi ne-am regăsit.

Vreau să te strâng ca pe-o comoară
Ca şi când cerul mi-a zâmbit
Acum, pentru întâia oară,
Să te sărut necontenit.

Vreau să zburăm din rază-n rază
Precum albinele-n petale,
Ca şi când stelele dansează
În ochii şi buzele tale.

Vreau să visăm că noaptea este
Numai o pată-n calendar,
Ca şi când lumea-i o poveste
Iar eu miraculosul dar.

Vreau să păşim pe drumul vieţii,
Ca şi când noi l-am creionat,
Ca şi când am topii nămeţii
Iubindu-ne neîncetat.

Pescarul cel milos

A fost odată, de demult
În lumea asta mare
Un mic pescar, deşi adult,
Dar era vrednic tare.
Avea soţia bolnăvioară
Şi cinci copii acasă,
Muncea din zori şi până-n seară
S-aibe hrană pe masă,
Soţia lui, paralizată
De vreo doi ani zăcea,
El era mamă, dar şi tată
Şi numai contenea,
Muncea la câmp, muncea cu spor,
Muncea din zori în noapte
Să le-aducă copiilor
Hrană şi fructe coapte.
Într-o duminică, stătea
Pe mal de lac, pescarul,
Spre fundul lacului privea
Să-şi înece amarul...
Cu-o undiţă în mână sta
Se odihnea un timp,
La greutăţi se tot gândea,
Şi la alt anotimp.
Era un ger de nedescris
Mâinile-îi îngheţase
El se gândea l-acoperiş
De-abia îl reparase,
La lemnele de foc, puţine,
La frigul lor din casă,
La primăvara ce nu vine,
La ce-o pune pe masă... ?

De-odată undiţa mişcă,
Trase, şi... auzi
Un glas ciudat, chiar se miră,
Nu visa, era zi...
" -Mă cruţă, dragul meu pescar,
Fie-ţi milă de mine,
Îţi voi da tot ce vrei în dar,
Îţi va fi mult mai bine!
De mă arunci 'napoi în lac
Tot ce doreşti îţi dau,
Am să îţi fac numai pe plac,
În apă vreau să stau!"

Pescarul milos aruncă
Micuţul peşte-în apă,
Îşi strânse undiţa, plecă
Crezând că-o să înceapă
De oboseală să adoarmă
Pe malul îngheţat,
Şi-apoi soţia lui infirmă
Poate l-a aşteptat...
Mergea gândind ce bine-ar fi
În prag să îl aştepte
Şi ea, chiar şi ai lui copii
Pe ale casei trepte.
Păşea aşa încet, mâhnit
Crezând că e bolnav
Şi el, peştele-a auzit
Vorbind, deci era grav...
Pe uliţă îl copleşeau
Vecinii salutând
Şi pas cu pas, îl năpădeau
Frământări, rând pe rând

Ajuns în faţa casei lui
Rămase împietrit,
Parcă o rază-a soarelui
Totul a dogorit
Dintr-un bârlog dărăpănat
Acum o mare casă...
Totul aşa cum a visat
Îl aşteptau la masă
Copiii şi soţia sa
Cu hrană aburindă
Iar la intrare, îi zâmbea,
Atârnat de oglindă,
Un peste mic, cât un cercel
Cu gura larg deschisă.
Pescarul nostru voinicel
Avea-n mână-o narcisă,
I-o dărui soţiei lui,
Şi-o sărută pe frunte
Mulţumi apoi Domnului
'Nainte să se-nfrupte
Din darul unui peşte mic
Ce-noată bucuros
În lac, eu am vrut să vă zic:
"Pescarul cel milos"

Nu poti fi al meu Univers

Nu-mi povesti visele tale,
Iubirea ta vreun rost nu are
Chiar nu mai vreau să-mi ieși în cale
N-a fost nimic și prin urmare...

Nu-mi povesti ce-ai vrea să fie,
Privirea ta e prea adâncă,
Degeaba-încerci...să-mi placă mie...
Nu vezi că sunt o simplă stâncă?

Nu-mi povesti clipele-n care
Vom defila printre învinși
Luminați de-o rază de soare,
Nu vezi că am ochii deschiși?

Privesc prin tine-un gol imens,
Nu-mi povesti, nu pot să-ascult!
Nu poți fi al meu Univers
Oricât te-ai strădui de mult.

Lasă-mă-n lumea mea de gheaţă
Nu încerca să mă topești,
Nu-mi povesti că-mi dai tu viaţă
Doar de te las să mă iubești.

S-a oprit timpul in loc

Pur și simplu s-a blocat...
Am întors-o, am așteptat...
Nici invers n-a vrut să-nceapă...
Fir de nisip, fără apă,
S-a blocat și nu mai vrea
Să mai curgă...viaţa mea
S-a oprit în loc de-odată...
Era așa-nmiresmată...
Valuri line peste tot
Chiar îmi era drag să-not,
Vântul calm se potolise,
Ploua doar cu praf de vise
Iar acum clepsidra zace
Parca-am prins nisipu-n ace.
Și ceasornicu-am privit
Și el s-a înțepenit...
Nu e vis, nu-i o poveste...
Și ecoul amuțește
Indignat și necăjit...
Oare unde am greșit?