Din norii mei

 

 

Tu crezi că mie-mi pasă cât de tare
Şi de adânc pretinzi că mă iubeşti
Când..., văd în mine cât de mult mă doare
Deşi, n-ai timp de-asemenea poveşti.

Când ai ales să te întorci o clipă,
Să-mi răscoleşti din egoism trecutul
Ai simţit că mă paşte vreo risipă
Şi-ai ridicat aşa-ntr-o doară scutul.

Tu crezi că eu nu am nimic a spune
Din câte întâlnesc pe al meu nor,
Nici nu visezi... în vremurile bune
Găsesc o groază alb-negru, color...

Când ai fost nevoit să lupţi cu ploaia,
Canicula şi gerul deopotrivă,
Ai luat în seamă numai vâlvătaia
Ce-ţi ardea sufletul smuls, în derivă.

Tu crezi că eu nu văd mereu apusul
Cum curge peste zorii prea grăbiţi
Iar eu aleg din norii mei opusul
Sfidând roboţii neîndrăgostiţi.

Când tot ce-a fost se regăseşte-n taină
Ca nu cumva să râdă orbii toţi,
Iar buzunarul veşted de la haină
Îţi vinde sufletul pe ultimii doi zloţi.

Tu crezi că eu mă sting ca o durere
Hrănită-n ultimele două seri
Cu dragoste, iubire şi putere
Deşi, n-am timp de-asemenea averi?

Eu doar din norii mei seară de seară
Pot aduna comori nepreţuite
Ce-şi găsesc drum spre orice inimioară,
Pe coala asta care nu te minte.