Dincolo de oglindă

 

 

Priveam dincolo de-oglindă
Să nu-i tulbur limpezimea,
Aripile îmi colindă
Atingându-mi profunzimea.

Veşnicia stă ascunsă
Printre clipele de mâine,
Noaptea, cea cu stele unsă,
Doarme-n firimituri de pâine.

Învelesc un vis cu geana,
Să nu se mai zgribulească
La acelaşi piept cu goana
După mantia cerească.

Las secundele să zburde
Ciripind din floare-n floare,
Stropii lacrimilor surde
Le vin în întâmpinare.

Pe un mal, întins la soare
Şade dorul meu de tine
De parcă nimic nu-l doare,
Liniştea i se cuvine.

În oceanul meu de clipe
Se nasc fără doar şi poate
Şoapte, ce-şi doresc să ţipe
Chiar, târându-se pe coate.

Într-un colţ se tolăneşte
C-o imensă nonşalanţă
Tăcerea, care loveşte
Din prea pură aroganţă.

Dincolo de luciul mării
Şi de norii agitaţi
Se ivesc paşii uitării,
Ce-i credeam abandonaţi.

Doar o parte mai păstrează,
Probabil din imprudenţă,
Frunza, ce-i administrează
Roua, pentru dependenţă.

Câte-un fir de cer se crapă
Încercând să iasă-n frunte
Dar, în urma lui se sapă
Drumul iscălit din munte.

Liniştea cade divină
Călcând pe singurătate,
Vântul poate să se-abţină
Din bătăi, încă o noapte.

O poveste-a fost rescrisă
Pe-un colţ alb de sunet fals
Cu-o cerneală indecisă
Dintr-un pas firav de dans.

Ştergeam colţul de oglindă
Cu-n surâs încercănat,
Valurile să-mi cuprindă
Zorii ce m-au inundat.

Să-mi înlăture misterul
Legănat de vraja mării,
Martor să-mi fie doar cerul
Că nu te pot da uitării.