Gânduri reţinute

 

 

 

Am încetat să-ţi bat în zori, în poartă,
Cu vorbe dulci, cu lacrimi nevăzute,
Am adunat în scrinul fără soartă
Iubirea toată,  gânduri reţinute...

N-am mai pictat pe chip zâmbete goale,
Nici n-am ascuns de ochii tăi iubirea,
Am păşit demn, tăcut, firesc, agale,
Pe-alea care mângăie privirea.

Am băut stropi amari de neputinţă
Cu insomnii ce mi-au marcat destinul,
Strângând la piept izvorul de credinţă
Mi-am construit aripi ce-au topit chinul.

Nu ţi-am destăinuit nicio-ntâmplare,
Cum nici tu n-o mai faci de mult, iubite,
Eşti prea departe, depărtarea doare...
Sau poate nu, nu-mi mai aduc aminte...!?!

Am încetat să-ţi spun seară de seară
Cu ce-am greşit, cât am înaintat,
Cât mă aprinde, cât o să mă doară
Sau poate nu... poate că te-am uitat...?!?

Poate că-n toată această întâmplare
Tu eşti cel ce-ai iubit cu-adevărat,
Eu mă aprind când depărtarea doare
Sau poate nu... poate că te-am uitat...?!?