Drumuri întortocheate

 

 

 

Nu toţi au şansa să-şi atingă visul
Exact aşa cum l-au pictat în gând,
Ca nu cumva să-l afle tot învinsul
Prin fire de nisip cutreierând.

Nu toţi avem acelaşi drum cu soare,
Cu umbre sau cu stropii reci de ploi,
Unii pornesc cu lacrimile-amare
Timizi, pe alei bătătorite-n doi.

Alţii se nasc odată cu trecutul
Sau cu prezentul crud şi arogant,
Se-avântă fără-a mai şterge de praf scutul,
Se-ntorc pe-acelaşi drum, extravagant.

Alţii pudrează pur şi simplu totul
Cu flori de nuferi, lebede desculţe,
Aşa firesc, ca şi când alfabetul
De-abia s-ar zămisli ca să-l pronunţe.

Covor de nuferi

În căuşul palmei tale,
Nufăr sunt, mă odihnesc,
Liniştea, ieşită-n cale,
Mă-ntâmpină-n strai regesc.

Vântul nu-l mai iau în seamă,
Împart clipele la doi,
Plutind fără nicio teamă
O secundă... amândoi.

Lacul cântă din petale
Mii de şoapte şi suspine,
Lacrima închisă-n zale
Şi-ascunde norul ce-o ţine.

Între noi, covor de nuferi
Se aşterne ca-ntr-un vis,
Printre stele şi luceferi
Multe mai aveam de zis.