Cititorii mei

Translate

sâmbătă, 1 iunie 2013

La Mulţi Ani, Copilărie!

 

 
 
 
 
 
 
 
 
Copil născut în nedreptate
În ţara unde totul pare
A fi privat de libertate,
Plecat de chin peste hotare.

Copil maturizat devreme,
Crescut de mamă sau deloc,
Împovărat de mari probleme,
Furat de dragoste şi joc.

Copil cu spate gârbovit
De un ghiozdan plin cu prea multe
Griji care te-au îmbătrânit,
Educă timpul să te-asculte!

Copil cu mâini bătătorite
De tastatură şi capcane,
Te rog să îţi aduci aminte
De zâne, poveşti şi creioane!

Copil în ţara bogăţiei
Educat de-un sistem defect,
Alungă tu umbra urgiei
Ce se aşterne în prezent!

Cu alocaţie infimă,
Crescut cu lapte vechi de ani
Şi-un corn mucegăit, cu stimă
Îţi urez astăzi, La Mulţi Ani!
 
 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!