Mă doare că uit şi nu te-am uitat

Final de poveste la capăt de drum,
Speranţă lichidă-n pahar argintat,
Splendoare în iarbă trecută prin scrum,
Mă doare că uit şi nu te-am uitat.

Ascult visul fraged cum geme pe nori,
Îl doare piciorul, îl doare-o aripă,
Trezesc roua crudă să-i spele în zori
O rană adâncă, o rană de-o clipă.

Lovesc cu putere pereţii ciuntiţi
De ghearele nopţii ce-ncearcă să plece
Şi totuşi îmi lasă doi ochi obosiţi
Pe pagina asta, fierbinte şi rece.

Finalul de simte de cum a-nceput
Să-şi scuture norii ţâfnoşi peste noi,
Mai sorb din paharul cu gust de trecut
S-aduc amintirea o clipă-napoi.

Un joc de lumină în umbră mă cheamă
Să-i pun dimineţii cunună de crini,
Să-i transmit curajul iubirii cu teamă,
Să-i redau verdictul, păşind printre spini.

Mor pentru-o secundă cu-o viaţă egală,
Îmi pun slăbiciunea pe targă, s-o duc
La târgul ce vinde cuvinte pe-o coală,
Uitată de vreme sub frunze de nuc.

Secunda se scurge pe geamul crăpat
De-atâta tăcere şi-atâta lumină,
Mă doare că uit şi nu te-am uitat,
Cu lacrimi de sânge hrănesc rădăcină.

Povestea se zbate în bălţi părăsite,
De mult aşternută, de-un suflet rănit,
La capăt de drum mă agăţ de cuvinte
Aduse din piaţă la preţ de granit.

Adaug o cană de ceai fără floare
Să nu mă-nţeleagă nici vântul ce vreau,
Mă doare că uit şi nu am uitare,
Că inima-mi soarbe orice vreau să beau.