Totul era minunat, fără ploaie, fără nor,
Fără crampe la stomac, cu puiul la rotisor,
Savuram cafea din ceaşcă lângă veşnica ţigară,
Întinsă precum un tren, pe-un peron din orice gară.
Peste mintea obosită un gând s-a înfiripat,
C-un picior din cele două, puternic a apăsat,
Intrând într-o depăşire, descoperii că la el,
Nimeni nu este leoaică, totu-i mic, chiar mărunţel...
Ce nu văd, chiar nu există, ce n-aud chiar nu contează,
Poţi simţi orice doreşti, eu alerg, tu savurează...
Peste-a nopţii insomnie, doar dorinţa mea fierbinte
De a te ştii existentă cum păşeşti, mereu cuminte,
Are-o mare importantă, nu poate fi doar un val...
O glumă nevinovată, un cuvânt...e prea vital.
Tonul, modul şi substratul, gustul, aroma divină,
Statusul şi avatarul, purtare-adolescentină
A cafelei nefiltrate, peste graniţe băută...
Te transform inevitabil în peritonită acută.
Extirparea nu-i o dramă, chiar dacă aşa părea...
Muşuroiul de furnici s-a zbătut în palma mea,
Udată de mii de lacrimi, fără nici o importantă,
Şi-a ales staţionarea pe gresie şi faianţă.
Micul întrerupător, din spatele blocului
A nimerit tastatura la lumina becului...
S-a aprins sorbind o clipă din nopţile infernale,
A cumpărat muşuroi, furnici artificiale,
Din colţ, de la magazin, erau on-line pe alt gard,
Se jucase-o vară-ntreagă, neîncetat biliard.
Cu sacosi ecologiste căra murături de-acum...
A pus oţet în exces, când gonea pe al lui drum
Şi-a acrit toată dulceaţa, clătitele le-a stricat,
O termită mai vioaie peste dealuri s-a urcat,
A citit cuvinte-n goană, scrise de-un robot fierbinte
Şi-a gândit... nu luaţi în seamă... sunt un robot fără minte,
Scriu cuvinte fără număr, fără noimă şi substrat,
Scriu ce simt, visez, trăiesc, nu trebui neapărat
Să-nţelegi ce-am vrut să spun, dacă nu ştii să citeşti
Printre rânduri şi cafele savurate, rătăceşti...
Furnici şi greieri tomnatici, din plastic şi cauciuc...
Am încălecat pe-o rimă şi-n versuri albe mă duc
Să culeg rigiditatea de pe creste de găină,
Să-nţelegi că-i doar o glumă, iar tu nu ai nici o vină.
Vând furnici la kilogram, calde, proaspete, pe-alese,
Nu ai dreptul să ratezi asemeni delicatese!
Fără crampe la stomac, cu puiul la rotisor,
Savuram cafea din ceaşcă lângă veşnica ţigară,
Întinsă precum un tren, pe-un peron din orice gară.
Peste mintea obosită un gând s-a înfiripat,
C-un picior din cele două, puternic a apăsat,
Intrând într-o depăşire, descoperii că la el,
Nimeni nu este leoaică, totu-i mic, chiar mărunţel...
Ce nu văd, chiar nu există, ce n-aud chiar nu contează,
Poţi simţi orice doreşti, eu alerg, tu savurează...
Peste-a nopţii insomnie, doar dorinţa mea fierbinte
De a te ştii existentă cum păşeşti, mereu cuminte,
Are-o mare importantă, nu poate fi doar un val...
O glumă nevinovată, un cuvânt...e prea vital.
Tonul, modul şi substratul, gustul, aroma divină,
Statusul şi avatarul, purtare-adolescentină
A cafelei nefiltrate, peste graniţe băută...
Te transform inevitabil în peritonită acută.
Extirparea nu-i o dramă, chiar dacă aşa părea...
Muşuroiul de furnici s-a zbătut în palma mea,
Udată de mii de lacrimi, fără nici o importantă,
Şi-a ales staţionarea pe gresie şi faianţă.
Micul întrerupător, din spatele blocului
A nimerit tastatura la lumina becului...
S-a aprins sorbind o clipă din nopţile infernale,
A cumpărat muşuroi, furnici artificiale,
Din colţ, de la magazin, erau on-line pe alt gard,
Se jucase-o vară-ntreagă, neîncetat biliard.
Cu sacosi ecologiste căra murături de-acum...
A pus oţet în exces, când gonea pe al lui drum
Şi-a acrit toată dulceaţa, clătitele le-a stricat,
O termită mai vioaie peste dealuri s-a urcat,
A citit cuvinte-n goană, scrise de-un robot fierbinte
Şi-a gândit... nu luaţi în seamă... sunt un robot fără minte,
Scriu cuvinte fără număr, fără noimă şi substrat,
Scriu ce simt, visez, trăiesc, nu trebui neapărat
Să-nţelegi ce-am vrut să spun, dacă nu ştii să citeşti
Printre rânduri şi cafele savurate, rătăceşti...
Furnici şi greieri tomnatici, din plastic şi cauciuc...
Am încălecat pe-o rimă şi-n versuri albe mă duc
Să culeg rigiditatea de pe creste de găină,
Să-nţelegi că-i doar o glumă, iar tu nu ai nici o vină.
Vând furnici la kilogram, calde, proaspete, pe-alese,
Nu ai dreptul să ratezi asemeni delicatese!
danuta, impacheteaza-mi, te rog, si mie doua kile... ;-)
RăspundețiȘtergereCum sa nu? draga Sorina
RăspundețiȘtergereBine-ai revenit aici!
Imediat! s-aduc masina
Ce-am umplut-o cu furnici...
Ati zambit? prieteni dragi...
M-am ascuns bine in rime...
M-as ascunde printre fragi...
Dar plange sufletu-n mine:((