Îmi stă în piept o lacrimă

 

 

Îmi stă în gât o lacrimă de-o vreme,
nici  numai ştiu de când şi pentru când,
ştiu numai că de dor sufletu-mi geme
şi mă trezesc în noapte suspinând.

Ştiu c-ai plecat cu toate ale mele
şi-ai să te-ntorci atunci când vei putea
să descifrezi ce stă sculptat în stele
şi-n versul meu ce-aduce dragostea.

În piept îmi stă o lacrimă de-o vară,
adânc înfiptă de tăcerea ta,
ştiu sigur clipa când o să răsară,
exact atunci când te voi revedea.

Din ea îmi împletesc averi de-o vreme,
nici numai ştiu de câte ori pe zi
te strig şi te acopăr cu poeme
din care mă hrănesc pentru-a trăi.

Uneori vin miniaturi din lumea crudă
şi mă lovesc cum n-am visat vreodată,
sperând că sunt numai o biată dudă
şi voi pieri sub talpă lor crăpată.

Amarnic se înşeală orice boare
crezând că în venin mă vor topi,
sunt lacrimă, dar sunt ruptă din soare
şi-n lacrimi versul cald pot contopi.

Îmi stă în piept o lacrimă, de-o viaţă,
nici n-o împart cu cei ce nu iubesc
fiindcă n-au cum, sufletul lor de gheaţă
mi-au dat mereu curaj să reuşesc.