Dor scrijelit

 

 

 

 

În chingi mi-e sufletul, de vreme,
Zadarnic îl hrănesc cu vise,
Izvorul numai curge, geme
Supus multor furtuni permise.

Lividă-i pagina iubirii,
Firavă ca o păpădie,
În genunchi, umbra amintirii
Păstrează sfânta rugă vie.

Alene mestec câte-o frunză,
Să-mi acresc doar un pic ideea
Ce-a devenit de-un timp confuză,
Rememorându-mi odiseea.

Un fir de vrajă se strecoară
Precum o rază, din văzduh,
A lenevit în călimară
Şi izbucneşte, pui de duh.

Se-aşează ca un fir de praf
Ciudat şi parcă fără sens
Dar, fiecare paragraf
Ascunde-un gând trăit intens.

Răcnetul şi-a frânt puterea
Aparent de neînvins,
Şoaptele-ndulcesc durerea,
Dragostea mea nu s-a stins.

Limpezesc pleoapele-n noapte
Când e adormită zarea,
Strâng în călimară şoapte
Să-mi pot colora visarea.

Caldă, imortalizată,
Mă încălzeşte-a ta privire,
Parcă şi-aud dintr-o dată
Două şoapte de iubire.

Timpul surd şi depărtarea
Nu au cum a mă-nţelege,
Dorul crud înghite marea
Chiar cu valuri vitrege.

Totuşi, din noian de vise
Ce se zbat sub perna dură,
Câteva gânduri stau scrise
De aceeaşi picătură.

Ştiu c-ai să zăreşti iubirea
Ce mocneşte-n dor cumplit,
Ascunsă-n înşiruirea
Cuvântului scrijelit.