Mi-aş tăia sufletu-n două

 

 

 

Uneori mi-aş tăia viaţa pur şi simplu-n două părţi,
Două drumuri diferite, două pagini, două hărţi,
Două vise împlinite, poate trei sau nici măcar
Dar, cu lacrimile mele, orice-aş face-ar fi-n zadar.

Mi-aş acoperii coşmarul şi durerile cu rouă,
Cu petale de narcise, trandafiri tăiaţi în două,
Raze de soare finuţe, mângâieri cu fulgi de nea
Dar, din nopţi, umbrele crude mi-ar ocupa orice stea.

Pe un taler al balanţei, vrând-nevrând s-ar năpusti
Toate lacrimile mele, din adâncul inimii,
Le-aş pune-n recipiente mult prea mari pentru o viaţă,
Călăuză mi-ar rămâne doar iubirea şi-o speranţă.

Uneori gândesc că poate, toate sunt din vina mea,
N-am rostit cuvântul care să-mi alunge viaţa grea,
Nici în scutec, nici în şcoală, nici măcar la tinereţe
N-am ştiut să-mi trăiesc viaţa folosind mai multe feţe.

Mi-am dus crucea cu migală chiar dacă m-a gârbovit,
Mi-am ascuns sub vers durerea şi apoi l-am dăruit,
Am pus lacrimilor rime şi le-am metamorfozat
Să pară totul o joacă de suflet cicatrizat.

Uneori când noaptea vine cu praf de stele pe vers
Mi-aş tăia sufletu-n două, să pară totul invers,
Alteori aş spăla-n lacrimi tot trecutul dureros
De-aş putea păşi o clipă pe un drum mai luminos.