Mă luminezi şi mă blestemi

De unde vii, din ce amurg?
De unde ştii ce lacrimi curg
Pe-obrazul sufletului meu?
De ce-mi rosteşti vorbe cereşti?
De ce mă cerţi când îmi zâmbeşti
Şi mă ridici când mi-este greu?
De ce mă-ntrebi când îmi răspunzi?
În viaţă vrei să îmi pătrunzi
Precum se naşte-un curcubeu?
De ce pui nori în trei culori
Pe cerul meu şi mă măsori
Cu agerimea unui leu?
De ce m-azvârli şi mă rechemi,
Mă luminezi şi mă blestemi,
Mâine şi ieri, azi şi mereu?
De ce nu-mi spui de unde eşti,
Când cu migală mă-oblojeşti,
Eşti flacăra lui Prometeu?
De ce nu-mi dai un strop de Rai,
Din cerul nopţilor de Mai,
Pictate-n vers, cum fac şi eu?
De ce mi-auzi doar ochii uzi,
Şi-n suflet, tainic, îmi pătrunzi,
Iubitul meu?

În două părți am tăiat Universul

În două părți am tăiat Universul,
Am alungat în spate nedreptatea,
Am contopit c-un fir de dor cuvântul,
Și-am dăruit din dragoste tot versul.
Am alungat pe plan secund cetatea
Ce o clădisem limpede cu gândul,
În două părți am tăiat infinitul
Ți-am dăruit și ție jumătate,
L-ai aruncat de la-nălțimi imense
A expirat de-acum abonamentul,
Ofeream zorii, ai ales doar noapte
La infinit sunt două Universe,
Deși puteam s-alegem din cuvinte
Fără a căuta-n dicționare
Să fi pe veci doar Universul meu,
Eu Infinitul tău cel dinainte,
Dar ai ales o altă-înfățișare
Tu vulturul, eu un mic Prometeu.