Mai stai o noapte!

Mai stai o noapte, dragul meu!

În linişte să te sărut,

Să mă topesc la pieptul tău,

Să nu spui că ţi s-a părut

C-a trecut timpul în zadar.

Să capturăm stelele toate,

Să le sorbim dintr-un pahar,

 Întreaga seară, întreaga noapte.

 Mai stai o noapte, dragul meu,

O noapte doar să te iubesc,

Să-i mulţumesc lui Dumnezeu

 Că mi-a dat dreptul să zâmbesc.

Mai stai o noapte pentru toate

Nopţile care vor urma,

Să-mi picuri elixir şi poate

Durerile îmi vei curma.

Mai stai o noapte, dragul meu

Să-ţi mângâi pletele-n tăcere,

Să uit de tot ce-a fost mai greu

Când noaptea-mi dăruia durere.

Mai stai o noapte pentru mine,

Să pun deoparte amintirea

Clipelor şi te du cu bine,

Intactă-am să-ţi păstrez iubirea.

 

 

Eminescu îmi zâmbeşte

În oraşu-n care plouă

De trei ori pe săptămână

Iar cocoşul face ouă

Cu brânză şi cu smântână,

Unde moara e stricată,

Porumbul nemăcinat

Mămăliga-i afumată

Şi tuciul necurăţat,

Unde gropile-s în floare,

Căinii cu covrigii-n coadă...

Unde banca e datoare

S-arunce toţi banii-n stradă,

Piţigoiul să-şi ascută

Zilnic, ghearele tocite...

Bibilica cea tăcută

S-a apucat să recite

 Câte-o strofă, câte două 

Din Luceafărul cel lung....

În oraşu-n care plouă,

Unde credeaţi c-am s-ajung?

Eminescu, de pe boltă

Urmăreşte zâmbitor

Cu-o privire dezinvoltă

De imens nemuritor,

Ne şopteşte câteodată,
Zâmbindu-ne-n colţul gurii,
"Rima este demodată?
Are gustul tastaturii,
Fiindcă totul s-a schimbat,
Viaţa trece ca un val,
Poetu-i născut în pat
Dar, în patul de spital.
El nu doarme-n nicio seară,
Găseşte mereu ceva
Să scrie, din inimioară,
Oricât de mult ar ploua"

Şoarecele beat (pamflet)

Într-o joi, de dimineaţă

Şoarecele a-ndrăznit

Să privească drept în faţă

Un ciorchine... "prăpădit"

Şi-a spus el, în a sa minte,

Încercând să-l vadă vin

Într-o cupă mai fierbinte

Decât soarele divin.
Lângă cupă, pulpa-n tavă,

Friptă bine, aburindă...

Dând din coada lui firavă,

Se tot privea în oglindă

Fermecându-se pe sine

Cu statura lui înaltă,

Beat de ani şi ani de zile

 De mirosul dintr-o haltă.

Visul lui plin de culoare

Născut într-un pat îngust
Se credea o dezmierdare

Însă, mirosea a must.

Viţa de vie aleasă,
Din ciorchine-a tresărit,
Nelăsându-se culeasă
De-un şoarece... ipocrit.
Morala sub-înţeleasă
Vă lăsăm s-o dezlegaţi.
De-aveţi via neculeasă
N-are rost să vă-mbătaţi
Cu vise-aruncate-n vânt,
Metafore, vorbe mari,
Trăim pe-acelaşi pământ
Şi poeţi şi armăsari,
Totul e să ştii să pierzi,
Să câştigi şi să oferi,
Altfel strugurii sunt verzi
În orice vis îi transferi.
 Vinul s-ar putea să-ţi pară
Ieftin, chiar fără valoare
Dar, ciorchinele de ţară
Nu-i copt în incubatoare.

Reîmprospătăm iubirea

 

În noaptea asta prindem luna

În palme, să-i slăvim splendoarea,

Să-i împletim cu vers cununa

Din flori de crin să-i dăm culoarea.

În noaptea asta punem stele 

La încolţit, să dăinuiască

De-a pururi în clipele mele

Privirea-ţi blândă, îngerească.

În noaptea asta strângem bolta

Sub aripile noastre pure,

Doar toamna se-adună recolta

Stol de iubire să îndure.

În noaptea asta capturăm

Pentru vecie, fericirea,

În lacrimi albe o scăldăm

Să reîmprospătăm iubirea.

 

 În noaptea asta, zborul nostru

Va lăsa urme-n univers,

Vom pune dorului căpăstru 

Şi-l vom topi-ntr-un singur vers.

Sunt ca orice om, pământ

De sub atele, protejată

De gânduri, lacrimă şi vise,

Mai smulg o clipă, câteodată

Prin geamurile larg deschise.

Bătăile neregulate

Se-aud în noapte, sub cămaşă,

 Printre săgeţi, avide toate

Să-mi rupă pieptul cu-o cravaşă.

În palma visului mă împinge

Ca pe un lanţ de amintiri

Puternic, care mă învinge

Fără vreo cale de ieşiri.

 Rămân în lumea mea ciudată
Şi-mi scald în ea clipele reci,
În tine, veşnic ferecată
Oriunde-ai fii, n-ai cum să pleci.

Deschide ochii doar o clipă,
Nu sunt un spin de trandafir,
 De lacrimă să fac risipă
Nici de lumină-n cimitir.

Citeşte-mă cât aştern încă,

Priveşte-mă cât încă sunt,
Par rece, dură ca o stâncă
Dar, sunt ca orice om, pământ.

Când lacrima se va opri

Chiar de va fi să mor de dor,

Tu să păşeşti cu mine-n gând,

Voi reveni, vibrând în zbor

Să te sărut, curând, curând.

Chiar de va fi să mă topesc

Cum se topeşte lumânarea,

Tu să nu uiţi cât te iubesc

Şi nicicând n-am gustat uitarea.

Chiar de va fi să-mi pui pe geană

Ultim sărut înlăcrimat,

Ce-ar lecui oricare rană,

Să vii, chiar de nu te-am chemat.

 Chiar de va fi s-ajungi când cerul

Se va deschide pentru-o clipă,

Să duc cu mine tot misterul

Iubirii noastre pe aripă.

 Chiar de va fi să vii-ntr-o noapte

Când lacrima se va opri,

 Şi-n Carul Mare, de departe,

Vor plânge stelele, să vii!

Chiar de va fi s-ajungi când norii

Din pagini se vor risipi,

Mă vor strecura cititorii

Dar, numai tu mă vei găsi...

Chiar dacă lacrima albastră

Pe pagini se va dilua,

Tu să nu uiţi iubirea noastră,

 Cum nici eu nu te pot uita!

Cât încă are cerul stele

În noaptea asta-aş vrea să plouă

Peste metaforele mele,

Să sfâşii paginile-n două

Cu vise ferecate-n stele.

În noaptea asta-aş vrea să strig

"Mi-e dor de tine!" din rărunchi,

Să mă auzi, şoptind: "mi-e frig!"

Să fiu, din lacrimi, un mănunchi.

 În noaptea asta-aş vrea să-ţi dau

Doar un sărut, peste o mie...

În noaptea asta, simt că vreau

Să mă transformi în poezie.

În noaptea asta-aş vrea să plâng

Cât încă are cerul stele,

Sub sărutări, lacrimi să frâng,

Dansând doar pe palmele tale.

Pedeapsă fără de păcat!

Cu gheare crude de-ntrebare

Simt timpul cum mă înconjoară,

Eu n-am motiv să-mi cer iertare

Dar, neîncrederea doboară.

Mă-ntreb cât pot să fiu de dură?!?

Mă-ntreb cât pot să te iubesc?!?

Când vei ieşi de sub armură

Voi reuşi iar să zâmbesc?

Timpul se scurge-ncet şi bine

Clipa nu pot să o zidesc,

Nici n-am încredere în mine,

Nu ştiu cu ce-am să mai gândesc...

Furtuna-mi stă înfiptă-n minte,

Mă doare... arde... mult prea tare

Deşi, te iubesc ca 'nainte,

Eu n-am motiv să-mi cer iertare.
.

Mi-e teamă, dragul meu, mi-e frică

Să nu strivesc clipa de zid

Iar, zidul rece nu-mi explică

Aroma aceasta de perfid...

Am obosit să port pe glezne

Vinovăţii închipuite,

Din dragoste... am iertat lesne

Totuşi, îmi stăruie în minte...

Ce timpuri de rebut trăim!!!

Eu... ca pe vremuri te iubesc!!!

De-abia aştept să ne-ntâlnim

 Dar, lacrimile podidesc...

Mă cred doar norii mei pufoşi,

 Ei ştiu ce-ascund sub pardesiu,

Cum să-ntreb ochii tăi frumoşi

Ce văd? Deşert, abur, pustiu???

 Am obosit să port pe tâmple

Pedeapsă fără de păcat!

Vreau să ştiu ce-o să se întâmple?!?

Nimic nu mi-ai clarificat!

M-am săturat să calc pe zgură,

Sufletu-n mine-i ars de mult,

Sunt doar o simplă picătură

Ce scrie şi vreau să te-ascult!

Fără concurenţă

 

 

De-aş afla şi eu secretul

Ce pluteşte fără teamă...!?!

Mă simt ca şi-analfabetul

Care stelele recheamă

Să le cânte la chitară

Zborul mângâierii tale 

Căutând seară de seară

Misterele ancestrale.

 

De-aş afla cum faci, iubite

De simţi totul, imediat...!?!

Mistere nebănuite

Curg din nou... întemeiat

Ţi-a fost gându-n astă seară...

Lupul, colţii-şi ascuţea

Însă, seva mea-i amară

 Fără mângâierea ta.

De-aş afla cine-ţi şopteşte,

Când zâmbesc nevinovat

Unui lup ce se foieşte

Peste pagini... transformat...!?!

  Tu-mi juri că-i coincidenţă,

N-am cum să mă dumiresc,

Ştiu doar că n-ai concurenţă,

Doar pe tine te iubesc!

De dor biciuită

 

 

Mi-e milă de frica ce-n tine domneşte,

Mi-e milă de visul rămas neîmplinit,

Mi-e milă de ziua ce nu se sfârşeşte

Când noaptea destramă tăceri de granit.

Mi-e milă de piatra ce n-are curajul

Să-şi verse durerea la poale de-abis,

Mi-e milă că-n grabă-şi va pierde mirajul

 Ce-n negura vremii va fii compromis.

Mi-e milă de sfera ce-n grea transformare,

Bazându-se-n taină pe mări de nisip,

Adună ca perla, pe spate culoare

Când noaptea-i adâncă şi fără de chip.

Mi-e milă de piatra pustie şi rece

Ce-ascunde pietrişul, nisipul pierdut

Sub paşii crăpaţi de vremea ce trece

Prin mine, prin tine, prin orice ţinut.

 

 Mi-e milă de sfera ce-alunecă-n grabă

Spre hăul durerii, se-ngroapă ştirbită

De seceta ploii ce veşnic întreabă

De ce mă tot las de dor biciuită?