Mi-e milă de frica ce-n tine domneşte,
Mi-e milă de visul rămas neîmplinit,
Mi-e milă de ziua ce nu se sfârşeşte
Când noaptea destramă tăceri de granit.
Mi-e milă de piatra ce n-are curajul
Să-şi verse durerea la poale de-abis,
Mi-e milă că-n grabă-şi va pierde mirajul
Ce-n negura vremii va fii compromis.
Mi-e milă de sfera ce-n grea transformare,
Bazându-se-n taină pe mări de nisip,
Adună ca perla, pe spate culoare
Când noaptea-i adâncă şi fără de chip.
Mi-e milă de piatra pustie şi rece
Ce-ascunde pietrişul, nisipul pierdut
Sub paşii crăpaţi de vremea ce trece
Prin mine, prin tine, prin orice ţinut.
Mi-e milă de sfera ce-alunecă-n grabă
Spre hăul durerii, se-ngroapă ştirbită
De seceta ploii ce veşnic întreabă
De ce mă tot las de dor biciuită?
Postări
