De-atâtea ori m-am simţit o nălucă
Înveşmântată-n arşiţă şi ger
Încât, din suflet, lacrima-mi usucă
Versul, pe care pot să-l mai ofer.
De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul
Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă
Încât, acum, când dăruiesc cuvântul
Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.
Umerii mă dor de veac, Plămânii mi-s înfundaţi, Sunt un suflet fără leac, Vă rog, nu mă confundaţi! Sufletu-mi hrănesc cu vise Aşternute-n nopţi târzii Peste paginile stinse, Cu-arome cărămizii, Denumită sus şi tare: "Dragoste nescrisă-n stele", Inima mereu mă doare Sleită-n luptele mele, Mă simt astăzi fără vlagă Aer pur vreau să respir, Ceaţa vieţii nu-mi e dragă, Nici spinul din trandafir Oricât de catifelat Ar fi, şi plin de splendoare, Eu iubesc cu-adevărat, Minciuna m-apasă, doare! Nu pot fi cum cere veacul, Nu mă pot schimba acum! Pufos cum e cozonacul Pare mereu orice drum, Gropile cosmetizate Cu boboci plini de splendoare Zilele-mi transformă-n noapte, Minciuna m-apasă, doare! Fardurile mă-nspăimântă, Perdelele mă-ngrozesc , Iubirea mea consecventă Azi nu pot s-o rătăcesc. Oricât de mult veacul cere Să-mi scald sufletu-n minciună Eu nu voi avea putere, Din cer mă priveşte-o Lună Un Soare, sau mii de stele. Ele mă pot judeca, Mi-au văzut secunde grele, Ştiu că nu mă pot juca Cu minciuna poleită, Doar adevărul doresc Şi... doar când voi fi iubită Din suflet, am să iubesc. Iar de veacul nu-mi permite Să-ntâlnesc suflet curat, Mă retrag în a mea minte Şi respir adevărat.
Planetele s-au ondulat, Stelele drumu-au pietruit, Ploile s-au debusolat, Tot Universul s-a grăbit Clipele lui să-mi dăruiască Sufletu-n ele să-mi ascund, La pieptul său să mă primească, În cel mai tainic şi profund Ungher al inimii rănite, Să-mi aştern virgula firavă Pe care o păstrez în minte Cu iz de lacrimă suavă. Să-mi pun amprenta pe-o planetă, Pe-o stea să-mi iscălesc menirea, Pe-o pagină de cer, discretă Să-mi difuzez veşnic iubirea. Petale-n versuri colorate Ochii de dragoste să umple Iar paginile mele-n noapte Să lumineze multe tâmple, S-aline suflete rănite Stropind iubire peste veac Pe inimile biciuite Să ningă flori de liliac.
Stropi de liliac bătut Strâns în picături fragile Clădeau magic început Decorând primele file. Cioburi de vise măreţe Adunate-n zorii noi S-au gândit să ne înveţe Primăvara pe-amândoi. Crenguţele inundate În mov aprins explodau Ca un vis dansând în noapte Pleoapele îmi deslipeau, Sufletu-mi vibra frenetic Ascultând orice secundă, Ca un pictor autentic M-ai purtat pe a ta undă, Mi-ai expus cu amănunte Fiecare picătură Ai păstrat totul în minte, Dar o cafea, nu-i pictură. A trecut mai mult de-un an, Eu gustul i-am rătăcit Printre pagini scrise-n van... Tu, gustul i-ai îndulcit, Nu îmi mai găsesc cuvântul Nu ştiu ce să spun, să scriu... Gândul îmi zboară ca vântul, Peste cerul azuriu.
Înc-o slovă ţi-aş aşterne, Deşi timpul e trecut Iar tu n-ai să poţi discrene Ce mai este de făcut. Încă-o clipă ţi-aş permite Să-mi citeşti versul ciudat Ce se zbate, ţipă, simte Cât este de-adevărat. Înc-o noapte ţi-aş compune Dulcele-mi vers de iubire, Însă n-are rost a-ţi spune, Te-ai pierdut printre safire. Înc-o lacrimă fierbinte Parcă ţi-aş mai picura, Dar te voi scoate din minte, Către stele voi zbura, Fără să privesc în urmă Trădarea ta s-o topesc, Fără tine nu se curmă Drumul pe care păşesc Mai există încă cerul Cu suflet pictat de mine Nu mă va cuprinde gerul, Ninge peste culmi alpine Cu fulgi mari, plini de speranţă Înc-o virgulă voi pune Lângă punctul de verdeaţă, Chiar nu-mi pasă ce vei spune Voi păşi încrezătoare Pe-un alt drum din piept născut Îmbătată de splendoare O voi lua de la-nceput. N-am să-ţi spun "la revedere!" Ar fi prea multe cuvinte... Dar "Adio!", de plăcere Rostesc, păşind înainte.
Timpul în loc l-am oprit, Ploaia-ai otrăvit-o tu. Crinul m-aştepta rănit Nu am vrut să-i răspund: "nu!" Spinii tăi printre petale Nu mai vreau să-ţi mai sărut, Nu mai vreau lacrimi şi jale! Lovitura m-a durut! Mă doare ce inventezi, M-a durut cum n-ai să ştii, Munţii când escaladezi Poate că te vei gândi C-am rămas un mac firav Într-un lan, uscat de dor... Te înşeli, nu-i nimic grav! Te iert! Eşti un trecător!
Ţi-am dat iubirea mea curată, A fost probabil prea puţin, Dar dragostea adevărată, Singură n-am cum s-o întreţin Ţi-am dat inima mea, pe care Ai luat-o peste tot cu tine, Chiar te-am iubit..., cu disperare, Scăldată-n lacrimi cristaline, Ţi-am dat doar ceea ce se simte, Nu ce se vede, ai dreptate... Eu te purtam adânc în minte Şi-n suflet. Ai vrut libertate? Ţi-am dat-o, chiar de sângerez Iar rana doare, arde, seacă..., E prea târziu să mă-ntristez, Dragostea ta a fost o joacă... O altă şansă nu-mi cerşi, E prea târziu să ţi-o ofer! Ţi-am dat tot, însă... nu mai ştii..., Ai otrăvit-o-ntr-un mister. Ţi-am dăruit suflet curat, Scăldat în lacrimă de dor. Sunt goală, s-au epuizat Şansele pentr-un trecător. Ochii tăi verzi, doriţi în noapte, În suflet n-au ştiut privi. Iar dacă nu vezi de departe, Sufletul nu mi-l mai strivi! Nu încerca seară de seară Inima să îmi răvăşeşti, De-acum, nimic nu mă doboară! Chiar de-ai să-mi juri că mă iubeşti!
Sunt o lacrimă de Lună Ce se pierde peste zi Oricine-ar putea să spună, Despre multe poezii, Că-n ele am pus doar rimă Dintr-un suflet crud şi sec, Înrobit, de anonimă... În faţa voastră mă plec, Sunt doar versul care curge Dintr-un suflet cotropit De-aş şti că la voi ajunge Simplu, cald şi nedospit... În faţa voastră mă-nclin Cu adâncă reverenţă, Însă nu vreau să suspin Din prea multă indulgenţă. Sunt doar versul care doare Lovind cu delicateţe, Cu migală şi răbdare Dintr-un soi de-acurateţe Revărsată printre nori Peste paginile goale, Avide adeseori De-orizonturi ancestrale Îmbibate-n realismul Rece-al drumului incert, Topind astfel extremismul Iscat în imens deşert. Sunt o lacrimă fierbinte Ce-n metafore se zvântă Ca o simplă rugăminte Ce spre ceruri se avântă.
Mie veşnic mi-a fost frig..., Veşnic mi-a lipsit căldura, Prin şoapte am vrut să strig, Să depăşesc conjunctura Sloiului de gheaţă tristă... Şi-am tot lăcrimat pe ea, Am devenit optimistă Zburând pe o sfântă stea, Gerul crud al dimineţii M-a pătruns până la ceruri, Dar prin valurile vieţii, Din mistere în misteruri Am clădit un mal de mare, Printre valuri liniştite Scăldat în raze de soare, Din senin atribuite, I-am dat tot ce-aveam ascuns, I-am dat viaţă şi culoare, În inimă mi-a pătruns Fără semn de întrebare, Fără geru-ascuns sub stele, Fără crivăţ şi furtuni. Leagănul iubirii mele, Legănat de semiluni A zburat cu-o stea polară Într-o lume mai aprinsă. -De ce-mi faci clipa amară? -De ce-mi tai aripa-ntinsă? L-am întrebat într-o doară, Când era la înălţime... Mi-a urat... viaţă uşoară, Alungând ziua de mâine. Frigul m-a cuprins o noapte, Şi-nc-o noapte fără stele, În vise pluteam prin şoapte. Peste versurile mele Se-aşternea nota uitării, Îngropam zilnic securea Smulsă-n pragul disperării, Până a-nfrunzit pădurea, A-nflorit un bob de stâncă Printre pagini călător, În inima mea adâncă Îmi şoptea că-mi va fi dor, C-am greşit cu difuzarea, Zborului vânat de-aripă Ce mi-a adus depărtarea. Îmi şopteşte, plânge, ţipă... Nu-mi e frică de-ntuneric Nu am frică de-anonim Care-n zborul lui himeric Mă împroaşcă cu venin. Lumea mea e prea curată Ceaţa nu o mai cuprinde Viaţa nu-mi e plagiată! Nu mă cumperi! Nu mă vinde!
9 ani a împlinit Puiul meu scump şi iubit, E frumoasă şi isteaţă Veselă şi iubăreaţă Răsfăţată, năzdrăvana La mulţi ani, iubită Ana! Au trecut anii de-acum... Îţi doresc în al tău drum Fericirea s-o-ntâlneşti, Pe drumul tău să păşeşti Doar cu noroc şi iubire Şi cu multă fericire!
De-aş şti că nu ţi-am fost povară În clipele când suspinai, Mi-aş pune viaţa-n călimară Şi ţi-aş şopti: te rog, mai stai! De-aş şti că n-am fost suferinţă În clipele cele mai bune Te-aş caută cu-a mea credinţă Să-ţi dau doar ce-i mai sfânt pe lume. De-aş şti că n-ai avut răgazul Sufletul de-ajuns să-mi cunoşti Acum aş întoarce obrazul Neîncetat să mă loveşti. De-aş şti că-n noaptea fără vise Prea ieftin teatru n-ai jucat Aş sta ascunsă în culise Şi-aş lăcrima neîncetat. De-aş şti, iubitul meu, c-ai fost Sincer, cum nu ai fost nicicând Aş rătăci fără de rost Prin viaţă, doar cu tine-n gând. De-aş şti că n-am fost umplutură În clipele când suspinai, Ţi-aş dărui pe veci căldură, Şoptindu-ţi cald: te rog, mai stai!
Postări
