Justițiară

Sentința se suspendă,
discursul s-a sfârșit...
Răsfoiesc o agendă
din care am ieșit.

Izbesc în geamandură
cu valul fără rost
să par o picătură
din care n-am mai fost.

Mă lepăd de noianul
de lacrimi și arginți,
desferecând cadranul
care m-a scos din minți.

Mă simt o picătură
de vers neînțeles,
alegând o armură
din care nu mai ies.

Îmi pun pe iarna crudă
miraj de primăveri,
nimeni să nu-mi audă
tăcerile de ieri.

Îmi pui o floare-n glastră,
o binecuvântare,
pentru iubirea noastră
cea fără de hotare.

Am tot ce vreau cu tine,
izbândă și temei,
din lacrima ce vine
acum din ochii mei.

Sărutul tău alină
dureri nepieritoare,
ochii tăi dau lumină,
inima ta-mi dă soare.

Sentința se suspendă
discursul a-ncetat,
lacrima i-a amendă
un sărut deșucheat.