Am ales zborul

Din zeci, chiar sute de petale

ce-au vrut călcâiul să-mi sărute,

am ales lacrimile-n zale

și mângâierile născute.

Am ales zborul peste noapte

dintr-un abis necontrolat,

iubirea zămislită-n fapte

pe un covor imaculat.

Din mii de vise nevisate

și rugăminți fără corset

aleg ca lacrimile toate

să le predau la amanet.

Alegem zorii fără ceață

și șoapta plină de senin,

trăind să împletim  o viață

fără distanțe sau suspin.

Îndrăznește!

 

Am îndrăznit să visez
conștientă cât sunt de puternică.
Am învins
învingând teama de prăbușire.
Radiez ca soarele! 

În miez de zi…
Am voie?
Simt că sunteți de partea mea… 

Zburați cu mine de mână. 

Vă pot împrumuta o pereche de aripi.
Totul este să aveți încredere în viață,
lumină, pace, Dumnezeu. 

De acum puteți zbura…
nimic nu vă poate sta în cale…
nici măcar eu.

Cât mai e vreme

De-ar fi să fiu un fir de crin albastru, 

Să-mi fii parfumul ce alungi suspinul

Cu glasul tău - fiorul unui astru -

Mi-aș răstigni în inimă tot chinul.

De-ar fi să fiu iubirea înghețată 

În pieptul celor ce frâng răsăritul, 

Aș înflori din ochii tăi, purtată 

De-un dor nebun, ce-ntrece infinitul.

Ești sufletul ce-mi toarnă-n suflet soare,

​Pe l​acrima ce-a ​curs​ neîncetat 

Când versul se așterne la-ntâmplare

Din călimara cerului visat.

Ești cel ce mi-a ucis lacrima tristă 

Pe care o purtam în buzunar 

La loc călduţ, un nufăr pe-o batistă, 

Sub gerul iernii, rupt din calendar. 

Ești ceea ce ar trebui să fiu

La brațul dimineților prezente, 

Aprinde-mă cât nu e prea târziu, 

Iar stelele, geloase, nu-s atente.