Temere

Mă tem că nopţile din rânduri

Mult prea târziu le vei zări,

Că lacrimile strânse-n gânduri

Din nou mă vor înlănţui.

Mă tem că voi muri în lacrimi

Când pleoapele-mi vei săruta

Iar, universul, plin de patimi

Secundele va amputa.

Mă tem că tot ce ne-nconjoară

Este-un imens nor de tăcere

Şi nici măcar nu-i prima oară

Când o transformi în mângâiere.

Mă tem că voi lăsa să zboare

Minutele în patru zări

Cum fac mereu, doar sunt datoare

Să te iubesc, din depărtări.

Mă tem că n-am puteri ascunse

Să-ţi sărut cerul înnorat,

Că lacrimile-n taină scurse

Sufletul mi l-a perforat.

Mă tem că numai am puterea

De a lupta cu mori de vânt,

Că m-a împovărat durerea

Şi veşnicia pe pământ.

Mă tem că şoaptele de îngeri

Din stele, încă le măsor,

Că numai tu poţi să-mi acoperi

Pleoapele pentru somn uşor.

Mă tem că-n lanţuri de-aşteptare

Inima mi se va topi,

Că stelele nemuritoare

Doar noi le putem contopi.

Flori de măr

 

 

Aici, sub lespezi de durere
Mor genii, fără apărare,
Se nasc profeţi fără putere
De undeva... din buzunare.

Se rupe cerul în cădere,
Se limpezesc ploi prin noroaie,
Răcnesc doar stelele-n tăcere
Împletind razele-n şuvoaie.

Aici, sub cremene, se sfarmă
Izvoarele-n ciorchini, de dor
Icnesc condorii a alarmă,
Ascuţind aripile-n zbor.

Se crapă pietrele de moară
Să se lungească lângă mal,
Ca depărtarea să nu doară
Păşim prin ceaţă, triumfal.

Aici, iubirea se transformă
În labirint fără ieşiri,
Tot ce-a fost drept, ia altă formă,
De teama vreunei plăsmuiri.

Se iscălesc pe stânci himere
Îngropând purul adevăr
Sub temeliile-austere,
Albe ca florile de măr.

Aici, sub ceaţa asta groasă
Tăiată numai de noi doi,
La pieptul tău mă simt acasă,
Versul îmi curge în şuvoi.

 

 

Iubirea ne-a ţinut în viaţă

Nu ştiu de ce-am crezut că sensul,
Unic va fii, de-aceasta dată,
Ştiam că totul stă în versul
Din dragostea adevărată.

Ştiam c-ai să revii pe file
Măcar din curiozitate,
Chiar dacă mii şi mii de mile
Ne despărţeau, aveai dreptate.

Iubirea noastră nu se pierde,
Nu-i doar un vis, uitat în zori,
Mereu va-nmugurii, mai verde
Va înflori-n mii de culori.

Ştiam c-am să-ţi descopăr paşii
În jar, nestins de nicio ploaie,
Întreţinut de îngeraşii
Scăldaţi de lacrimi în şuvoaie.

Nu ştiu de ce-am crezut că totul
În jurul meu s-a năruit,
Doar ştiam că eşti antidotul
Oricărui drum nepietruit.

Ştiam că uşa nu se-nchide,
Că-n prag doar tu te poţi ivi,
Că universul va decide
Firescul sens al inimi.

Acum văd totul fără ceaţă,
Din licurici s-au născut stele,
Iubirea ne-a ţinut în viaţă,
Ca mugurii pe rămurele.

Miracolul ţine de cer

Efectul de seră,
Cu cârje şi leacuri
De ieri, mă disperă,
Mă-ngroapă sub veacuri.

Miracolul pare
Că-n timp se produce,
Un ceai cu mult soare
În pagini te-aduce.

E noaptea prea lungă
Şi versul prea scurt,
Scotocesc prin pungă
Să beau un iaurt.

Secunda aleargă,
Durerile cresc,
Întinsă pe-o targă
Încerc să zâmbesc.

Beau calde speranţe
Din căni de metal,
Să-mi înfrunt instanţe
Din cercul vital.

Mi-e greaţă să-mi plouă,
Mi-e teamă să-mi ningă
Tai nopţile-n două
Să nu mă învingă.

Mă doare durerea
Din cord pârjolit,
Mă-ngroapă tăcerea
Ce s-a scrijelit.

Istoria cerne
Nădejdi cu ecou,
Din nori se discerne
Visarea, din nou.

Simetric se-ascunde
Un gând desluşit,
Pe-aici nu am unde
S-aştern un sfârşit.

Mi-e teamă de zorii
Ce noapte aduc,
Când toţi cititorii
Vor ştii că mă duc.

Mi-e teamă de leacul
Prea scump pentru noi,
Păcat doar de veacul
Scăldat în noroi.

De lespezi prea plină
Mă las într-o parte,
Doar tu-mi dai lumină,
Doar tu, pân' la moarte.

Descifrez o umbră
Uitată pe ring
Dansând în penumbra,
Cu stelele-o-nving.

Mirajul e-n palma
Ce-ţi scrie plăpând,
Iubire de-a valma
Să-ţi soarbă din gând.

Te-aşez pe-o petală
De nufăr smerit,
Firav ca o coală
Pe-un râu însorit.

Iubirea revine
In orice cuvânt,
Miracolul ţine
De cer şi pământ.

Nu ştiu cine-ţi ciripeşte

Eu de când mă ştiu pe lume
N-am putut a mă încrede
În gogoşi prăjite-n spume,
Cu-aromă de ce se vede...

N-am crezut în vrăjitoare,
Plătite sau neplătite...,
Eu plâng numai când mă doare,
Nu când îmi aduc aminte.

De-mi priveşti chipul, eşti sigur,
N-au rost întrebări ciudate...,
Îmi place să mă asigur
Şi să dau stabilitate.

Mi s-a spus că sunt o carte,
Că sunt proastă şi deschisă
Însă, am mers mai departe
Şi nu m-am lăsat învinsă.

Dar, când lacrima-mi dansează
Scăldându-mi ochii fierbinţi,
Misterul ce mă şochează
Este că, mereu mă simţi.

Nu ştiu cine-ţi ciripeşte,
Ghicitoare, turturele...?!?
Sau sufletul tău iubeşte
Chiar şi lacrimile mele?!?

Ele-s cele ce te-anunţă
Şi-oricât de departe-ai fii,
Într-o clipă mă denunţă
Sau doar tu mă poţi ghici?

O virgulă pusă-ntre lacrimi

Eu numai sunt de mult o veste,

Din noaptea-n care m-am născut,

În curând voi fii o poveste

Şi nu vei afla cine sunt.

Vei întâlni din întâmplare

O slovă, poate neuscată,

Ce-am aşternut-o-n graba mare

Şi nici n-ai s-o-nţelegi vreodată.

Eu numai sunt de mult o boare,

Din ziua-n care-am gângurit,

La prima mea aniversare

Şi flăcările-am biruit.

Vei întâlni sigur pe-o foaie

O virgulă pusă-ntre lacrimi,

Un curcubeu născut sub ploaie

Înviorat ades din patimi.

Eu numai sunt de mult povară,

Din noaptea-n care am primit

Iubire pură-n călimară

Şi muntele l-am cucerit.

Ai să-nţelegi târziu că timpul

Se scurge ca şi lacrima,

Că nu contează anotimpul

Ci doar ce laşi în urma ta.

Nu sunt doar un val

 

 

Dacă-n noapte ceri lumină,
În zori doar să dormitezi,
Când eşti vârf, la rădăcină,
Vara, vrei să hibernezi...

Dacă-n noapte spargi ferestre
Să presări pe catifele
O lume ce numai este
Fiindcă n-are timp de stele...

Şi-apoi ceri şi ceri dreptate
Strigi la lună şi la soare,
Aduci ceaţă-n claritate,
Alungând cerul din mare...

Dacă-n zori tragi draperia
Şi nu laşi să te-mpresoare
Decât gerul şi mândria,
Vei trăi fără culoare.

De te-ascunzi după cuvinte,
După măşti de carnaval,
Mai bine-adormi înainte
De-a visa că-s doar un val.

 

 

Pot iubi între spini

"-De ce-ţi vopseşti în verde viaţa?"
M-a întrebat o curioasă,
-Fiindcă din verde-mi iau speranţa
Că nicio toamnă nu m-apasă.

Fiindcă în ochii lui, şi cerul
Tot verde e, înseninat,
Pentru că el e creatorul
Ce-n verde crud m-a inspirat.

La modă e să stai sub gânduri,
Să laşi doar razele din tine
Să se-ntrevadă, printre rânduri,
Când sufletul nu-ţi aparţine.

Îmi vopsesc viaţa toată-n verde
Să-i dau iz de copilărie,
Când toamna sub rugini mă pierde,
Să răzbesc printr-o simetrie.

Pentru că doar cu verde-mi  plouă
Pe pagini, versul pur şi cald,
Iar eu, cu palmele-amândouă
Îl dăruiesc, gerul să scald.

La modă e s-ascunzi sub haină
Tot ceea ce ai mai urât,
Să-ţi trăieşti viaţa într-o taină
Visând că eşti ceva mai mult.

Eu vopsesc viaţa-n verde aprig
Ca orice om, pe veci, să vadă
Că pot iubi-ntre spini, ce frig
Dar, nu o fac doar de paradă.

Pentru un bănuţ

Am fost odată într-o bancă

Să-mi plătesc viaţa cu monezi,

M-a privit ca pe-o sărăntoacă,

O doamnă fină, cu ochi verzi.

Un pumn de bani, cât o bancnotă
I-am dat, ea m-a privit ciudat
Parcă citea o anecdotă
Cu gust de lacrimă, sărat.

Azi, am găsit un ban pe stradă,

Aruncat poate de-o cucoană
În noaptea ce nu vrea să vadă
Cum se iubeşte fără hrană.

Sau poate i-a scăpat din mână
Unei minore parfumate,
Doar e sfârşit de săptămână
Şi trăim toţi în libertate.

L-am ridicat, fără ruşine
L-am strâns în palma mea fierbinte,
Stelele poate-au râs de mine
Dar eu, am păşit înainte.

Un ban, mic, fără importanţă,

Căzut în noapte pe trotuar,

Viaţa lui n-a luat vacanţă,

L-am încălzit, în buzunar.

L-am strâns în palmă cu putere

De parcă ar fii fost comoară,

Poate chiar e, poate-i avere

Sau plata lacrimii, amară.

Poate-a fost călcat în picioare

De sute, mii de călători,

L-am salvat, rămânând datoare

Să-mi expun gestul, de cu zori.

Nu cred că-n mintea mea, avară,

Stătea întins gândul că eu,

Pot fii, pentru întâi-a oară,

Pentru-n bănuţ, mic Dumnezeu.

L-am strâns în palma mea cea dreaptă

Să-mi dea puterea-i de... metal.

E vineri, viaţa nu m-asteaptă,

E vineri, trece ca un val.

Alegere

Nu vreau să-ntind mâna spre soare,

Să-ţi umbresc drumul cu vreun nor,

Mai bine muşc din depărtare,

Hrănindu-mă cu al tău dor.

Aleg să fiu sclavul iubirii,

Orbească dracii toţi, de ciudă,

Că-n timp ce-ngrijesc trandafirii,

Ei, pentru a mă-nţepa, asudă.

Aleg să dau vieţii culoare

Din ochii tăi şi geana mea,

Ignorând orice vrăjitoare

Ce nu invocă dragostea.

Nu vreau să rătăcesc prin ceaţă,

Mai bine-mi fac prin munte drum

Decât să strâng întreaga viaţă

Saci îmbâcsiţi de ger şi fum.

Aleg să-mi pun sare pe rană

Decât să mă înec în miere,

Zaharisindu-mă într-o cană

Cu pereţi căptuşiţi de fiere.

Aleg să port în suflet chinul

Şi crucea-n spate, fără teamă,

Decât să dăruiesc suspinul

Uitând că dragostea mă cheamă.

Nu vreau să te admir pe tavă,

Aburind, din cuptor, ieşit,

Mai bine sufăr sub potcoavă

Şi te iubesc la nesfârşit.