Paşi de dans

 

 

Poate că, luna-i vinovată,
Poate doar tu şi eu,
Poate că, ziua-n gri pătată
Sau numai versul meu?!?

Poate că stelele albastre
Ca ochii tăi, sclipeau,
În prima zi a vieţii noastre
Şi vise făureau.

Nici nu ştiu de unde-au plecat,
Nu-mi mai aduc aminte,
Cert este că s-a transformat
O noapte în cuvinte.

Paşii de dans n-au fost decât
O glumă jumătate,
Poate că doar mi s-a părut
Că am zburat o noapte...

Poate c-a fost un simplu vis
Cu crini şi nuferi sloi,
Cerul avea ceva de zis
Dar, poate nu de noi.

Poate că totul se va naşte
În clipa următoare
Când stelele vor recunoaşte
Lumina de la soare.

Poate e doar o rătăcire
De-o noapte fără vise,
A fost o simplă convorbire
Cu lacrimi interzise?!?

Poate că nu mai ştim nici noi
Dacă ne-am înşelat,
Cert este că în amândoi
Un vis s-a instalat.

 

 

Adevăr incontestabil

Nu caut luna printre stele,
Nici bob de soare prin neghină,
S-au ofilit mii de lalele
Iubindu-te fără vreo vină.

Timpul nu are importantă,
Distanţa se topeşte-n vers,
S-a scurs singura mea vacanţă,
Tu eşti unicul univers.

Un infinit de clipe fade
S-au scurs grăbite şi mai vin
Vestind furtuni, iscând cascade
Din cerul meu de tine plin.

Nu caut să-ţi rănesc privirea,
Te-am necăjit doar o clipită
Într-un moment când nemurirea
S-a iscălit neadormită.

Timpul se răsuceşte-n ace
De depărtări nu-mi este teamă.
N-ai cum pleca, orice ai face
Revii firesc, clipa te cheamă.

Îmi colorezi eternitatea
Cu-n adevăr incontestabil,
Nu mi-am pierdut abilitatea
De-a te iubi inegalabil.

 

 

Verdele în valuri ţipă

Valul uriaş se zbate
Între ambiţie şi dor,
Am dat sfânta libertate
Devenind pe veci covor.

Niciun fir de praf bezmetic
N-are timp să se aştearnă,
Totul este asimetric
M-ai împovărat cu iarnă.

Din izvoarele luminii
Curg silabe rătăcite,
Fug spre capătul furtunii,
Cu călcâiele tocite.

M-ascund după jaluzele
Să te caut cu privirea,
Eşti aici, nu printre stele,
Îmi defineşti nemurirea.

Verdele mă înconjoară
Cu nuanţele-i captive,
Legănându-mă într-o doară
Din o mie de motive.

Despletite sălcii lasă
Umbra să mă urmărească,
Vântul şuieră prin casă
Încercând să se-nmulţească.

Vărs pe pagină uitarea
Amăgindu-mă o clipă,
Imediat mă-nghite marea,
Verdele în valuri ţipă.

Luna cubică e verde,
N-am timp să mă rătăcesc
Norii-ncep să mă dezmierde
Ştiind ce mult te iubesc!

Piscurile mă recheamă
Deşi, aripa mi-e frântă
Nici nu-mi pasă, nu-i o dramă,
Rugul nu mă înspăimântă.

Ard o viaţă, poate două,
Văd deşi, n-aud în jur
Decât seara-n care plouă
Şi dai paginii contur.

Stropi de smarald

Vreau să-mi fac curat prin vise,
Vreau parfumul să-ţi alung,
Lacrimile nepermise
Nicicând să nu-ţi mai divulg.

Vreau să-mi fac ordine-n toate,
Să te-ascund pe undeva
Dar, în fiecare noapte
Mă trezeşte şoapta ta.

Vreau să pun punctul pe foaie
Însă mâna nu mă lasă,
Lacrimile-mi curg şiroaie
Căutându-te prin casă.

Vreau să-ţi rup pozele-n fâşii,
În focul dorului să ard,
Te-alung departe dar, revii
Cu ochii tăi, strop de smarald.

Vreau inima să-mi smulg din piept,
Să-i dau o doză de uitare
Dar, te iubesc şi-am să te-aştept
Chiar şi în viaţa următoare.

 

 

Te-am căutat aseară

Te-am căutat aseară,
Am vrut să-ţi bat în uşă,
Nu-ţi ceream o comoară,
Nici o stea jucăuşă.

Voiam să-ţi aud gândul,
Umbra să-ţi desluşesc,
M-a luat la goană vântul
Şi-am adormit, firesc.

Te-am căutat aseară,
Am vrut să-ţi bat în geam
Dar, lacrima fugară
Se-ntreba ce mai am.

Voiam să-ţi cer tăcerea
S-o folosesc o seară
Dar, m-a lovit durerea
Din lacrima amară.

Voiam să-ţi spun că zorii
Degeaba se ivesc,
Nu mă mai trec fiorii
Decât când te privesc.

Voiam să-ţi spun că uşa
E-aşa de-nţepenită,
Că n-am să-ţi strâng cenuşa
Lăsându-mă minţită.

Voiam să te aplaud,
În urma ta-i dezastru,
Doar cu tine mă laud
De parc-ai fii vreun astru.

Te-am căutat aseară,
Prin munţi şi ţări străine,
Ştiam c-o să mă doară
Dar, sper să-ţi fie bine.

Voiam să-ţi spun adio
Pentru a mia oară,
Ascultând la radio
Te-am căutat aseară.

Zadarnic îmi dai dreptate

Vezi, stelele se plâng că iarna
Le-ngheaţă aripile-n zbor
Dar, nu şi-au pus din timp alarma,
Să-şi zvânte lacrima pe-un nor.

Vezi cum zâmbeşte, dimineaţa,
Un fluture ce ştie bine
Cât are el de scurtă viaţa
Şi cât de verde va fii mâine...

Vezi, curcubeul cum zâmbeşte?
În colţul gurii, plictisit,
Atâtea fulgere-l loveşte
Şi totuşi nu s-a irosit.

Vezi cum revine trenu-n gară
Pe două linii paralele?
Cum poartă paie-n miez de vară
Spre cuib, acele rândunele?

Vezi cum baloane de săpun
Se risipesc împestriţate
Deşi, sunt pe ultimul drum
Dăruiesc zâmbete, nu noapte.

Vezi cum se scurge timpu-n mine?
Prin câte flăcări am trecut
Şi totuşi ard, la fel ca tine
În ritm vioi, necunoscut.

Vezi câte paie am sub geană?
Şi totuşi zbor în lumea mea,
Nu-ţi cer pervers, lacrimi în cană
Dar, nu-mi distruge liniştea.

Zadarnic azi îmi dai dreptate
Iar, mâine ceru-mi demolezi,
Eu văd prea multe, văd prin noapte
Chiar dacă nu realizezi.

De-aş fii simplu trecător

Dacă versurile mele

S-ar strecura îngheţate

Peste pagini, printre stele,

Peste lacrimi asortate,

Mii de cioburi s-ar răsfrânge

În oceane de durere,

Toate florile ar plânge

Fără pic de mângâiere.

Dacă sufletul din mine

S-ar confunda cu ţiţeiul,

Smulgând aripi de albine

Ce sărută-n taină teiul,

Mii de stânci şi pietre grele

Mi-ar acoperi suspinul,

Aş zbura de-acum spre stele

Împletind norii cu chinul.

Dacă gândurile mele

S-ar extrage din infern,

Ar duhni a geruri grele,

N-aş avea tupeu să cern

Lacrimile astea toate,

Ce se scurg fără vreo vină

Până hăt.... târziu în noapte,

Să vă scalde în lumină.

Aş lua din flori polenul

Pentru-a le ciobi petala,

Cu cerneala şi penelul

Mi-aş împrăştia doar fala,

V-aş lovi cu nepăsarea

Trecătorului uimit

Şi-aş lăsa în urmă sarea

Rece, crudă, de granit.

De-aş fii simplu trecător

Pe aleile-nflorite,

Nu v-aş spune că-mi e dor

Să pansez stele rănite,

Mi-aş lua razele lunii

Şi le-aş găzdui pe frunte,

Iar în mrejele minciunii

V-aş zidi, urcând pe munte.

Dar, mi-e sufletul prea dornic

Iubire să plăsmuiască,

Lacrima mi-e un ceasornic,

Ce cu putere cerească

Zămisleşte mângâiere

Din lovituri şi suspine,

Din viscole şi durere,

Numai să vă fie bine!

Publicată în antologia : Romeo şi Julieta la Mizil
ediţia a-IV-a

Doar ochii tăi

În august dragostea se pierde

În flăcări roşii de cuptor,

În august, lacrima e verde

Ca marea, strânsă-n al tău dor.

În august cerul e albastru

Ca norul ce s-a isprăvit,

Lăsând în urma lui dezastru

Din visul cel îngălbenit.

În august frunza pare albă

Precum o coală de hârtie,

Lovită de un fir de nalbă

Ce-a ruginit fără să ştie.

În august vântul e discret

Şoptind viorilor sonete,

Luna dezmiardă violet

Soarele prins fuior în plete.

În august apa e sărată,

Mierea de-un gri palid de dud,

Numai iubirea e furată

De ochii tăi, de-un verde crud.

Doar ei rămân veşnic ca iarba,

Oricâte luni şi ani de zile

Vor picura, vor spăla barba,

Ei, tot verzi vor domni pe file.

N-ai trăit iubirea pură

Nu ai de unde da vreodată
O coajă de iubire,
Fiindcă n-ai simţit niciodată
Zborul spre nemurire.

Tu priveşti trupul ca pe-o poză
Uimindu-te că mişcă,
Că nu îţi face viaţa roză,
Cu miere şi cu frişcă.

Tu priveşti lumea în oglindă,
Uimit că îţi vorbeşte,
C-ar vrea iubire... cât o ghindă,
Altceva nu-şi doreşte.

Tu loveşti sufletul rănit
Ca orice ploaie rece,
Apoi îl pui la încolţit
Uimit de ce nu-i trece.

Tu n-ai trăit iubirea pură,
Nici nu ai cum să mă-nţelegi,
Nu ai iubit peste măsură,
Sufletul n-ai putea să-mi legi.

Tu nu ştii să citeşti în mine,
Mă priveşti superficial,
Te rănesc ale mele rime,
Loveşti adânc ca un pumnal.

Vrei să primeşti munţi de iubire
Dar, în prăpăstii mi-ai da vânt,
Eu am aripi, o să te mire
Dar, nu-ţi pot da nici un cuvânt.

Fără ieşire

 

 

Fereastra zorilor s-a spart
În mii de bucăţele,
S-a luminat, de-acum împart
Un lanţ imens de stele.

M-ai luminat la ceas târziu
Ca luna argintie,
La pieptul tău să nu mai ştiu
Aleea cea pustie.

M-am regăsit în ochii tăi,
Cuvântul mi se-ascunde,
Ca un sonet pierdut în văi,
Privirea-ţi mă pătrunde.

Fereastra sufletului meu
Spre tine se deschide,
Cioburi de vis culeg mereu
Iar, zorii vor decide.

Prin timp păşim lăsând în urmă
Seminţe de iubire
Ce nici în flăcări nu se curmă,
Nu există ieşire.