N-ai trăit iubirea pură

Nu ai de unde da vreodată
O coajă de iubire,
Fiindcă n-ai simţit niciodată
Zborul spre nemurire.

Tu priveşti trupul ca pe-o poză
Uimindu-te că mişcă,
Că nu îţi face viaţa roză,
Cu miere şi cu frişcă.

Tu priveşti lumea în oglindă,
Uimit că îţi vorbeşte,
C-ar vrea iubire... cât o ghindă,
Altceva nu-şi doreşte.

Tu loveşti sufletul rănit
Ca orice ploaie rece,
Apoi îl pui la încolţit
Uimit de ce nu-i trece.

Tu n-ai trăit iubirea pură,
Nici nu ai cum să mă-nţelegi,
Nu ai iubit peste măsură,
Sufletul n-ai putea să-mi legi.

Tu nu ştii să citeşti în mine,
Mă priveşti superficial,
Te rănesc ale mele rime,
Loveşti adânc ca un pumnal.

Vrei să primeşti munţi de iubire
Dar, în prăpăstii mi-ai da vânt,
Eu am aripi, o să te mire
Dar, nu-ţi pot da nici un cuvânt.