Verdele în valuri ţipă

Valul uriaş se zbate
Între ambiţie şi dor,
Am dat sfânta libertate
Devenind pe veci covor.

Niciun fir de praf bezmetic
N-are timp să se aştearnă,
Totul este asimetric
M-ai împovărat cu iarnă.

Din izvoarele luminii
Curg silabe rătăcite,
Fug spre capătul furtunii,
Cu călcâiele tocite.

M-ascund după jaluzele
Să te caut cu privirea,
Eşti aici, nu printre stele,
Îmi defineşti nemurirea.

Verdele mă înconjoară
Cu nuanţele-i captive,
Legănându-mă într-o doară
Din o mie de motive.

Despletite sălcii lasă
Umbra să mă urmărească,
Vântul şuieră prin casă
Încercând să se-nmulţească.

Vărs pe pagină uitarea
Amăgindu-mă o clipă,
Imediat mă-nghite marea,
Verdele în valuri ţipă.

Luna cubică e verde,
N-am timp să mă rătăcesc
Norii-ncep să mă dezmierde
Ştiind ce mult te iubesc!

Piscurile mă recheamă
Deşi, aripa mi-e frântă
Nici nu-mi pasă, nu-i o dramă,
Rugul nu mă înspăimântă.

Ard o viaţă, poate două,
Văd deşi, n-aud în jur
Decât seara-n care plouă
Şi dai paginii contur.