De ce ţi-aş cere?

De ce ţi-aş cere ţie ceea ce n-ai visat
Nicicând în a ta viaţă?!? N-ai întâlnit din plin
Esenţa purităţii, crud dar adevărat!
De ce ţi-aş cere ţie crenguţa de măslin?
De ce-aş pretinde oare ceea ce nu cunoşti?
Fărâma de splendoare din linişte să-ţi plece,
Cum să-ţi pretind seninul, când nici nu-l recunoşti,
Chiar dacă ţi-l pictez în noaptea grea şi rece.
De ce-aş săpa în suflet de gheaţă cu penseta,
Curgând pe fir de Soare în Polul Nord sau Sud?
De ce-aş spera să-mi dai totul cu eprubeta,
Când nu cunoşti atomul vederii... Cum s-aud
Ceea ce nu există şi nici n-a existat
În viaţa ta vreodată? Cum aş putea să sper
Că-mi vei da clipa ta, atunci când glăsuieşti
Că sunt o zână blândă, dulce ca un mister...
Când tu nu vezi iubirea, eu să cred că iubeşti?

Aştept o primăvară

Sunt pleopa aşternută peste retina nopţii,
Frunza ce rugineşte şi mugurul născut,
Sunt miez de noapte neagră ieşită-n pragul porţii,
Sunt doar o amăgire, nălucă din trecut.

Sunt secunda uitată, minutul viitor,
Sunt limpezimea ceţii şi lacrima fierbinte,
Sunt uneori prea plină şi prea scăldată-n dor
Dar nu cerşesc iubire, n-am nici o rugăminte.

Sunt visul ce se stinge, sunt drum nefinisat,
Sunt adierea serii în destrămate chingi,
Sunt ceas de primăvară, pe cerul haşurat
De norii prea statornici, dar n-ai timp să mă-nvingi!

Sunt tina îmbibată în izvorul durerii,
Sunt suflet de mesteacăn pufos în ploaia lină,
Sunt aripă de înger sub pavăza tăcerii
Şi râu de sărbătoare când tu îmi dai lumină.

Sunt claritatea scenei din tăceri mormântale
Şi ţipăt de durere etern nesfărâmat,
Sunt duritatea clipei scursă-n braţele tale,
Te-am aşteptam o viaţă, deşi nu te-am chemat.

Ţi-am înfrânat cuvântul rostit pe îndelete
De teama nenăscutei clipe ce va rata
Ecoul muribund pictat pe un perete,
Aştept o primăvară, ce se va repeta...

Clădeşti înalt

Clădeşti înalte ziduri...,
Pe schele am urcat,
În palme-am făcut riduri,
Nu pe suflet furat,
Mă-ndepărtezi de mine,
Te uit..., când voi pieri
Şi-mi va fi dor de tine
Numai cât voi trăi.
Rostogoleşti la vale
Vitala mea licoare,
Te smulgi din a mea cale
Iar eu rămân datoare,
Să te aştept în lacrimi,
Să te aştept râzând,
Să nu fim două inimi
Ci doar un singur gând.

Clădeşti înalte vise
În nopţile târzii,
În clipe interzise
Eu te aştept să vi
Să m-aduni de pe câmpuri
Cu picături de verde,
Să mă săruţi pe muguri
Chiar dacă mă voi pierde,
Rostogolită-n valuri
Din marea de iubire,
Mă voi urca pe dealuri
Scăldată în uimire...
Am întâlnit aievea
Ce nimeni n-a palpat,
Dumnezeu şi iubirea,
Exist cu-adevărat.

Eşti sufletul din vis!

Mi-aş da jos ochelarii
Şi pălăria chiar,
De dragul întâmplării
Şi-aş scrie la ziar,
Mi-aş arunca peruca
Şi borul ataşat,
M-aş pierde ca năluca
Dar... şi ieri te-am visat.
Mi-aş adormi speranţa
Pe-o rază argintie,
Aş ambala dorinţa
Ţi-aş dărui-o ţie,
Să-ţi pui în ea tristeţea
Care te însoţeşte,
Să-mi dăruieşti nobleţea
Ce mă încolăceşte.
Mi-aş alunga şi somnul
În anticariat,
Dar ştie numai Domnul
Cât de mult te-am visat.
Aş fi petală albă
De cireşi sau cais,
De gâtul tău o salbă
Aş fi, în al tău vis.
Ţi-aş fi sărut fierbinte
Aşa cum sunt mereu,
Aş fi de-acu-nainte
Veşnic la pieptul tău.
Să-ncerci noapte de noapte,
Secundă şi minut
Să schimbi visul în fapte,
Să-l conjugi la trecut,
Prezentul să-l aşterni
Sub floarea de cais
Peste pleoape să-mi cerni:
Eşti sufletul din vis!

Să-ţi destăinui fără grai

Strâng metafore în pungă,
Sigilez să nu le fure,
Virguliţe ce subjugă
Din adâncuri de pădure
Printre pauză şi punct,
Transform fraza care doare
Din gura unui defunct
Rostită la întâmplare,
În seninul din pruncie.
Hrănesc purul adevăr
Afişat în farmacie
Sub coji dospite de măr,
Viermănos ca o cireaşă
Fără sâmbure rotund,
Folosit la o cămaşă
Ascunzând burta de scund.
Caut brumă de splendoare
Prin destinul vieţii crude,
Pagina vrea să-mi măsoare
Orbul care nu m-aude
Migrez peste vers albastru,
Prin silabe călător,
Inimii îi pun căpăstru
Asudând de al tău dor.
Timpul vine şi se scurge
Strivind vremea dictatoare,
Din urmă paşnic m-ajunge
Setea de acumulare.
Prind secundele în strofă
Cu agrafe ruginite,
Îndulcind o catastrofă
În poşetele-mpletite.
Le pictez cu apa chioară
Din deşert canicular
Sufletul să nu mă doară
Când privesc în calendar
Acolada ce nu lasă
Punctele să se deşire,
Te aştept în prag de casă
Să-ţi sorb pagini de iubire,
Să-ţi destăinui fără grai
Dragostea neîmblânzită
A petalelor de Mai
Din liniştea asurzită.

Îngăduie-mi să te iubesc!

Îngăduie-mi în astă seară
Să uit de tine un minut,
Chiar dacă versul o să doară
Nu-ţi cer nimic, nimic mai mult.
 
Îngăduie-mi într-o visare,
Minutul gol să-l folosesc
Ca pe o barcă de salvare,
Să uit o clipă că iubesc.
 
Îngăduie-mi să fac o schemă
Pictând trecut fără de tine,
Să tălmăcesc clipa supremă
Într-un prezent ce nu conţine
Glasul tău cald, mângâietor,
Chipul ce veşnic mă susţine
În orice seară scursă-n dor
Şi-n stropi imenşi de culmi alpine.
 
Îngăduie-mi să uit secunda
Mirifică, şi-al tău sărut.
Îngăduie-mi să-mi iau dobânda
Iubirii ce mi s-a părut
A fi un foc aprins de paie
Ce se va stinge-ntru-un minut
Ca orice nor pierit în ploaie,
Pufos, dar fără conţinut.
 
Îngăduie-mi în astă seară,
Cu riscul de-a mă repeta,
Să îţi şoptesc ca-ntâia oară:
O clipă nu voi înceta
Să te aştept, pe veci să-mi fii
Oricărui minut alinare,
Să te iubesc cât voi trăi
Îngăduie-mi să-ţi fiu datoare,
Să te ador cum mă adori,
Să te renasc când îţi şoptesc
Printre petalele de flori:
Îngăduie-mi să te iubesc!

Flacăra vieţii aprinsă

Picături de aripi frânte
Se revarsă peste timp,
Glasul tău vrând să-mi alinte
Savoarea din anotimp
Spulberă lacrima scursă
Peste clipele de ieri,
Atrăgându-mă-ntr-o cursă
Înflorită-n primăveri.
Picuri miere peste mine
Schimbând cerului nuanţa
Iar albastru lui devine,
Renăscând astăzi speranţa,
Verde viu, mângâietor
Între muguri înflorind,
Îmi picuri parfum de dor
Peste sufletul zâmbind
În palma-ţi catifelată,
Devenind din mare- stinsă,
Rece şi abandonată,
Flacăra vieţii aprinsă
În inima ta curată.

De-aş trăi în altă eră

Din rărunchi cu gheara sorţii
Mă agăţ de-un strop de cer,
Nu mai au odihnă morţii
De-atâta viscol şi ger.

În măduvă mă pătrunde,
După lacrimă şi vers
Durerea mi se ascunde
Reclădind alt Univers.

Candid şi plin de splendoare,
Poleit la suprafaţă,
Însă lacrimi arzătoare
Se preling întreaga viaţă.

Curg cuvintele tăcute
Din glas răguşit de ploaie,
Finalul se întrerupe,
Se înclină, se îndoaie.


Peste-a nopţilor putere,
Erupe pentru o clipă
Furtunile din mistere
Şi zbuciumul din aripă.

Fumul zdrenţuit m-alungă
În prăpastia cernită,
Sloiurile vor să-mi frângă
Lacrima acoperită.

Cu versul dalb de iubire,
Reclamând masca speranţei
Pictată pe fericire,
Pe voalul exuberanţei.

Stropită frecvent cu lacrimi,
Scurse din suflet curat,
Răvăşit ades de patimi
Şi de dor necenzurat.

Sub geana Lunii m-ascund
Dăruind ce mi se-oferă,
M-aş implica mai profund
De-aş trăi în altă eră.

Păşesc adesea fără glas

Pe iarba vieţii des cosită
Păşesc adesea, fără glas,
M-aşez o clipă, obosită
De visu-n care-ai mai rămas.
La banca vidă n-am ajuns
Azi noapte-n visul mult prea clar,
Degeaba caut, te-ai ascuns,
Revii mereu, dar e-n zadar.
Îmi răscoleşti prin amintiri
Petalele aliniate,
Mirosul fin de trandafiri
Şi lacrimile aplicate
De amândoi pe vise seci.
În zori nu pot să mă trezesc
Ştiind c-ai fost, totuşi nu pleci,
Încerc să te-nlocuiesc,
Dar nu mă laşi, mereu apari
Cu ochii tăi ca marea lină
Vreau să te uit, vreau să dispari!
Zâmbesc minţind, de lacrimi plină.
Vreau să rămân cum m-ai lăsat
Puternică, netemătoare...
Tu mă topeşti neîncetat
Cu visul ăsta ce mă doare!
Prea mulţi ani au trecut, de-acum
Tăcerile s-au aşternut...
Vreau să păşesc pe un alt drum
Să te-ascund într-un minut
Să-mi pot privi fără de teamă
Ochii pe care îi ador
Acum când viaţa iar mă cheamă
La pieptul lui din nou să zbor.

Ai şi tu dreptul să zâmbeşti!

Sunt fericită pentru tine,

Sunt fericită, dragul meu!
Să zâmbesc nu mă pot abţine...
Îi mulţumesc lui Dumnezeu!
Visul la care ai sperat
Prin nori imenşi şi-a făcut drum,
Un curcubeu s-a instalat
După furtuni de foc şi scrum.
De-acum cu aripile tale
Suflet plăpând să ocroteşti!
Avem cu toţi drepturi egale,
Ai şi tu dreptul să zâmbeşti!