Pe iarba vieţii des cosită
Păşesc adesea, fără glas,
M-aşez o clipă, obosită
De visu-n care-ai mai rămas.
La banca vidă n-am ajuns
Azi noapte-n visul mult prea clar,
Degeaba caut, te-ai ascuns,
Revii mereu, dar e-n zadar.
Îmi răscoleşti prin amintiri
Petalele aliniate,
Mirosul fin de trandafiri
Şi lacrimile aplicate
De amândoi pe vise seci.
În zori nu pot să mă trezesc
Ştiind c-ai fost, totuşi nu pleci,
Încerc să te-nlocuiesc,
Dar nu mă laşi, mereu apari
Cu ochii tăi ca marea lină
Vreau să te uit, vreau să dispari!
Zâmbesc minţind, de lacrimi plină.
Vreau să rămân cum m-ai lăsat
Puternică, netemătoare...
Tu mă topeşti neîncetat
Cu visul ăsta ce mă doare!
Prea mulţi ani au trecut, de-acum
Tăcerile s-au aşternut...
Vreau să păşesc pe un alt drum
Să te-ascund într-un minut
Să-mi pot privi fără de teamă
Ochii pe care îi ador
Acum când viaţa iar mă cheamă
La pieptul lui din nou să zbor.
Postări
Dă curs chemării şi uită vremurile înnorate! Să răsară Soarele şi pe strada ta!
RăspundețiȘtergereDe zeci de ani încerc mereu,
RăspundețiȘtergereN-aş fi crezut că-i aşa greu,
Nu înţeleg care-i misterul???
Să schimb albastru precum cerul
În verde crud, neofilit...
Sute de lacrimi au pornit
Şi în această dimineaţă...
Sper totuşi să zâmbesc în viaţă
Sub amintiri să-l învelesc
Pe drumul nou... sper să păşesc
Fără să beau miere fierbinte...
Pentru-a putea scoate din minte
Sufletul care nu dispare
Din visul nopţii ce mă doare.