Nu sunt sculptor de zăpadă

 

 

 

Sus, în vârful meu de munte,
Lângă norul alb, pufos
Se-aşează, să mă asculte
Un vultur, maiestuos.

Curg, ca un izvor fierbinte
Din pocalul de cristal,
Dăruind ce am în minte,
Nu-mi doresc vreun piedestal.

Sus, în vârful meu de munte,
Lângă norul alb, plutesc,
Sufletu-mi nu vrea s-asculte
Circul ieftin, vid, grotesc.

Vulturul, cu-a lui aripă,
Îmi pune sare pe rană
Să-mi oprească într-o clipă
Sângerarea mea umană.

Stau pe vârful meu de munte,
Nu pot picura la vale,
Din râpă poa-să m-asculte
Toţi şerpii ce-mi ies în cale.

Nu sunt sculptor de zăpadă,
Nici gheţar în devenire,
Singur nor am în ogradă,
Din el dăruiesc iubire.

 

 

Rămân un suflet

Ai ales să-mi torni otravă

Dintr-o cupă aurie

Iar acum, te dai bolnavă

Sperând că sunt o piftie.

Ai ales cu a ta mână

Sufletul să mi-l hrăneşti

Cu esenţă de furtună

Însă, n-ai să izbuteşti.

Ai ales de-acuma drumul,

Fără mine poţi zbura,

Eu rămân să port costumul

Pur, precum inima mea.

Iubirea de la Dumnezeu

 

Ascunsă-n norul meu de-o viaţă,
De lumea ce nu conteneşte
Să mă-nfăşoare-n a ei ceaţă,
Tu mă iubeşti dumnezeieşte.

Ascunsă-n pagina în care
Îţi schiţez câte un poem
Şi te iubesc la disperare,
Numai din dragoste te chem.

Sunt slova fără pic de viaţă
Când eşti departe, peste munţi
Şi versul fără de esenţă
Ucis de sclavi goi şi desculţi.

Te strig să-ţi dau din nou dreptate,
E lumea plină de nimic,
Doar noi trăim în libertate
Iubindu-ne,... deşi... nu-i "şhic".

Mi-ai spus mereu că nu există
Iubire ca a noastră, pură,
Nu sunt nici veselă, nici tristă
Rămân, pe veci, o picătură.

Peste trei luni, trei ani de zile
Se împlinesc, iubitul meu,
Din stele-am aşternut pe file
Iubirea de la Dumnezeu.

Judecată

 

 

Între Nikita şi Nichita
Sărutul îl primeşte vita
Şi îl striveşte orice bou,
Nu-i ceva vechi, nici ceva nou.

Între Becali şi Brâncuşi
Masa tăcerii are uşi
Coloana-i blondă platinată,
De doctorul Ciomu sculptată.

Între ce-a fost şi va urma
Jivinele vor deforma
Pădurile cu verde crud,
Doar cu: "nu văd, tac, nu aud!"

Între romantici şi bancheri
Misterul zilelor de ieri
S-a spulberat când au ajuns
În faţa porţilor de Sus.

 

 

 

Singurul din Univers

Sub nămeţii de zăpadă

După gardul viu de vie,

Nimeni n-are cum să vadă

Flacără mai argintie.

Nici minuscula scânteie,

Ca un pui de licurici,

Nu-mi mai stoarce vreo idee,

Tot ce simt am strâns aici.

Totul ţipă, totul zbiară

Între pagini, sub copertă

Ca o lacrimă de ceară,

Curge setea elocventă.

Curge dorul tău fierbinte

În cascade grăitoare

Din suflet, în trup şi minte

Domneşti, raza mea de soare.

Multe suflete rănite

Se-ncâlzesc, sorbind iubirea

Slovelor acoperite

De dor, născând fericirea.

Mulţi se-nclină ascultându-ţi

Sufletul, prin mâna mea,

Eu aştern, pe veci, purtându-ţi

Fericită, dragostea.

Tu eşti singurul din lume,

Singurul din Univers

Ce zilnic, îmi poate pune

Lumea-ntreagă într-un vers.

Răsplata

 

 

Din lumea asta, aş putea,
Să-mi iau tot ceea ce-mi doresc,
M-aş răcori cu dragostea
Când ochii tăi mă încălzesc.

Din glasul tău, îmi e de-ajuns
Un sunet cât o-nghiţitură
Şi aş simţi cum m-a pătruns
Iubirea pură, din scriptură.

Din mâna ta iau mângâiere,
Pentru trei lumi de sihăstrie,
Privirea ta-i a mea avere,
Sărutul tău a mea simbrie.

Din lumea asta, aş putea,
Să-mi iau tot ceea ce-mi doresc,
Îmi e de-ajuns iubirea ta,
Nu încetez să te iubesc!

Tu eşti răsplata vieţii mele
Pe care n-am visat s-o am,
Eşti luna plină printre stele
Şi soarele zâmbind în geam.

 

 

Picături de rouă

Aici, sub cerul nostru cu furtună
Ascunsă după nouri argintaţi,
Stă lacrima ce-n cârduri ne adună
Să ne-ngropăm artiştii decedaţi.

De câte ori se-nchide o fereastră,
De câte ori se frânge câte-un zbor,
Rămâne mai săracă lumea noastră
Îmbogăţind cu înc-un înger lumea lor...

De câte ori se pierde câte-o floare,
De câte ori se stinge câte-un nor,
Rămâne cerul trist, fără culoare
Îmbogăţindu-se cu-n suflet lumea lor...

De câte ori se sfarmă câte-o piatră,
De câte ori mai pierdem câte-o stea
Nici măcar căinii, luna n-o mai latră
E linişte deplină-n lumea mea.

Se-aud doar picăturile de rouă
Făcându-şi drum, din pieptul tuturor,
Se-mparte lumea noastră iar în două,
Devine mai bogată lumea lor.

De câte ori se-aprinde-o lumânare,
Mă arde gândul că vom fii mai trişti
Cu înc-un îngeraş răpit de soare
Din lumea noastră... plină de "artişti".

În memoria celui care a fost Iurie Darie. R.I.P

Flăcări vii

Aş învăţa un grai aparte

Pe care-l ştie numai vântul,

Când ploaia lacrima-şi împarte,

Scăldând în primăveri pământul.

Aş învăţa graiul pe care

Nu-l ştie niciun muritor,

Să-mi opresc lacrimile-amare

Ce se preling de al tău dor.

Aş învăţa stâncă să fiu,

Să rostesc slove pietruite,

Să nu-mi frământ până târziu

Sufletul ars, cu tine-n minte.

Aş despica o noapte-n două,

Tăcerea stelelor să-nvăţ,

Să-mi scald iubirea-n stropi de rouă,

Să-ţi aduc zorii la ospăţ.

Aş tăia ziua-n miliarde

De clipe fără înţeles,

Dorul, în flăcări vii mă arde

Iar eu, de mult n-am de ales.

Aş învăţa să fiu clepsidră

Să-mi macin sufletul de dor,

Să-l împletesc cu praf de pudră

Strâns din lumina stelelor.

Aş învăţa să-ţi spun, iubite,

În două clipe de tăcere,

Cu trei cuvinte nerostite,

În flăcări dorul tău nu piere.

Îţi mulţumesc!

O altă zi s-a derulat

Cu bune şi cu rele,

Cu lacrimile m-am scăldat

Să-mi spăl clipele grele.

O carte-am început în zori,

M-am regăsit în ea,

Simţeam cum mă cuprind fiori...

Doamne, ce viaţă grea!!!

Ce multe lacrimi, câtă jale,

Imensă suferinţă!!!

Dumnezeu mi-a adus-o-n cale

Pentru-a mea biruinţă.

Capitole de nedreptate,

Dureri cât pentru-o mie

De vieţi întregi, păşind spre moarte

Şi viaţa ce-o să vie.

Obrajii mi-am scăldat din nou

Cum fac de obicei,

Probabil sunt doar un ecou

Rămas în urma ei.

Mai pot încă să mă ridic,

Să dăruiesc iertarea,

S-o pot primi s-apoi să-mi zic:

Mi-am găsit alinarea!

Aş vrea să-i mulţumesc cumva

Că mi-a-mpărţit secretul,

Nu-i de ajuns lacrima mea,

Eu... învăţ alfabetul.

Eu printre slove lenevesc

În lacrima de-o viaţă,

De-abia încep să gânguresc

Luptându-mă prin ceaţă.

Pe-aleea ei am păşit eu

Sau ea pe-aleea mea...?!?

Aşa vrea Bunul Dumnezeu

Să-mi deschid inima.

În miez de noapte-am aşternut

Aceste rânduri, tristă,

Să-i mulţumesc, am priceput,

Miracolul există.

Ştiam că Dumnezeu m-ajută

Mereu e lângă mine,

Am înţeles c-am fost născută

Să te citesc pe tine.

Să-ţi mulţumesc c-ai suferit

Şi ai mers mai departe,

Chiar dacă viaţa te-a lovit,

.Mulţumesc pentru carte!!! 

Suflet pe pâine

 

 

Mulţi au spus că sunt nebună,
Că locul meu potrivit
Nu ar exista pe lună,
Aşa cum am stabilit.

Mulţi au spus să-mi schimb alura
Şi surâsul să-l ascund,
Să-l înlocuiesc cu ura,
Fiindcă... numai corespund.

Mulţi m-au sfătuit s-acopăr
Firea mea, cu versuri albe
S-o îngrop şi să descopăr
Iubirea pe miliarde.

Mulţi mi-au oferit palate
Şi o noapte de regină,
Mulţi mi-au picurat... de toate
Numai că, n-aveau lumină.

Mulţi privesc a mea iubire
Ca pe-o simplă vechitură,
Au tot dreptul să se mire
Fiindcă-s doar o picătură.

Sunt un strop plin de cerneală,
Numai Dumnezeu mă ştie
Că iubirea mea-i reală
Iar tu, eşti a mea hârtie.

De palat n-am trebuinţă,
Nici coroana nu-mi stă bine,
Iubesc singura fiinţă
Ce-mi dă sufletul pe pâine.