Iubirea nu-i la normă

Adun firimituri de vise,
Peste noapte revărsate,
Să clădesc stele promise
Îngerului trist, ce poate
Să mă îmbrace în lumină
Cu-o singură îmbrăţişare,
Aripile să-mi susţină
Ca o binecuvântare.

Pun pe vatră lemn de dud
Să fierb viermii de mătase,
Stelele să le aud
Cântând nopţilor ploioase
Dintr-o frunză ruginită
Ce se zbate de durere
Într-o lume împietrită
De măşti fără mângâiere.

Strâng bucată cu bucată
Să îngemănez o clipă
Nici prea lungă, nici prea lată,
Cât să nu mai fac risipă
De cuvinte fără formă,
Să înţeleagă muritorul
Că iubirea nu-i la normă
Cum nu-i de vânzare dorul.

Nu călcaţi iarba-n picioare!

M-aş lungi pe iarba deasă
Să-mi recapăt alinarea,
Să mă simt din nou acasă,
Să nu mă strivească marea.

M-aş răzbuna pentru-o clipă
Lenevind în iarbă aiurea,
De rouă-aş face risipă
Până-ar înfrunzi pădurea.

Mi-aş întinde mâna dreaptă
Printre crengile de dud,
Devenind mai înţeleaptă,
Viscolul să nu-l aud.

Sunt atât de însetată,
Stelele le-aş răvăşi
Şi-n iarba înrourată
Liniştea mi-aş regăsi.

Stelele le-aş transforma
Într-o mie de comete
Şi din ele aş forma
Iarba care să mă îmbete.

Printre muguri plini de dor
M-aş topi de bucurie,
Pe vecie să măsor
Visul sfânt pe iarba vie.

M-aş lupta cu orice boare,
Cu orice viscol şi ger,
Nu călcaţi iarba-n picioare!
Vă implor, nu doar vă cer.

În urmă

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

 

Lăsaţi-mă să-mi aştern clipa

Din lacrimi stinse în suspin,

Să-mi bandajez cu vers aripa

Rănită-n dragoste şi chin.

Lăsaţi-mă să-mi pun pe frunte

Lauri de gheaţă şi de dor,

S-alerg cu strofele spre munte,

Numai spre norii mei să zbor.  

Lăsaţi-mă să-mi depăn clipa

 Cum mi-a dictat-o Dumnezeu,

Nu-mi jefuiţi din piept risipa

De-a dărui din harul meu.

Lăsaţi-mă să-mi pun pe geană,

Sub lacrimi ce-au brăzdat obrazul,

Ochii lui verzi ce mă îndeamnă

S-ascund din viaţa mea necazul.

Lăsaţi-mi viaţa să se scurgă

Cu fiecare vers duios,

Ca un izvor de dor să curgă

Din dragoste pentru frumos.

Lăsaţi-mă să las în urmă

Numai ce simt şi ce gândesc,

Chiar dacă viaţa mi se curmă

Doar pentru că prea mult iubesc.