Visul care nu mai vine

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

În versul meu, de-aș pune miere,
Insectele n-ar mai zbura,
Ar cânta crinul de durere
Iar, soarele l-ar cenzura.

În versul meu, de-aș pune sare,
Ar curge lacrima curată
Iar, fericirea ar fi datoare
Să plăsmuiască flori de piatră.

În versul meu, de-aș pune vin
S-ar coace pâinea-n miez de iarnă
Când, fără glasul tău divin,
Toți norii, lacrimile-mi cearnă.

În versul meu, de-aș pune gheaţă,
S-ar topi stelele-n ferestre,
Când visele ar prinde viaţă
Din sunetul uitat pe creste.

În versul meu, pun doar culoare
Din zumzetul unei albine,
Din curcubeul beat de soare
Și visul care nu mai vine.

Mă cert cu visul

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Încerc să pun geană pe geană,
Sub amintiri să te ascund
Dar, visele, din nou, te cheamă,
Nu mai știu ce să le răspund.

Mă învinuiesc c-aş fi prea crudă,
Că te-aş fi rătăcit prin nori,
Că seara, lacrima mi-e udă
Doar pentru-a te visa în zori.

Mă pedepsesc ca pe-o păgână
Şi mă lovesc cu disperare,
Vor să opresc cu a mea mână
Cursul lacrimilor amare.

Stelele mă privesc cu milă
Știindu-mi dorul nesfârșit,
Ce zbiară-n orișicare filă
Ca un torent nepotolit.

Și luna, sora mea, tăcută,
Mi-alină noaptea cu-o privire
Precum o biată deţinută
Scăldată-n stele, de iubire.

Mă cert cu visul de pomană,
Nu-i vina lui și nici a mea,
Nu pot să pun geană pe geană,
Nici tu nu cred că vei putea.

Prefer să visez

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Mă arde liniștea adâncă
Din gheaţa nopților trecute,
Speranța mă vânează încă,
Punând sechestru zilei mute.

Mă arde haosul eteric
Ce prinde aripi uimitoare
În gheara unui mit feeric
Ce-a înflorit dintr-o eroare.

Îi cer trecutului iertare
Să i-o pot dărui-n vecie,
Aleg aleea spre visare
Să nu simt ce va fi să vie.

Îi dăruiesc nopții iubire
Să-și împletească cer cu stele
Chiar dacă va fi să te mire
Șuvoiul lacrimilor mele.

Îmi ninge pagina cu vise
Din cerul părăsit de ploaie,
Beau lacrimile nepermise
Ce mă transformă în șuvoaie.

Revărs paharul cu uitare
Pe toate paginile negre,
Să privesc clipa ce mă doare
Din colţul camerei integre.

Visez că se va naște clipa
Când curcubeul voi picta,
Și voi împiedica risipa
Nopților, fără șoapta ta.

Visez o șoaptă nevăzută
Pe geana pragului de seară,
Mă frige lacrima pierdută
Sub pașii tăi de astă vară.

Din ceaţă sorb numai o coajă,
Nici nu promit că voi putea
Să cern nisipul de pe plajă
Pe-un așternut de catifea.

Din suflet împletesc cuvântul
Să-aline lacrima din mers
Și nu permit să-ncerce vântul
Să-mi stoarcă dragostea din vers.

Prefer să beau, din cupe, apa,
Oricât de chioară o găsești,
Decât să sparg, sub pleoapă, ceapa
Visând o viaţă ca-n povești.

Prefer să mă ascund sub vise,
Pe norul meu, de mulţi râvnit
Iar, lacrimilor nepermise
Să le pun frâu în asfințit.

Iar, de vei râde printre rânduri
De drumul meu catifelat
Și n-ai căzut deloc pe gânduri,
E semn că n-am falimentat.

Vise așternute

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

La colţ de vis, pe-o stradă veche,
Un scârțâit pițigăiat,
De ușă fără nicio veghe,
Lângă un anticariat,
Din balamale, lent, țâșnea.

Un trecător, venit în grabă
Să cumpere un vers din carte,
Ce nu-l găsise pe tarabă,
A azvârlit ușa-ntr-o parte,
Sub iarna care se-așternea.

Un lacăt, ruginit, lovește
În ritm demonic, sacadat,
Pulsul librarului pornește
Mai iute și mai concentrat
Dar, nimeni nu-l mai auzea.

Din perna cerului, imensă
Cad fulgi de nea fără oprire,
Iar, versul, fără recompensă,
A amorțit în amintire,
De dorul celui ce-l citea.

Pe străzi luminile sunt moarte,
Nici ușa nu se mai deschide,
Visele se aștern în carte
Dar, numai Dumnezeu decide
Ce s-a băut în cafenea.

La colţ de vis, strada-i pustie,
Liniștea în nămeți se-așterne,
E ger dar, cine să mai știe
Dacă din stele sau lanterne
Lovește astăzi dragostea.

Cu visele pe masă

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc aşa un chin, Păşesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Visa, ca orice visătoare
Că o va lua, pe braţe, visul,
Uitând că drumul spre visare
Nu-l poate face tot învinsul.

Visa, din vise să coboare,
Să lupte chiar cu nepăsarea
Şi-n zborul ei firesc spre mare,
Să piardă, pe alei, visarea.

Visa, speranţa s-o disece,
Să-i implanteze-n ea iubire
Şi-n clipa când va fi să plece,
Întreaga sevă să-i aspire.

Visa, cu visele pe masă
Şi-un as ascuns în buzunar,
Că-n visul ei va fi atrasă
De-un visător imaginar.

Visa, cu visul lângă tâmplă
Să schimbe perna ei cea veche
Când nopţilor li se întâmplă
Să-şi stingă stelele pereche.

Visa, că o va ţine trează
Un simplu vis, pictat pe plajă,
Ce-n lumea visului tronează
Ca răsăritul şi-a lui vrajă.

Am prins visul de picioare

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

A fost odată..., sau n-a fost?!?
S-a prelins timpul, nu mai știu.
Un suflet fără adăpost,
Sau avea trup și e târziu?!?

A fost, sigur a fost, cândva,
Pe o planetă oarecare
Ce dragostea ne conserva
Pe-a ei orbită visătoare.

Avea și umbră, așezată
Mereu în faţa lui, pieziș,
În spate n-avea niciodată,
Să nu adune-n van pietriș.

Încălțat cu petale albe,
Țesute-n taină de-o albină,
Se odihnea în zori, pe nalbe
Și dăruia umbrei lumină.

Se scălda-n razele de crin
Ce-i picurau licori călduțe,
Pierdute pentru-n pelerin
Ce rătăcea pe-alei desculțe.

Din pânza apelor albastre,
O trenă lungă-l urmărea,
Ca o cometă printre astre,
Toți norii negrii, răspândea.

Vestit în lumea lui plăpândă
C-ar rătăci printre nămeți,
Un sloi imens gândi s-ascundă
Sub pagina firavei vieți.

Să prindă visul de picioare,
Doar cu cerul deasupra lui,
Să uite cât de mult îl doare
Fireasca lipsă-a trupului.

Să-și împletească el o haină,
Dintr-un material ciudat
Ce-n lumea lui, nepământeană,
În lacrimi nu l-ar fi scăldat.

A început pânza să-și țeasă
În seara unei primăveri,
Ferit de lacrima din casă
Și de durerile de ieri.

A muncit în zadar o noapte,
Poate chiar două, poate cinci
Dar, lacrimile, de departe
Îi fixau aripile-n chingi.

Dormea o noapte-ntr-o secundă,
Muncind din zori și până-n zori,
Spera că-n haine-o să pătrundă
Acel parfum divin de flori.

Au trecut ani și ani de-a rândul,
Sufletul e tot dezbrăcat,
Îl bat furtunile și vântul
Dar, el visează neîncetat.

Oricâte lacrimi te-ar străpunge
Și-oricât de răvăşit ai fost,
Când dragostea te va atinge
Niciun costum nu are rost.

Iubirea-n orice trup mocnește,
Pe orice stea sau anotimp
Iar, dacă-n tine încolțește,
Să te îmbraci nu mai e timp.

Primește-o-n haina ta, oricare,
Nu-ți lăsa sufletul pustiu,
Nu aștepta visul în care
S-auzi: deja e prea târziu!

De ce-aș visa?

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

De ce aș vrea totul perfect,
Când nimic nu este ce pare
Iar, învelișul e-un aspect
Ce radiază-n depărtare.

De ce mi-aș dori infinitul,
Când doar un sunet mă trezește
Iar, dacă piere asfinţitul
Nici soarele nu-mi mai zâmbește.

De ce-n oceanul meu de vise
Arca durerii se scufundă
Iar, drumurile sunt deschise
În orice clipă și secundă.

De ce mi-aș irosi secunda,
Când orișice banalitate
Încearcă să-mi distrugă unda,
Numai cu vise aberante.

De ce-aș visa o noapte întreagă,
Când o secundă mi-e de-ajuns
Iar, cei ce nu vor să înţeleagă
Nimic, în suflet, n-au ascuns.

De ce-aș dori întreaga lume,
Când lumea e a tuturor
Iar, tu ești totul pentru mine
Și doar de tine-mi este dor.

Născut în vis

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Ieri, îţi răpeam sintagma din tăcere
Cu elemente vii din univers,
Dezlănțuiam în taină bariere
Și picuram iubire peste vers.

Azi, îmi săruți surâsul de pe geană
Precum preludiul unei primăveri
Când neclintita lună vrea să cearnă
Raze de stele-n despletite seri.

Ieri, aşterneai covorul năzuinţei
Pe palma sufletului meu, plăpând,
Azi, mă lovesc pereţii neputinţei
De te ascund o clipă, după gând.

Născut în visul dintre două lumi,
Vestești izbânda pentru-a doua oară,
Seninul dimineții ți-l asumi,
Picurând în ceasornic primăvară.

Visez

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Visez, de-un timp, să-ți cânte pasul
Pe clape albe de pian
Și-n ritm de noapte, contrabasul
Să strângă stelele din geam.

Visez s-ascund de orice rază
Strigătul ploii elocvent
Iar, clipa ce mă tine trează
S-o ambalez într-un concert.

Visez pe pernă să mă tulburi
Din profunzimea aţipirii,
Căutând pacea printre crânguri
S-adorm în braţele iubirii.

Să te visez nedeslușindu-ţi
Căuşul palmelor arzânde,
Să-ţi împletesc vise, răpindu-ţi
Din piept, durerea ce se-ascunde.

Nu vreau să mai aud de tine, 2011!

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Ca un escroc sentimental
Te-ai infiltrat, din prima clipă,
Cu un cadou monumental,
Dându-mi încredere-n aripă.

Cheia scrinului ferecat
Şi prăfuit, de prea mulţi ani,
Mi-ai dat-o şi m-ai fermecat,
Ca pe copiii trişti şi-orfani.

M-ai lăsat să mă scald în soare,
Să probez haine de prinţesă,
Să hrănesc plante cu izvoare
Iubindu-te fără adresă.

Să zbor departe peste veacuri
Cu patimă din rădăcină
Dar, într-o zi, fără de leacuri,
Mi-ai luat a ochilor lumină.

M-ai tăvălit prin cea mai crudă
Şi mai sfâşietoare groapă,
În lumea lacrimilor, udă,
Mi-ai ars sufletul de sub pleoapă.

Îmi pare rău doar c-ai plecat
Fără să-mi identifici vina,
De azi cerul s-a-nseninat
Deşi, tu mi-ai răpit lumina.

De azi păşesc pe-altă alee,
Te-ai scurs cu ultima secundă
Şi-un viu miros de orhidee
Sufletul simt cum îmi inundă.

De azi te voi lăsa în urmă,
Rămâi în scrinul prăfuit,
Tristeţea-n zori de întâi se curmă,
Lacrimile mi s-au oprit.

Nu vreau să mai aud de tine!
Ai fost un an sfâşietor,
Cât voi trăi pe-această lume
Nu vreau clipa să-ţi mai măsor!

Doar linişte în pagini goale
Visez, şi îmi voi creiona
Speranţele din cer spre poale
Iar, clipa îmi voi ordona.