Cititorii mei

Translate

duminică, 19 iunie 2011

Refrenul vieţii nu-i o joacă



Am scris, cândva, refrenul vieţii
Pe-o pagină de nor, plăpând,
Dar în vâltoarea tinereţii
N-am prevăzut, că-n foc, plângând
Va trebui să-i recompun
Ultima strofă, cea mai bună
Din câte am putut să spun...
Iar azi refrenu-i o minciună.
Am scris, cândva, sensul, pe care
Păşeam, cu-ncredere deplină,
Azi mă lovesc, de disperare,
Mă scald în lacrimi, în surdină
Răcnesc smulgându-mi versul chior,
Mă-nvinuiesc de prea mult aer,
Prea multă dragoste şi dor,
Şi-aş vrea s-opresc al vieţii caier...
Dar mai am încă de-aşternut,
De împletit clipele-n vers,
Deşi nu găsesc început,
Nici liniştea în Univers.
Esenţialul e prea proaspăt,
Prea clar şi mult prea dureros,
Nu ştiu cum s-o iau de la capăt,
Nimic nu-i limpede, frumos...
Nimic un zâmbet nu-mi provoacă,
În lacrimi sufletu-mi pluteşte,
Refrenul vieţii nu-i o joacă,
Iar viaţa nu se-nlocuie
şte.
Am scris cândva, vers de mândrie,
Cu fruntea sus l-am editat,
Astăzi constat că-n poezie
Îmi cânt copilul decedat.
Mă lupt cu versurile mele
Stilul pierdut să-mi regăsesc,
Mă rog de Lună şi de stele
Un alt refren să reclădesc,
Dar pe mormane nisipoase
Aştern, sub lacrimi, versuri noi
Şi nasc doar pagini dureroase
Ce se îngroapă în noroi.
Cu două mâini, două picioare
Eram întreagă-n orice zi,
Acum sunt şchioapă, şi mă doare
Că viaţa curge, orice-ar fi.




vineri, 17 iunie 2011

Vlăstarelor mele




















Fac tot ce pot s-alung durerea,
Florilor să le dau elan
Doar ele-mi aduc mângâierea,
Doar ele sunt pe primul plan.
Fac tot ce pot să le-nfloresc,
Deşi, de când mă ştiu, mi-e greu,
Şi-am zâmbit numai să răzbesc,
Mă ştie bunul Dumnezeu.
Acum, durerea-i mult prea mare,
Acum, cerul prea greu m-apasă,
Prea rău şi din ce-n ce mai tare
Inima-n flăcări îmi e arsă.
Vlăstarii mei buni şi curaţi,
Viaţă v-am dat şi v-aş mai da,
Vă rog, să nu vă supăraţi
Că-mi curge mereu lacrima
După al vostru frăţior,
Ce prematur ne-a părăsit!
Că mă topesc de al său dor...,
Crunt, sufletul mi-a pârjolit...
Vlăstarii mamei, vă implor
Să-mi iertaţi lacrimile toate,
Dar sufletul mi-e plin de dor,
Din zori de zi şi până-n noapte!
Timpul rănile-mi va pansa,
Probabil, când voi înţelege
Ce s-a-ntâmplat în mintea sa,
De a-ncălcat divina lege.
De ce a trebuit să lase
În urma lui atâta jale...,
Atâtea aripi veşnic arse
Şi-atâta arşiţă în cale...





joi, 16 iunie 2011

Mă arde dorul tău, măicuţă!


Mă arde dorul tău, măicuţă!
Mă arde-aşa de tare,
Că de-aş păşi pe jar, desculţă
Aş avea alinare.

Sufletu-n mine se topeşte,
Nu am unde zbiera,
Dar aş răcni, chiar nebuneşte...
Mări aş cutreiera.

Aş înghiţi oceane-adânci,
Gheţarii i-aş topi,
Aş muta mii și mii de stânci,
Ochii mi-aş contopi
Cu orice alt izvor, măicuţă,
Lacrimi să nu-ţi mai dau,
M-aş înhăma la o căruţă,
Sub bice, mii, să stau.

De al tău dor să uit, copile!
Mi-aş smulge inima
La începutul primei zile...
De-aş putea exprima
Ceea ce simt, de al tău dor...
Cuvântu-i de prisos...
Durerea n-am cum s-o măsor
Băiatul meu, frumos! 


Mă arde dorul tău, măicuţă!
Mă arde-aşa de tare,
Că de-aş păşi pe jar, desculţă
Aş găsi alinare.


miercuri, 15 iunie 2011

Plătesc


Încerc să ies din noapte, la uşă-mi bate viaţa...
Dintr-un buchet imens de crizanteme-albastre
Îmi aduce lumina, îmi dăruie speranţa
De a zbura, modest, dar sigură spre astre.
În ferestre îmi bat crenguţele de tei,
Cu-al lor parfum mă-mbată, sufletul îmi vrăjesc,
Alerg nedumerită, cu tine, pe alei...
Mă-ntreb ce s-a-ntâmplat, de ce te mai iubesc?
De ce te port pe buze, de ce te simt la piept?
De ce-mi îndrept privirea, zilnic, spre ochii tăi
Şi nu te-alung în ceaţa din care te aştept?
Îmi bate viaţa-n uşă, aud calde bătăi...
Poate mă-nşel şi-acuma, poate-i doar inima
Ce bate tacticos, ritmat, ca un refren...
Îmi mângâie obrazul, îmi şterge lacrima,
Îmi oferă biletul pentru al vieţii tren.
Dintr-un copac de vise, pe cel curat 'l-aleg,
Ucid indiferenţa şi păcatul uman
Fiindcă nu pot lovi ce-mi place să culeg,
Mă rog de sănătatea celui mai crud duşman,
Plătesc pentru păcatul de a gândi curat,
De-a nu iubi minciuna, de a zâmbi o seară
Când Luna se ascunde pe cerul înstelat,
Iar eu, încă te port, adânc, în inimioară.




marți, 14 iunie 2011

Croşetând vers de iubire





Pe faţa blândă a Lunii croşetez vers de iubire
Aşternut în seara pură, redând stelelor safire,
Caut perlele în scoica ce-n ocean de dor se-afundă
Învingând râul de lacrimi care-n noapte mă inundă.
Caut iubirea albastră, rătăcită peste munte,
Printre stelele-adormite, printre pletele-mi cărunte,
Caut aripa de înger, pleoapele să îmi ridice
Şi cu mila Lor, imensă, sărutul divin s-aplice,
Geana spre cer să-mi purceadă, Dumnezeu să mă mângâie
Cu puterea Lui, enormă, o secundă să rămâie,
Să-mi dea picături de rouă, din ele să mă hrănesc,
Să pot păşi mai departe, viaţa din nou s-o iubesc,
Iar din slava Lui, prea sfântă, strop din cerul înstelat,
Să pot dărui în lume versul meu, mic, dar curat.



luni, 13 iunie 2011

Sunt un strop plin de speranţă




Sunt în lumea asta mare,
Un bob de nisip fierbinte,
Stropi de verde-n depărtare
'S-ochii tăi, în a mea minte.
Picătură-s în ocean,
Uscată, ca frunza-n dud,
De mai bine de un an
Renasc, când glasul ţi-aud,
Zbor, când ceru-mi dăruieşti
Sub sărutul tău fierbinte
Şi-n verde crud zămisleşti
Clipele de-acu-nainte.
Pe-al tău umăr, număr stele
Ce-mi remodelează drumul,
Iar cu versurile mele
Topesc ceaţa, alung fumul,
Culeg raze vii din noapte,
Din iubirea noastră, ninse,
Veşnic cele două şoapte
Să rămână neatinse...
Sunt în lumea asta mare,
Un bob de nisip, pe-o plajă,
Transformi drama în visare
Cu-o silabă, ca o vrajă
Ce-mi deschide ochii minţii
Dăruindu-mi dar din dar
Ce-nveseleşte şi Sfinţii...
Nimic nu este-n zadar,
Totul are importantă,
Totul e prestabilit:
Sunt un strop plin de speranţă
Că iubirea n-a murit.


duminică, 12 iunie 2011

Am pus inimile la-ncolţit



Sub perdelele de lacrimi
Am pus astăzi la-ncolţit,
S-alung din împrejurimi
Norul negru despletit...,
Am pus strop de vis, din soare,
Am pus picături de rouă
Din iubirea noastră mare,
Inimile, pe-amândouă,
Le-am ambalat în petale
Şi le-am pus la încolţit.
Vor găsi, poate, o cale
Să răsară, în sfârşit...
Vor găsi un drum, prin vise
Să renască triumfând
Şi din paginile scrise
Să se nască, ca un gând,
Ca un porumbel albastru,
Aripile să-şi urnească
Şi numai pe-al nostru astru
Setea să şi-o domolească.
Seminţe din strop de suflet
Am pus sub perdea de dor
Să-ţi mângâi iubirea-n cântec
Peste aripi de condor.





joi, 9 iunie 2011

De-aş mai avea vreo speranţă...






Sfâşiată de durere
Revăd scene rând pe rând,
Simt că nu mai am putere
Să te scot din al meu gând.
Zilnic eşti cu noi prin casă,
Pe străzi caut disperată
Deşi inima mi-e arsă,
Ştiu că de-acum niciodată
N-ai să-mi mai zâmbeşti din prag,
N-ai să mă-ntristezi măcar,
Îngeraşul mamei drag...
Îmi curg lacrimi în zadar.
Toate stelele din lume
Dacă ţi le-aş cumpăra,
Oricât te-aş striga pe nume,
În genunchi de-aş implora
Sfinţii toţi, Maica Fecioară,
Pe-al Său Fiu, în zori de zi
Pe Dumnezeu, până-n seară...
Nicicând nu te voi găsi.
Dragul mamei brad v
ânjos,
Prinţul sufletului meu,
De m-aş tăvăli pe jos,
Nici Măritul Dumnezeu
Printre noi nu te-ar aduce,
Lacrimile mă distrug,
Azi m-aş răstigni pe cruce,
Aş trage oricând la jug
Să te-aduc 'napoi copile,
Lângă noi să fii din nou,
De trei săptămâni de zile
Ai murit pentru un ou.
Un ou blestemat, băiete
Un ou, te-a ucis pe tine!!!
Aş muri, mamă, de sete,
Ţi-aş da sufletul din mine,
Ţi-aş da tot ce am din viaţă,
Smerită-aş arde pe rug,
De-aş mai avea vreo speranţă
Să te ridic din cosciug...







miercuri, 8 iunie 2011

De mi-ar şopti o stea





De mi-ar şopti o stea în astă noapte
Că-ţi este gândul neîncetat la mine,
Chiar dacă eşti departe, prea departe,
Pe culmi muntoase sau prin ţări străine,
Aş recunoaşte-n glasul ei iubirea,
Aş recunoaşte zbuciumul din noi
Şi mi-aş ascunde lacrima-n privirea
Ce se topeşte-n pieptu-mi ca un sloi.
De mi-ar şopti cu raza ei firavă
Că-ţi este dor de mine cum ţi-a fost,
Aş înghiţi tot stropul de otravă
Ştergând din calendar zori fără rost.
Aş reîncepe să zâmbesc spre boltă,
Aş înceta să mă confund c-un nor
Şi-aş aduna a cerului recoltă
De stele-aprinse, uitând de-al tău dor.



marți, 7 iunie 2011

Nu mă satur să-l jelesc!!!



Toţi îmi spuneţi: "-Nu mai este!"
Toţi îmi spuneţi: "-S-a sfârşit!"
Eu mă simt ca-ntr-o poveste
Recitind la infinit.
Îl ascult ultima dată,
Zbier la cerul înnorat,
Îl implor pe-al nostru Tată
În zadar, L-am implorat
În genunchi, cu lacrimi multe...
Nimănui nu-i este milă???
Nimeni nu vrea să m-asculte???
Pentru moarte nu-i pastilă?
Nu e logic!!! Nu se poate!!!
Aş răcni să răguşesc,
Aş zbiera şi zi şi noapte,
Pământul să-l învârtesc,
Să dau timpul înapoi,
Să văd eu ce s-a-ntâmplat...
Parcă mă-ngrop în noroi!!!
Într-un pământ tot mai plat.
Cine să mă înţeleagă?
Numai cei ce ştiu ce-nseamnă,
Cei ce nu au ce s-aleagă,
Cei ce au suflet de mamă...
Într-o pădure-aş zbiera
Copacii să-i tăvălesc
Pentru cel ce ieri era
Nu mă satur să-l jelesc!!!