Fac tot ce pot s-alung durerea,
Florilor să le dau elan
Doar ele-mi aduc mângâierea,
Doar ele sunt pe primul plan.
Fac tot ce pot să le-nfloresc,
Deşi, de când mă ştiu, mi-e greu,
Şi-am zâmbit numai să răzbesc,
Mă ştie bunul Dumnezeu.
Acum, durerea-i mult prea mare,
Acum, cerul prea greu m-apasă,
Prea rău şi din ce-n ce mai tare
Inima-n flăcări îmi e arsă.
Vlăstarii mei buni şi curaţi,
Viaţă v-am dat şi v-aş mai da,
Vă rog, să nu vă supăraţi
Că-mi curge mereu lacrima
După al vostru frăţior,
Ce prematur ne-a părăsit!
Că mă topesc de al său dor...,
Crunt, sufletul mi-a pârjolit...
Vlăstarii mamei, vă implor
Să-mi iertaţi lacrimile toate,
Dar sufletul mi-e plin de dor,
Din zori de zi şi până-n noapte!
Timpul rănile-mi va pansa,
Probabil, când voi înţelege
Ce s-a-ntâmplat în mintea sa,
De a-ncălcat divina lege.
De ce a trebuit să lase
În urma lui atâta jale...,
Atâtea aripi veşnic arse
Şi-atâta arşiţă în cale...
Postări
