Sa-mi spui din nou cat ma iubesti!

Nu vreau să port giulgiul minciunii,
Nu vreau să mă ascund de dor,
Vreau să zâmbim pe geana Lunii
Cuprinsi de-al dragostei fior,
Nu pot să mă prefac că-n noapte
De al tău dor n-am suspinat
Că nu mi-au lipsit două şoapte
Şi zborul nostru minunat,
Nu pot să rostesc ce nu simt,
Nu pot să nu oftez de dor
Chiar îmi doresc iar să presimt
Că ne vom rătăci în zbor,
Prin cerul nostru minunat
Vom rătăci plini de iubire
Să-mi spui că este-adevărat
Şi să mă scalzi în fericire,
Dar eşti departe dragul meu
Azi mă hrănesc c-o amintire,
Cu-o poză şi cu glasul tău
Care mă învăluie-n iubire.
Te vei întoarce într-o zi
Din nou la piept să mă topeşti ,
Să-mi dai motiv pentru-a trăi
Rostind cât de mult mă iubeşti.

Am înţeles

Am înţeles din prima clipă,
Din primul ceas am înţeles
Ceea ce-n suflet se-nfiripă
De-aceea ochii ţi-am ales.

Am înţeles din aceea seară
Că totul se va transforma,
Că dragostea ne înconjoară
Şi n-am de ce mă alarma...

Am înţeles că-n vis mereu
Te voi purta orice ar fi,
Oricât ar fi drumul de greu
Ne-am născut pentru-a ne iubi.

Am înţeles din prima clipă,
Primul sărut şi mângâiere,
Nimic nu se va naşte-n pripă
Şi nu va muri în durere.

Am înţeles că vom lupta
Prin neguri grele prinse-n ceaţă
Dar dragostea va triumfa
În fiecare dimineaţă.

Am înţeles ce s-a-ntâmplat
Exact în ochi când m-ai privit,
În ziua când m-ai sărutat...
Şi sufletul mi-ai îmblânzit.

Safir din iubirea noastra

După ce-a căzut cortina
Peste-un teatru nejucat
Îngropăm cu rădăcina
Visului adevărat
Ce n-a fost deloc miraj...
Căutăm la disperare
După-o seară de curaj
Unde să-ascundem sub soare
Adevărul ce-l simţim?
Să-l îngropăm mai adânc?
În suflet să-l împietrim?
Să nu ne treacă prin gând
Să-l mai rostim clar, curat
Să-l privim palpabil, viu
Oricât e de-adevărat...
De ce? asta chiar nu ştiu...
Şi nicicând n-am să-nţeleg
De ce adevărul doare?
Când sărutul tău culeg
C-o aşa dulce ardoare
Iar minciunile n-au loc
Între noi, ne-ar dărâma
Ne-ar pune viaţa pe foc
Toţi duşmanii ar dansa
Pe-un mormânt plin cu iubire
De ce curaj n-aş avea
Să transform doar în safire
Dragostea mea şi a ta?

Vis de Mai

Vis de Mai plin de splendoare și miros de iasomie,
Vis de Mai, salcâm și stele, toate mi se-întâmplă mie,
Vis de Mai în noaptea clară înţesată-n mângâieri,
Vis de Mai, dulce ispită, topită lin în plăceri ...
Vis de Mai, vis nevisat, ci trăit intens de noi,
Doi oameni îndrăgostiți care-au fost odată sloi.
S-au văzut și ca-n povești , totu-n jur s-a luminat
Vis de Mai, trăit aievea, ne iubim, nu am visat.

Ținându-ne de mână pe Marte am zburat

Stelele ne zâmbeau, Luna era departe
Iar noi zburam, zburam, ușor, ușor spre Marte,
O frânghie-atârnată din ceruri ne-a-îmbiat,
Am lăsat totu-n urmă, doar pe ea am urcat,
Am zburat printre lacrimi, peste tot ce doboară,
Am renăscut speranța, cea mai scumpă comoară.
Doar zâmbete fierbinți pe chip s-au desenat
Dintr-un motiv prea simplu, e prea adevărat,
Chiar am zburat pe Marte, nu veți visa nicicând
Cât este de real, nu-i doar la noi în gând
Aseară-am mutat Luna chiar pe-a noastră planetă,
Am zburat printre stele fără nici o rachetă,
Am clădit drum prin ceață, norii i-am alungat...
Ținându-ne de mână pe Marte am zburat
Printre petale sute și raze argintate,
De-acum e luminată orice-înnorată noapte.

Trei luni si inca ne iubim

Mi-a fost așa un dor nebun
Să-ți privesc ochii tăi cei verzi...
M-am prăbușit fără să-ți spun:
Iubește-mă fără să vezi
Cât mi-e de cald la pieptul tău!
N-aș fi putut să îți rostesc
Decât...atât...iubitul meu...
Oare cât de mult te iubesc?
Orele au fugit... și-acum,
Ne având timp să mai vorbim...
Am zburat amândoi pe-un drum...
Trei luni și încă ne iubim.

Imi tulburi visul desfranat

S-adormi mereu în al meu gând,
Să mă trezesc în ai tăi zori
Cu dor de tine, suspinând,
Prin ochii mei să te strecori

În suflet, să-mi renaști speranța,
Îmi tulburi visul desfrânat,
Îmi luminezi iar dimineața
Ce curge-n noi acționat,

Îmi pătrunzi cu a ta privire,
Pe un zbenghi de nor mă ridici,
Îmi dai, îti dărui fericire,
Iar anii îmi par mult prea mici

Pentru-a ne sătura de noi,
Să luăm din piață mulți pitici
Să le stropim cu apă sloi
Inimioara lor de chirpici,

Să le dăm viață, iar ei nouă
Să ne-o redea la infinit,
Din viața lor să facem două,
Să ne iubim la nesfârșit.

În fiecare viaţă-n parte,
Oricât de multe-am câștiga,
Oricât ai fi tu de departe...
Spre dragoste te-aş instiga.

Trei...luni

De ce-mi seci visul la final?
De ce ai distrus acest trei?
De ce mă-îneci aşa la mal?
Spui "n-am putut" când "nu mai vrei"...
De ce simt totu-aşa tardiv?
De ce-ai tăiat aripa-n zbor
Dacă nu-i semnificativ?
Crezi că îți va fi mai ușor?
De ce tot plâng în loc să tac?
Acum trei luni oare-am visat
Că-s salcie la mal de lac?
Sau chiar a-fost adevărat?
A fost doar vis splendid de noapte?
Adică ...ochii tăi n-au fost?
Dar versurile noastre toate?
Cum s-au născut? fără vreun rost?
Din somn refuz să mă trezesc!
Nu vreau să-l transform în coșmar
Vreau doar atât să-ți dăruiesc:
Al meu sărut imaginar.

Sunt un nimic, un pic mai mare

Sunt un nimic, un pic mai mare,
Chiar mi-aș dori să-mi cer iertare
-Fiindc-am doar metrul meu pătrat,
-Fiindcă azi noapte am visat,
-Fiindcă mai am cu ce iubi
-Și mai zâmbesc în plină zi,
-Că nu m-ascund după un pai
-Știu cum să spun: "te rog, mai stai!"
-Dar și : "dispari din a mea viață!"
În fiecare dimineață
-Știu cum și când să mă trezesc,
-Știu doar un suflet să-l iubesc
Mai mult decât pe-a mea ființă,
-Știu să mă scald în suferință,
-Știu c-am dat și tot ce-am avut
-Și am luat-o iar de la-nceput,
Și-am mai dat încă de la mine...
Dar tot degeaba, tot nu-i bine,
Nimănui nu-i e de ajuns...
Mulți vor să știe ce-am ascuns
Chiar și sub cerul meu de vis,
Nu-i de ajuns că am tot scris
Tot ce-am simțit, tot ce trăiesc...
Mulți vor să știe ce iubesc,
Din ce e lacrima ce-mi curge?
De ce când dorul mă ajunge,
Oftez și n-o spun să se știe
Cât mi-e inima de pustie
Mulți vor să știe de ce el
Mi s-a lipit de suflețel...?
Mulți vor să știe dacă zbor,
Somnul îmi este mai ușor?
Deși-mi tot spun că nu-s la modă
Mulți ar cânta iubirii odă...
Dar le e frică să iubească,
Mai repede știu să jignească,
Să dea sfaturi cât mai bune
Cum nu s-au mai văzut pe lume...
Sunt un nimic în trei culori
Oricât ai vrea să mă măsori
Nicicând nu ai să reușești...
Sunt un nimic, dar și tu ești
Tot un nimic, chiar dacă spui
Că sunt nimic-ul nimănui
Poți rostii tot ce îți dorești...
Sunt doar nimic, nu mă lovești.

Au trecut atâtea...

Au trecut atâtea zile și atâtea nopți tăcute...
Încă te-aștept să cobori de pe piscurile reci,
M-am rugat la iarba nouă, nu a vrut să mă asculte,
Dintr-o poză mă privești... sufletul în mine seci,
Au trecut atâtea seri fără să îți aud glasul
Dimineți fără un zâmbet, dimineți fără culoare
Tot privesc în urma mea, sperând c-am să-ți zăresc pasul
Să-ți sărut gura fierbinte, scumpa mea raza de soare!
Au trecut atâtea ploi, asemeni cu ploaia noastră,
Te-am așteptat neîncetat, ca un orb dorind lumină
Să-mi explici pe îndelete, să-mi spui floarea mea albastra:
De ce te iubesc atât? De fapt e doar a mea vină?