Ce minune că eşti
fir de crin pe pământ,
să mă porţi prin poveşti,
să-mi arăţi că mai sunt,
atât timp cât exişti
şi-mi zâmbeşti neîncetat,
stânci ce doar tu le mişti,
nu doar cer înnorat.
Ce mirare-ar fi fost
să-mi aduni din poveşti,
un surâs adăpost,
pod de dor să-mi clădeşti,
vise albe, zglobi
peste vreme şi trup
să mă afli, să ştii
că n-am cum să mă rup
de-o fiinţă ca tine,
fir de crin argintiu
iar în clipa ce vine
să-ţi şoptesc că nu ştiu
ce-a trecut printre noi,
fără-a realiza
nor născut după ploi
ce mă diviniza...,
un mister pe pământ
mai frumos ca-n poveşti...
Ce mirare că sunt!
Ce minune că eşti!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
â , ă , î , ş , ţ , Â , Ă , Î , Ş , Ţ
Mă cam laud, nu-i aşa ?
Care e părerea ta?
Fii corect şi comentează
Ceea ce te deranjează!