Cândva te voi ierta

 

 

 

Când vei dori să mă topeşti de ciudă
că-ţi tot apar în faţa ochilor,
când lacrima-ţi va fi din ce în ce mai udă,
să-mi cauţi aripile rătăcite-n zbor.
  

De vei dori să-mi pui lacăt pe vise,
stelelor praful verde să le furi,
din nepăsare să-nfierezi clipe promise,
alungă-mă din zbor printre dărâmături.

Când soarele-ţi va pune norii-n plete,
ploile îmbrăca în primăveri,
când vei dori să mă citeşti pe îndelete,
va fi aşa târziu, voi fi un proaspăt ieri.

De vei spera c-ai să-ntâlneşti iubirea
sub sălciile plânse de pe mal
după ce-n chinuri le-ai distrus menirea,
eşti doar un visător, iar visul nu-i real.

Când vei dori să nu-ţi mai ies în cale
deşi lumea-i infimă mai mereu,
să-mi dai să beau venin din lacrimile tale
şi-atunci te voi ierta de chin, iubitul meu.