Aici se odihneşte un poet!

Am naufragiat din când în când pe norii
ce m-au lăsat să le adun splendoarea,
să o împart mereu cu cititorii,
loviţi de dorul ce-a atins visarea.

Nici numai ştiu de câte ori căzut-am,
nici numai ştiu de ce aş fi rămas
îngenunchiată când, pe nori văzut-am
cum pot zbura spre stele pas cu pas.

Am naufragiat pe lună şi pe stele,
cu lacrimile scurse fără soţ,
pe curcubeul smuls din acuarele
şi trandafiri ucişi de primul hoţ.

Zăpezile mi-au înlesnit puterea
de a urca pe stâncile abrupte,
a îngropa în versul meu durerea
ce-mi obliga sufletu-n ger să lupte.

Am naufragiat în aşteptare
c-un geamantan îmbâcsit cu tăciuni,
am lăcrimat simţindu-mă datoare
să găsesc drum fără instrucţiuni

În ţintirim, pe crucea mea va scrie:
"Aici se odihneşte un poet!
Nu-l înveliţi cu flori, ci cu hârtie!
S-a stins punându-şi moartea la respect!"