Lacrima nopţilor

 

 

 

Probabil ai să-mi spui că-n toate
există câte-un fir de ger,
că te-am ţinut un timp aproape
şi-acum te-alung pe-un drum de fier.

Alergi pe boltă, ca un soare
cu plete blonde, despletite
crezând că-n viaţa viitoare
poţi pune lacăt pe cuvinte.

Probabil ai să-mi spui că noaptea
numai în visul meu există,
că tu, de fapt, eşti libertatea
iar eu n-am lacrimi de batistă.

Tu n-ai de gând să-mi săruţi cerul
nici lacrimile să-mi mângâi,
priveşti cum mă distruge gerul
punându-mi sloiuri căpătâi.

Lacrima nopţilor divină
mi-a sărutat-o el cândva
tu n-ai să poţi, n-ai nicio vină
dar n-ai nici loc în viaţa mea.