Doar atât

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

M-am săturat să te visez,
Să te doresc m-am săturat,
Vreau să te simt, să te pătez
Cu rujul meu catifelat.

M-am plictisit, seară de seară,
Să te privesc din depărtare,
Vreau să-mi săruți, ca-ntâia oară,
Sufletul dintr-o întâmplare.

Am obosit să-ți zăresc pașii
În zori de zi pe străzi și-alei,
Să mă vegheze îngerașii,
Vreau privirea ochilor tăi.

În sutele de poze vechi
M-am săturat să te privesc!
Vreau să-ți strecor pe la urechi:
Nu știu decât să te iubesc!

Destin

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.




Când Dumnezeu a clădit lumea
Dintr-o bucată de pământ,
Cred că a început-o lunea
Sau poate e doar al meu gând.

Când Dumnezeu a făcut omul,
Cu ale lui puteri imense,
I-a așezat ca umbră pomul,
Nu vreun costum cu multe pense.

Când Dumnezeu a iscat apa
Cu limpezimea ei majoră,
Nopților albe le-a închis pleoapa
Cu stelele din oră-n oră.

Când Dumnezeu a sculptat mărul,
Rotund ca sânul de femeie,
A pus în el tot adevărul,
Sau poate-i doar a mea idee.

Când Dumnezeu mi-a scos în cale
Ochii tăi ca două smaralde,
Sub picături torențiale,
Inima-n dor a vrut să-mi scalde.

Când Dumnezeu mi-a dat iubirea,
Averea mea neprețuită,
În suflet mi-ai picurat mierea
Cu credința indefinită.

Când Dumnezeu îmi poruncește
Neîncetat să te iubesc
Şi mărul vieţii-mi îndulcește,
Nu pot să mă împotrivesc.

Percepție

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Păşesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

De nu-nţelegi ce am pe suflet
Nu-ţi pierde timpul în zadar,
Alege varianta umblet,
Nu aştepta vreun vis în dar.

De nu-nţelegi din slova mea
Decât coperta şi-o fărâmă,
Nu te-obosi, nu întârzia,
De-acum nimic nu mă sfărâmă.

De nu-nţelegi că ştiu ce-ascunde
Zidul care te camuflează
Deşi, rosteşti vise profunde,
Nu mă mai impresionează.

De nu-nţelegi că totul are
O limită şi-un început,
Atunci visează-n continuare
Că încă nu am priceput.

Iar, dacă vrei neapărat
Să-ţi descifrez de-a fir a păr,
Lasă cartea de colorat,
Rosteşte purul adevăr!

Plâns ascuns

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


Plânge iarna lângă sobă,
Toamna plânge sus pe deal,
Se așterne multă vorbă
Între logic și real.

Plâng izvoare plictisite
În căușe betonate,
Sub gratii înlănțuite
Și pancarde colorate.

Plânge gerul dimineții
Poleit cu promoroacă,
Cenzurat de moartea vieții,
Plânge-n pauza de joacă.

Plânge apa din fântână
Luând luna drept model,
Noaptea stelele adună
Fără noimă, fără țel.

Plânge adevăru-n straie
Îmbibate de întristare,
Plânge pruncul în odaie
Născut dintr-o întâmplare.

Plânge lacrima-n petale
Rece și indiferentă,
Minciuna înoat-agale
Ca o melodie lentă.

Plânge patima de fapte
Asuprind fidelitatea,
Plânge ziua peste noapte
Negăsind sinceritatea.

Plânge osul de durere
Sub pomeți înlăcrimați,
Printre munții de avere
Pier muguri înnobilați.

Plânge plânsul în furtună
Implorând parfum de viață,
Mândrul soare se cunună
Cu luna în dimineață.

Plânge pagina de carte
Înăsprită îndeajuns,
Viață merge mai departe,
Plânsul nostru stă ascuns.

Tăcere

Eu nu am lumea la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Păşesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Aş tace aşa cum tace luna,
Să-mi număr clipele de dor
Dar, mă cuprinde întotdeauna
Din strigăt trist, tainic fior.

Aş picura cum curge stropul,
În geamul meu când se loveşte
Dar, simt cum mă arde potopul
Şi ţărmul nu-l mai regăseşte.

Aş plânge-aşa cum plânge noaptea
Din căzătoarele ei stele,
Dar, mi-am pierdut abilitatea
De-a mă ascunde printre ele.

Te-aş săruta cu ochii minţii
Să-mi liniştesc genele-aprinse,
Dar, las să mă aline sfinţii
Cu aripile lor întinse.

Mai bine tac, cum tace piatra,
Îmi adorm stâncile pe rând,
Să plouă-n suflet cu găleata,
Să mă trezesc din somn strigând.

Să-ţi aud paşii pe alee
Şi strigătul de bun găsit,
Să-ţi sar la piept ca o scânteie
Şi să-ţi urez, bine-ai venit!

Timpul

Eu nu am lumea la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Cu amicul de nădejde
Și dușmanul de temut
M-am luptat de-a lungul nopții,
Fără șansă de izbândă.
S-a prelins în episoade
De prezent și de trecut,
Mi-a înfipt în suflet colții
Între clipă și secundă.

Mi-a pus sare peste rană
Aducându-mi pe retină
Pașii tăi pierduți în noapte,
Ultimul sărut din zori.
Mi-a stins lacrima pe geană,
M-a încununat cu vină
Pe buzele, de dor, coapte
Și ochii nerăbdători.

Între seara cea grăbită
Și zorii de neoprit,
M-am luptat cu disperarea
Flăcărilor în furtună.
Sub povara prelungită
Parcă s-a bătătorit,
A-ngropat adânc uitarea
Sub geana de semilună.

Timpul ăsta mi-e prieten
Și dușman, de-o viață-ntreagă,
Mă duce o clipă-n vise
Sperând să mă biciuiască.
Apoi fuge-așa de sprinten
Nereușind să-nțeleagă
Că nu toate au fost zise
Dar, nu poate să lovească.

Visez

Eu nu am lumea la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Visez să fiu un val de mare
Pe malul dragostei nestins,
Să-ţi sărut urmele, pe care
Raze de soare le-au atins.

Visez să fiu raza de soare
Pe pieptul tău să rătăcesc
Precum o pasăre datoare
Cerului tril să-i dăruiesc.

Visez să fiu o stea polară,
Să mă aştepţi neîncetat,
Cu slova mea din călimară
Să-ţi sărut cerul nepătat.

Visez să fiu un pisc de munte
Cu iz de brad şi de molid,
Pe plete lungi, mereu cărunte
Să aştern vers de tine-avid.

Visez să-ţi fiu munţii şi marea,
Să-ţi picur apa de izvor
Dar, mă trezeşte depărtarea
În zori pusti şi plini de dor.

Încredere

Eu nu am lumea la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.

Încet, încet uşa se-nchide,
Ce va urma în continuare
Doar universul va decide,
Cobori la staţia următoare?
Eu urc, n-am timp să mă opresc
Deşi, mi-ai fracturat aripa,
Voi împărţi harul ceresc
Trăindu-mi omeneşte clipa.

Încet, încet s-a-nchis fereastra
După ce zborul mi-am luat,
S-a uscat floarea, s-a spart glastra
Şi totuşi am continuat
Să cred în şoapta ta divină,
Să cred în ochii tăi cei verzi,
Iubesc numai din a mea vină
Deşi, nicicând n-ai să mă crezi.

Ce bine-ar fi!

Ce bine-ar fi, ca-n astă seară,
Să-ți sărut sufletul plângând,
Să uit de tot ce mă-nconjoară
Precum un vis pierdut în gând.

Ce bine-ar fi să-ți sărut noaptea
Cu stele albe, până-zori,
Să anulăm polaritatea
Sub bolta de cristal cu flori.

Ce bine-ar fi să oprim clipa
Din drumul ei necontenit,
Să-i demontăm pe veci aripa
Iubindu-ne la nesfârșit.

Ce bine-ar fi să răpim ceața,
S-o rătăcim în depărtări,
Peste ea s-așternem distanța
Și-atât de multe amânări.

Ce bine-ar fi, în noaptea asta,
Să zburăm precum doi copii
Spărgând cu sufletul fereastra,
Să mă-ncălzești, ce bine-ar fi!

MI-E TARE DOR DE TINE!!!