Voi învăţa

Ca un copil, păşesc pe iarba crudă,
Învăţ să nu mai privesc înapoi,
Să-mi ascund lacrima, măcar în ciudă,
Arde prea tare rugul dintre noi.

Ca un copil voi gângurii de-acum
Câte o strofă, un vers mai peltic,
Şi voi zbura, voi zbura pe alt drum,
Decât aşa, mai bine cu nimic.

Voi învăţa să dau doar jumătate,
Să privesc doar cu coada ochilor,
Voi învăţa să te ascund în noapte,
Să te alung din visul plin de dor.

Voi învăţa să nu te mai privesc,
Chipul să-ţi şterg din minte, pe vecie,
Voi învăţa să nu te mai iubesc,
Să nu te regăsesc în poezie.

La ceas de taină, clopotul durerii,
De-şi va permite-n suflet să tresară
Îl voi goni în pagina tăcerii,
Şi-n slovele de lacrima amară.

Voi învăţa să păşesc fără tine,
Eşti doar un trecător, nimic mai mult,
Îmi voi picta păduri de lacrimi fine,
Voi învăţa inima să n-ascult.

Voi rupe lanţul ce-mi striveşte pieptul,
Nu-mi pasă ce vor spune cei ce mint,
Şi voi zbura fără să-ţi cer acceptul
Şi-aşa nu crezi nimic din tot ce simt.

Cioburi de gânduri, de mă vor cuprinde
Le voi pudra cu spini de trandafiri,
În piaţa mare, toate le voi vinde
În amintirea unei vechi iubiri.

Curând alţi zori se vor răsfrânge,
Alt curcubeu pe boltă va răzbi
Iar lacrima ce sufletu-mi străpunge
Cândva în fericire s-o-nveli.

Ca un copil, învăţ să-mi trăiesc clipa
Examenul să-l trec fără efort,
Îmi voi pansa cândva, cumva aripa
Alungând toată dragostea ce-ţi port.

Meci

Meciul dintre Tom şi Jerry

Cu: "-N-ai să mă dai uitării!"

Şi: "-Vrei să vezi că voi putea

Să te scot din viaţa mea?",

Groaznic de dur, dureros,

Niciunul nu-i mai prejos,

Unul doar pe norii lui,

Altul sus de tot, hai-hui...,

A luat pauză târziu

Cu... "-Nu vreau să te mai ştiu!"

Probabil că va urma

Şi astăzi cam tot aşa.

Mi-e greaţă

M-a cuprins aşa o greaţă
De nu-mi pot imagina,
Nici nu-i prima dată-n viaţă,
Mi-a inundat pagina
Un miros de şmecherie
Cu-aromă de cocalar
Vopsit într-o veselie
Cu lavabilă şi var.

Dau cu acru, nu se simte
Dau cu dulce, e acid
Minte-ntr-una, fără minte.
Cred că vrea insecticid.
Pe sub masă mă loveşte
Cu sabia ruginită,
Urc pe nori, mă ofileşte
Ca pe-o stâncă părăsită.

Neîncrederea enormă
Rupe lanţul carpatin,
Sfera prinde altă formă,
Şarpele varsă venin.
Beau un ceai să-mi spăl grumazul,
Fruntea mi-o îndrept spre cer,
Nu voi întoarce obrazul
Pentru niciun rinocer.

Iert, dar te voi da uitării!

Se-nserează peste lume,
Bolovanii cad din munte
Pictaţi, în albe costume
Dar, cine să-i mai asculte?

Se rostogolesc de-a valma
Peste tot ce-a fost odată,
Încercând să-mi ardă palma
Cu-o ură nemăsurată.

Şi păreau atât de limpezi
Ca izvorul adormit,
Sinceri, ireali de fragezi...
Totuşi de sus au lovit.

Nu-mi e teamă de-ntuneric,
Din munte-am izvorât eu,
Cerul, de-acolo-i feeric
Fiindcă-l am pe Dumnezeu.

De furnici nu-mi este teamă,
Nici de valurile mării,
Ştiu ce sunt, ştiu cum mă cheamă,
Iert, dar te voi da uitării!

Întreb ochii tăi frumoşi!

Să-ntreb, oare, aştrii nopţii,
Să-ntreb norii mei pufosi,
Să-ntreb sfinţii, să-ntreb morţii?
Întreb ochii tăi frumoşi!

Ce-am făcut să primesc clipa
Încărcată de suspin?
De ce-mi smulgi aşa aripa?
De ce-mi dai atâta chin?

Umbrele de altă dată
Nici azi, nu te-au părăsit?
Iubirea îmi e curată,
Doar cu-atâta am greşit!

Să-ntreb, oare, aştrii nopţii,
Să-ntreb norii mei pufosi,
Să-ntreb sfinţii, să-ntreb morţii?
Întreb ochii tăi frumoşi!

De ce-n lacrimi infernale
Îţi place să mă topeşti,
Apoi ieşi zâmbind în cale
Şi îmi juri cât mă iubeşti!?!

Operezi cordul deschis
Fără vreo anestezie
Şi-apoi te strecori, ca-n vis,
Cu ochii tăi drept simbrie.

Să-ntreb, oare, aştrii nopţii,
Să-ntreb norii mei pufosi,
Să-ntreb sfinţii, să-ntreb morţii?
Întreb ochii tăi frumoşi!

Gelozia ta izbeşte

Toate stelele din cer le-aş da, să dezleg misterul,
Mi-aş da sufletul, să ştiu ce se ascunde sub gerul
Cu care m-ai împietrit de uimire-n astă seară,
De ce nu m-ai lămurit şi-ai făcut iar să mă doară?

Aş da noaptea care vine, aş da nopţile pe rând,
De mi-ai spune adevărul şi ceea ce-aveai de gând.
Fumul negru mă-nspăimântă, ceaţa crudă mă loveşte
Lacrimile-mi curg de-a valma, gelozia ta izbeşte.

Nu aş fi crezut vreodată să trăiesc aşa o seară,
E prea mult, o ştii prea bine, gelozia mă doboară.
Tu eşti totul pentru mine, n-am puterea să greşesc,
Nici acum nu ţi-ai dat seama cât de sincer te iubesc?

Un înger trist, ca o redută

Privesc adânc în ochii lui
Deşi, privirea-i e pierdută,
Parcă ar fi al nimănui...
Un înger trist, ca o redută.

Oare cine-a avut curaj
Să-i pună hamul peste trup
Şi-n zori să-i dea proaspăt furaj?
Osânda vreau să-i întrerup.

E hamul greu şi ochii-s trişti,
Împovăraţi de-atâtea zloată,
De-ai să-i priveşti, dacă insişti,
Cred c-ai să zăreşti lumea toată.

Se-ascund în ei atâtea clipe
Şi-atât de multă-ngăduinţă,
De parcă-n şoaptă vor să ţipe
Luptând cu orice suferinţă.

Azvârle hamul peste zări,
Spre stele albe să plutim,
Să adunăm lacrimi din flori,
O boltă nouă să-mpletim.

Din firul ierbii să luăm viaţă
Hrănind iubirea cu petale,
Să adormim de dimineaţă
În emisfere boreale.

Slove artificiale

M-am jurat pe frunza verde
Lacrima că voi usca,
De-atunci nimeni nu mai crede
Că din vise pot muşca.
 

M-am jurat pe puii nopţii,
Când m-orbeau cu-a lor sclipire,
Că voi pune zăvor porţii
Dintre lacrimi şi iubire.

Mi-am jurat s-aleg în viaţă
Drumul cel mai înflorit
Însă, într-o dimineaţă
Ochii tăi m-au despietrit.

M-am jurat s-alung blândeţea
Din potirul plin cu tine,
Să-mi anihilez tristeţea
Care nu mi se cuvine.

Voi jura pe coala albă
Că voi transforma veninul,
Din clipe să-mi fac o salbă
Uitând lacrima, suspinul...

Buzunarele-mi sunt pline
De mărunt şi vorbe goale
Dar, nu cerşesc de la tine
Slove artificiale!

Imperiul lacrimilor

Indiferent de ce-mi vei spune
Când stelele vor aţipi,
Voi ştii că din aceasta lume
Mi-am luat culoarea aripii.

Ştiu uşa când se va deschide
Deşi, nu crezi, eu ştiu deja
Că universul va decide,
Sub aripi te voi proteja.

Acum n-am timp, aşa se pare,
E prea târziu pentru tăceri,
Mă vei iubi la disperare
Cum am făcut-o şi eu, ieri.

Să mă urmezi, nu-i vremea încă,
Rămâi să mă iubeşti un pic
Ca pe o lacrimă de stâncă
Care nu ţi-a pretins nimic.

Voi fi acolo, printre stele,
Voi străluci din întâmplare
Când toate paginile mele
Vor deveni o alinare.

Mă voi plimba din rază-n rază
Să-ţi mângâi ochii-n seri ceţoase
Când luna rece, lent valsează
Prin amintirile frumoase.

Să-ţi sărut lacrima născută,
Probabil dup-un vis mărunt,
Şi-apoi în apă neîncepută
Să mă transform în amănunt.

Indiferent de ce-mi vei spune
Când stelele vor adormi,
Cu mine, lacrima apune
Pe-aleea-n care voi domni.

Oricare alt trandafir.

Mă sufoc sub vorba rece,
Mă lovesc priviri răzleţe,
Îmi închipui că va trece
Dar, sunt doar gânduri măreţe.

Menghina a prins motorul,
Îl strânge din răsputeri,
Parcă aş strivi zăvorul
Dar, mai am un pic din ieri.

Încă sunt pe-această coală
Fără vina nimănui,
Într-o lume-atât de goală
Exist doar din vrerea Lui.

Nu-mi e teamă de-ntuneric,
Nici de legi nu-mi este teamă,
În jocul tău esoteric
Nicio şoaptă nu mă cheamă.

Ţi se pare că petala,
Bântuită de-o albină,
Îţi aduce oboseala
Şi-mi distrugi filă cu filă.

Conştient c-aduci furtună,
Laşi în urmă vorbe dulci,
Neavând cine să-ţi spună
Pe ce parte să te culci.

Privirea-ţi mă biciuieşte
Cu albastru de safir,
Poemul îmi otrăveşte
Oricare alt trandafir.

Pleacă-n lumea ta de vise,
Paşii nu-mi mai urmări!
Drumurile sunt deschise,
Eu rămân, am ce iubi!

Am un trandafir pe care
Numai eu ştiu să-l hrănesc,
Numai razele de soare
Ne despart şi ne unesc.