De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă Versul, pe care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.
marți, 2 august 2011
luni, 1 august 2011
Aş fi împuşcat o rimă

Aş fi împuşcat o rimă, aş fi înmuiat în tuş
Pană verde de iubire, dar din palmele, cauş
Nu curgea nici o idee, nici măcar o jumătate
Chiar şi stelele pe boltă se-ntrebau, cât de departe
Te ascunzi de-această dată, pe ce munte, pe ce deal...?
Peste care pisc albastru, peste arcul boreal?
Nici măcar o picătură n-ai putea să iei în seamă?
Strigătul tăcut în noapte, numai stelele-l reclamă,
Numai ele-aud suspinul, numai ele mă privesc,
Ele ştiu ce mult contează două vorbe să-ţi răpesc,
Să le modelez cu roua zorilor care-au prins viaţă
Peste paginile scrise sărutate-n nopţi cu ceaţă.
Ele ştiu cum să m-aline, doar de-aceea strălucesc
De pe bolta adormită, unde-ţi scriu doar: te iubesc!

sâmbătă, 30 iulie 2011
Nu-mi e aici sfârşitul!
Măria Ta Durere, Măria Ta Suspin,
Fierbinţi lacrimi de jale, voi, zile cu venin...
V-am primit toată viaţa cu zâmbetul pe buze,
De ifose şi mofturi nimeni să nu m-acuze.
Din zorii vieţii mele, furtuni am înfruntat,
Am ţinut piept, cu grijă, luptând neîncetat
Cu viclenia lumii şi-al ei diminutiv
Învesmântat pompos cu-n roşu adjectiv,
Cu buze ţuguiate şi fâlfâiri de gene,
Cu panglici atârnate de spini..., printre hiene
Ascunse după fluturi firavi şi inocenţi
Ce-n scurt timp se-afişau atât de violenţi...
Am păşit cu călcâiul crăpat şi plin de ţepe...
Măria Ta Durere, nu te mai pot percepe!
M-am învăţat cu tine, pe umbră îmi păşeşti,
Te-mbrac în primăvară, din suflet să-mi zâmbeşti,
Te învelesc cu clipa senină-a altei vieţi
Şi te hrănesc cu versul născut în dimineţi,
Te transform într-o boare, să-aline infinitul,
Măria Ta Durere, nu-mi e aici sfârşitul!

vineri, 29 iulie 2011
Perlele speranţei

Dimineaţa se răstoarnă peste seara ondulată,
Stelele se frâng şi ele, rătăcite-n zori senini,
Ne luăm dragostea de mână, pe suflete creionată
Şi-o hrănim cu sărutarea petalelor de măslini,
Definim iubirea-n pagini, îndemnaţi de-al vieţii ţel,
Picurând frânturi din Soare alinăm crudul apus,
Transformând în sărbătoare liniştea din carneţel,
Îmbibată cu splendoarea prinsă-n zborul nesupus.
Ne-mbrăcăm în calde vise, răscolind stropi de nectar,
Din izvorul nemuririi insuflăm lumii iubire
Mărturisim vers pe clipe, înşirate-n calendar
Precum perlele speranţei strălucind printre safire.

joi, 28 iulie 2011
Aritmetica

Am făcut o socoteală
Pe caietul de curat,
Să pot scoate la iveală
Tot ce tu m-ai învăţat.
Adunam clipa cu ceasul
Împărţind iubirea pură,
Triumfam primindu-ţi glasul
Ce-mi scădea peste măsură
Stropii plini de indignare,
Mă-nmulţeam cu infinitul...
Şi-n secunda următoare
Fracţionam labirintul
Prin care mă rătăcisem,
Pictat de tine-ntr-o noapte,
În care descoperisem
Frământările inapte
Provenite din părerea
Celor ce ne judecau
Aberându-ne tăcerea,
Fericirea explicau
Ca fiind sac de metale
Peste-averi nemăsurate...
Dar eu în braţele tale
Pur şi simplu... am de toate!
Fără virgulă sau puncte,
Sub totalul exprimat
Clipele ne sunt perfecte!
Ne iubim adevărat!

miercuri, 27 iulie 2011
O geană de lumină

O geană de lumină în palmă mi-a pătruns
Prin miez de noapte sumbru, vindecând orice rană,
Iar pescăruşul care mă striga îndeajuns
Deşi, uitasem parcă, de-un timp şi cum mă cheamă,
Pe-o aşchie de Lună îmi legăna menirea
Terorizând apusul cu zorii mei aprinşi,
Picura strop de suflet reinventând iubirea
Şi-o arunca spre mine cu ochii-ntre deschişi.
Din noaptea fără margini, strop cald dintr-o cascadă
M-a răpit de pe bolta plină de nori hidoşi,
Ascunzând o furtună în simpla acoladă
Pe aripi renăscute din ochii tăi frumoşi.
Duioase braţe calde îmi alinau destinul,
Arome de iubire împrăştiind mereu
În stropi magici de ploaie sărbătoream festinul
De-a dărui iubirea dată de Dumnezeu.

Anunt Umanitar
Etichete:
Dana,
Dana Pătraşcu
PINO ANDRAŞ OPREA,
scriitor imobilizat, vând cărţile: "JURNALUL DISTROFICULUI ŞI ÎNGERUL SUFLETULUI MEU" costă 20 ron. "JURNALUL DISTROFICULUI ŞI OCEANUL IUBIRII" costă 20 ron. "JURNALUL DISTROFICULUI CU PARFUM DE IUBIRE" Vol.1 "MIRACOLUL"; 2 "DIAMANTUL"; 3 "ÎNGERUL"; 4 "COMOARA" costă 30 ron/buc. "TANGOUL FERICIRII" costă 20 ron. "DRAGOSTE CRISTALINĂ" costă 20 ron. "GHIDUL IUBIRII" costă 20 ron. La orice comandă se adaugă taxele poştale. Tel. 0040721642890; ID/email: pino_scriitorul@yahoo.com, www.pino-scriitorul.blogspot.com. Vă rog daţi mai departe!Muţumesc!
marți, 26 iulie 2011
Trandafirul alb din piept
Priveam în ochii tăi spre stele
Şi-am întâlnit iubirea pură
Ascunsă printre acuarele
Înmărmurită de-o pictură.
Priveam din ochii tăi spre mine
Am revăzut gheţar masiv
Prin lacrimile cristaline,
Curgând de fapt fără motiv.
Am redat aripi unui zbor
Alungând stratul de zăpadă
Ce se-aşternuse în decor
Şi ne-am lăsat iubirii pradă,
Privindu-ne ochii în noapte
Cum sub săruturi străluceau,
Aripile ascunse-n carte
Pe culmea norilor dansau.
Eşti trandafirul alb din piept,
Eu aripile tale-ntinse,
Eşti suflet în al meu suflet
Şi cerul pleoapei mele plânse.

luni, 25 iulie 2011
Sunetul zorilor zdrobiţi
Sunetul zorilor zdrobiţi
Pe pleoapa încă nedeschisă,
Sperând să mă scoată din minţi
Cu-a lor iubire interzisă
Născută-n nopţile firave,
Nedesluşind vreun fir de ger...
Avea silabele concave
Şi-am învelit-o în mister.
N-am vrut să-i dau detalii clare,
N-am vrut pe cord deschis să-i pun
Vreun strop din clipele amare
Sau vreun balon cert de săpun.
Aripi din fier forjat i-am dat
Într-un acvariu să înoate,
Fără să-mi pese c-a plecat
În zori de zi sau miez de noapte.
Sunetul cald, pictat în zbor
De glasul tău, şoptit pe geană
Transformă timpul în izvor
Topind secundele de teamă.
Un mugur crud renasc în zori,
Spre amiază înfloresc
Din palma ta sorbind culori,
Ochii tăi totu-mi dăruiesc.
Sunetul cioburilor sparte
Nu au puterea să m-atingă!
Eşti doar aici, nicicând departe,
Nimic nu poate să ne stingă
Flacăra sufletului viu
Născută-n stropi de ploaie reci,
Am fost cândva enorm pustiu...,
De-acum, suntem un tot pe veci!

duminică, 24 iulie 2011
Ocean de vise

Mi-e inima un pumn de viaţă,
Sufletul orizont de dor,
Sărutul tău zorii-mi dezgheaţă,
Născând dorinţele de zbor
Spre lumea noastră dătătoare
De dragoste nemărginită,
Spre cerul nostru plin de Soare
Unde iubesc şi sunt iubită.
Mi-e inima ocean de vise
Sufletul câmp de bucurie,
Eşti totu-n paginile scrise,
Fermecătoarea mea simbrie,
Întruchiparea purităţii
Şi Universul meu sublim,
Renaşti speranţa-n iarna vieţii
Drum peste aştri să clădim.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)