Nu-mi e aici sfârşitul!

Măria Ta Durere, Măria Ta Suspin,
Fierbinţi lacrimi de jale, voi, zile cu venin...
V-am primit toată viaţa cu zâmbetul pe buze,
De ifose şi mofturi nimeni să nu m-acuze.

Din zorii vieţii mele, furtuni am înfruntat,
Am ţinut piept, cu grijă, luptând neîncetat
Cu viclenia lumii şi-al ei diminutiv
Învesmântat pompos cu-n roşu adjectiv,

Cu buze ţuguiate şi fâlfâiri de gene,
Cu panglici atârnate de spini..., printre hiene
Ascunse după fluturi firavi şi inocenţi
Ce-n scurt timp se-afişau atât de violenţi...

Am păşit cu călcâiul crăpat şi plin de ţepe...
Măria Ta Durere, nu te mai pot percepe!
M-am învăţat cu tine, pe umbră îmi păşeşti,
Te-mbrac în primăvară, din suflet să-mi zâmbeşti,
Te învelesc cu clipa senină-a altei vieţi
Şi te hrănesc cu versul născut în dimineţi,
Te transform într-o boare, să-aline infinitul,
Măria Ta Durere, nu-mi e aici sfârşitul!