Sunt o simplă trecătoare

 

 

Mi-am certat sufletul, aspru,
Fiindcă nu a reuşit
Să-ţi aducă-n dar un astru,
Şi-n zloată s-a prăbuşit.

Am simţit, sorbindu-ţi slova
Cum mă-nvinge neputinţa,
Ca şi când doar supernova
Ţi-ar îndeplini dorinţa.

Ţi-aş fi luat sufletu-n palmă
Să ţi-l încălzesc, un pic
Dar, n-am fost destul de calmă
Şi-nţeleaptă... cum să-ţi zic?

Printre gânduri şi cuvinte
Rătăcesc şi eu mereu,
Sigură c-a lor sorginte
Vine de la Dumnezeu.

De această dată, însă,
Cred că Dumnezeu, uimit,
De atâta lume plânsă,
Chiar şi El a obosit.

Unii spun că viaţa-i viaţă
Doar dacă ştii s-o trăieşti,
Trezindu-te dimineaţă
Cerului să-i mulţumeşti.

Alţii spun c-ascund tristeţea
Oricât de mult îi apasă,
 Şi împart zilnic blândeţea,
Chiar de n-au nici pâine-n casă.

Unii au noroc, cu carul,
Alţii trec pe lângă el,
Unii îşi împart amarul
Cu un suflet de căţel.

Mulţi sunt trişti pe-această lume
Dar şi veseli sunt destui
Deşi, mulţi n-au timp de glume,
Roboţi goi şi nesătui.

Unii caută iubirea
Tocmai unde nu există,
Eu cred că şi fericirea
Putea să se nască tristă.

Cred că soarele răsare
Chiar după multe furtuni,
Întunericul dispare
Alinând oamenii buni.

Mulţi dau sfaturi deocheate,
Deşi n-au trecut nicicând
Prin dureri nemăsurate,
Dar, aruncă vorbe-n vânt...

Unii nu au strop de milă,
Nici frică de Dumnezeu,
Au tupeu, cât o cămilă
Până când dau de vreun greu.

Unii au noroc, desigur
Să întâlnească-n calea lor
Doar aroma unui mugur
Din blândeţea stelelor.

Tristă-i viaţa câteodată
Chiar de eşti adolescent,
Dar, de-ai inima curată,
Nimic nu e permanent.

Totul are un sfârşit,
Dumnezeu ştie mai bine
Cine şi când a greşit,
Şi-are grijă şi de tine.

Pentru durerea de-acum
Vei zâmbi, şi nu odată,
Eşti la început de drum
Iar lacrima ţi-e curată.

Eu n-am posibilitate
Să-ţi dau sfaturi, dar mă doare,
Fiindcă mulţi mi-au dat dreptate
Prea târziu, şi-s trecătoare...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

poem dedicat Domnitei Raluu, http://wordsinveins.wordpress.com/2013/03/21/another-me-but-the-same/

Totul depinde de mine

Să uit ceea ce n-am putut niciodată,
Sub stânci de-ntuneric să ascund
Lumina aceea ce-o ştiam plecată,
Şi-n flăcări să vreau să pătrund.

Să apăr tăcerea în totalitate
Când viaţa-mi aşterne cuvinte,
Când zorii de nasc cu şoapte curate
S-aducă iubirea fierbinte.

Nu voi mai da clipa ce vine înot
Când visul la viaţă revine,
Când am alinare şi nu-i de robot
Iar totul depinde de mine.

Răsunet de viaţă

Un înger albastru venit din trecut
Mi-a răpit tăcerea la ceas de amiaz',
O floare plăpândă în mână-a avut
Şi-o gură fierbinte, o simt pe obraz.

Un înger albastru, cu ochi de senin,
Prin stropii de ploaie s-a purificat
Cu liniştea-n palmă şi sufletul plin
De sfânta iubire, azi m-a descifrat.

Mi-a luat de pe tâmple nămeţii de ieri
Cu singura taină ce-n piept am păstrat,
Redându-mi speranţa pierdută-n tăceri
Şi visul de aur rămas nepătat.

Se-aud muguri blânzi răsplătind în culori,
Coperţile albe răsună a viaţă,
Mi-e pasul albastru vestind alte zori
Pe-alei de izbândă, lipsite de ceaţă.

Dumnezeu să-i odihnească!

Numai e nicio magie, numai e niciun mister,

Dumnezeu adună îngeri pentru a clădi în cer

Grădină înmiresmată cu suflete minunate,

Ce ne-au lăsat moştenire opere nenumărate.

Aripile lor divine se înmulţesc pe zi ce trece

Sărăcind pământul care şi aşa tindea să sece

Într-o ceaţă ce inundă ţara asta românească.

Îngeri duşi spre nemurire, Dumnezeu să vă odihnească!

 

 

 

Cu moartea la o cafea

Nu mă judeca creştine,
Ştiu că e dăunător
Să împart fumul cu tine,
Dar, sunt doar un fumător!

Nu râvnesc la bunul lumii,
Nu spăl banii îmbâcsiţi,
Nu ucid lumina lunii
Lunecând pe îndrăgostiţi.

Nu mă judeca creştine,
Mai ales în zori de zi
Când visez că-mi este bine,
La cafea, nu mă trezi!

Cu moartea, la o cafea,
De mult timp negociez
S-a cam săturat şi ea,
Prin fum veşnic o fentez.

Geana zorilor

 

 

Aşezam pe pernă visul
Înainte de culcare,
Izbind cu tot dinadinsul
În pereţii cu uitare.

Despicam secunda-n palma
Infinitului tăcut,
Să-l aud redând de-a valma
Ceea ce n-am priceput.

Având muguri de speranţă,
Apă vie de izvor,
Imploram o alianţă
Cu petala florilor.

Am catifelat suspinul
În aşa fel încât norii
Mi-au încununat destinul
Dezvelindu-mi trecătorii.

Geana zorilor, senină,
Se ridică mulţumind
Firelor de rădăcină
Ce le-aud înmugurind.

În urma mea

 

 

De mult nu te mai caut cu privirea,
De mult numai aştept pe la ferestre,
Mi-am aşternut pe-o lacrimă iubirea
Să-mi urce sufletul rănit pe creste.

De mult nu-mi mai pun clipa la-ncercare,
Nici soarele nu îl mai dojenesc
Când se ascunde după norul care
Mi-aşterne versu-n care m-oglindesc.

De mult timp cerul s-a împărţit în două,
Am înţeles ce înseamnă pasiunea
De-a mă hrăni cu boabele de rouă
Abandonând în jar perfecţiunea.

De mult nu te mai caut printre aştri
Nici paşii nu ţi-i mai sărut, de mult,
M-am oglindit în ochii tăi albaştri
Şi-mi e de-ajuns tăcerea să-ţi ascult.

Mi-e şoapta transformata în silabe,
Cuvântul vine în buchet cu tine,
Tot ce-am atins vor deveni podoabe
La gâtul vieţii ce ni se cuvine.

În urma mea povestea se trezeşte
Înmugurind în suflet vis curat,
Din dragostea care mă împlineşte,
Să pot zbura de-acum cu-adevărat.

 

 

 

 

De-ar plânge cerul

 

 

De-ar plânge cerul pentru mine,
Să-mi odihnesc un pic retina
Şi-n dimineaţa care vine
Să aflu care-mi este vina
De a mă naşte cu-o avere,
A duce-n spate-o cruce grea,
Din care picură putere,
De-ar plânge cerul şi-aş tăcea.

De-ar plânge cerul cu suspine
Să-mi limpezească drumul crud,
Să nu-mi mai fie dor de mine,
Nici lacrima să nu-mi aud,
Să mă descopăr într-o şoaptă
Din care razele-ar porni
Ca dintr-un fir de iarbă coaptă,
De-ar plânge cerul şi-aş zâmbi.

 

 

 

De 8 Martie

De ziua ta, femeie
Puternică, firavă
Precum o orhidee
Zâmbitoare, suavă,

De ziua ta, femeie
Care-ai născut, cu greu,
Pruncul, cât o scânteie
Şi-l vei iubi mereu,

De ziua ta, femeie,
Trup splendid de zeiţă
Ce iarna o încheie
Doar cu bunăvoinţă,

De ziua ta, femeie,
Ce naşti eternitate,
Dumnezeu să îţi deie
Mulţi ani cu sănătate!

Visele prind rădăcină

 

 

 

Uit durerile prin care
Am ajuns unde-am ajuns,
Pun în scrinul cu uitare
Lacrimile ce m-au uns,
M-au purificat ca mirul
Şi mi-au redat strălucirea
Ce-o emană trandafirul
Când întâlneşte iubirea.

Strălucesc prin noaptea crudă,
Metamorfozând nămeţii
Ce m-au finisat cu trudă
De la începutul vieţii.
Plămădesc vise curate
Din stropi limpezi de izvor,
Le sustrag din mări sărate
Oblojind aripi în zbor.

Desluşesc în beznă drumul
Luminat de licurici,
Mă împrospătează parfumul
Cald, al paşilor cosmici.
Pâlpâi ca o lumânare
Dăruind nopţii lumină,
Întunericul dispare,
Visele prind rădăcină.