Cititorii mei

Translate

marți, 31 iulie 2012

Ploaia noastră vie



Doamne, ce-aş dansa în ploaie
Cu umbrela noastră, veche,
Să-mi transform viaţa-n şiroaie
De clipe fără pereche...

Să păşim pe-aceeaşi stradă
Pe care ne-am rătăcit,
Doar stelele să ne vadă
Sărutul nepreţuit.

În ochii tăi de smarald
Să mă pierd pentru vecie,
Să mă regăsesc, să ard
Doar, sub ploaia noastră vie.


Mi-e dor să-mi fii izvor

Mi-e dor s-aud şi mâine
Ceea ce-ai pretins ieri,
Să pun miezul de pâine
Pe untul sfintei veri.

Mi-e dor de transparenţă,
De adevăr curat,
Cu-atâta insistenţă
Încât, s-a înnorat.

Mi-e dor să calc pe rouă
Cu paginile goale,
Mi-e dor de-o lume nouă,
Fără porniri carnale.

Mi-e dor de clipa-ceea
De care îmi vorbeai
Şi... să nu-mi pierd ideea,
Mi-e dor de tot ce n-ai.

Mi-e dor de focul verde
În care mă scăldai,
De luna ce se pierde
Sub soarele de mai.

Mi-e dor de mângâierea
Vântului în apus,
Mi-e dor să-mi iei durerea
Privindu-mă de sus.

Mi-e dor să-mi priveşti trupul
Tremurând de uimire,
Să urlu, precum lupul
La ceas de fericire.

Mi-e dor să-mi fii izvorul
Din care să sorb vers,
Mi-e dor să-mi alungi dorul,
Să-mi fii iar univers.

Mi-e dor de focul sacru
Ce ne-a purificat,
Totul e un masacru
De când ne-am dezbinat.

Mi-e dor să-mi citeşti versul
Cum doar tu mă citeşti,
Mi-e dor să-mi redai sensul,
Şoptind că mă iubeşti.


luni, 30 iulie 2012

Azi noapte

Azi noapte te-am visat
Dar, parcă nu dormeam
Când m-ai îmbrăţişat,
Parcă-n ochi te priveam.

La noapte închid luna
În felinar, să văd
Când va veni furtuna
De stele şi prăpăd.

Iar, mâine dimineaţă
Pe lacrimă voi pune,
Aroma ta de gheaţă
Ce-n vise mă răpune.

Îmi voi spăla cu rouă
Cearcăne şi visare,
Cu palmele-amândouă
Voi bea stropi de uitare.

La prânz mă voi întoarce
Pe-aleiile de ieri,
Din palme să pot stoarce
Miros de primăveri.

Iar de va fi să-mi curgă
Din palmă amintirea,
Sufletul să-mi străpungă,
Voi încrusta iubirea.

Din munţii mei voi scoate
Seminţele de dor
Să pot avea o noapte
De vis şi somn uşor.

Nimeni nu mi te poate lua!


Deschide ochii şi citeşte,
Atâta timp cât mai exist
Nimeni nu te înlocuieşte
Pentru că eu, încă persist.

Citeşte-mi sufletul şi gândul,
Ştiu bine c-ai să reuşeşti,
Te-a indus în eroare vântul
Dar, tot aici te regăseşti.

Citeşte bine şi ascultă
Ceea ce-ţi spune inima,
Din noi, oricând viaţă rezultă,
Nimeni nu mi te poate lua!

Citeşte cerul din cuvântul
Pe care mi l-ai dăruit,
Nu reuşeşti să-ngropi pământul,
Oricât de mult ţi-ai fi dorit.

Acolo-n steaua noastră zace
Printre nori înspăimântători,
Un curcubeu ce numai face
De mult morală vreunei flori.

Deschide gura, biciuieşte,
Cu sentimentele meschine
Sau lacrima mi-o risipeşte
Cu gândul pur, adânc, din tine.

N-ai cum să pleci, fiindcă revin
Iar, depărtarea se topeşte,
Mă urci pe-un cer cu stele plin
Să-i învăţăm cum se iubeşte.

N-am cum să zbor fără aripa
Pe care-ai colorat-o-n cer,
Deschide ochii, prinde clipa,
Metafora nu-i un mister!

E doar covorul de petale
Pe care mi l-ai dăruit
Când locuiam în lumi astrale
Dar, nimeni n-ar fi bănuit.

Doar noi ştiam, doar noi şi luna
Încă mai ştim ce-nseamnă zbor,
Degeaba-ncearcă, mulţi, întruna
Să-i pună lacăt şi zăvor.

Noi vom rămâne peste veacuri
Doi stropi de lacrimă curată
Care-au topit săgeţi şi arcuri
Cu dragostea adevărată.


Susţinere



Trestia plângând se zbate
Precum norul dus de vânt,
Lacrimile picurate
Se-ntreabă câte mai sunt.

Lacul e deja o mare,
Marea e ocean de mult
N-are spaţiu, nici hotare,
Nici putere de consult.

Mii de cioburi de revarsă
Într-o sticlă-a nimănui,
Liniştea pierdută-i arsă
În nisipul gândului.

Spiritul iubirii piere
Fără şansă de izbândă
Înecat în val de fiere,
Se usucă, se afundă.

Urc pe bolta mea imensă
Să nu văd nimic în jur,
Totul pare o aversă
Fără miez, fără contur.

Văd cum vântul se-nteţeşte
Ploaia bate-n geam de piatră,
Lacrima se înmulţeşte,
Inundând a păcii vatră.

Petecul de nor mirific
Mă acuză de trădare,
Reuşesc să-l descalific
Printre stelele hoinare.

Versul curge în siroaie
Necuprins de-al urii gheară,
Sângele picură-n foaie,
Inima în flăcări zbiară.

Desluşesc în depărtare
Şanţuri pline de mâl crud,
Lacrima îmi e datoare,
Nu mai văd, nu mai aud.

Dau să-mi regăsesc menirea,
Răspândită printre flori,
Să-mi recapăt înfrunzirea
Crengilor frânte de mori.

Vântului să-i dau pedeapsa
Meritată, pe vecie,
Să-mi înlăture eclipsa
Hărăzită din pruncie.

Lupilor să le dau luna
Pentru urletul pierdut,
Să-nlătur din flăcări bruma
Trădătorului vândut

Pun răscrucea la fântână
Să-i descopăr claritatea,
Sparg oglinzile în mână
Să le-alung naivitatea.

Vorba crudă dovedeşte
C-a uitat să se mai coacă
În cuptorul ce mocneşte
Doar cu-n vârf firav de cracă.

Răsucesc o stea pestriţă
Dintr-o altă emisferă,
Strâng iluzii în lădiţă
Pentru-o viaţă efemeră.

Cioburile se-nspăimântă
Risipite pe sub plajă,
Zborul meu din nou încântă
Prinde viaţă, plin de vrajă.

Trestia, plângând, se ţine
De o lamă de cuţit,
Versul curge şi revine,
Niciodată n-a minţit.

Sub metafora pufoasă
Lacrima s-a estompat,
Muza n-a fugit de-acasă,
Doar cerul s-a bifurcat.

Izgonit dintr-o poveste
Se înalţă norul sfânt,
El mă susţine pe creste
Iar, Dumnezeu pe pământ.


duminică, 29 iulie 2012

Vreau să...



Vreau să mă strângi în braţe
Şi să dansăm sub stele,
Să împletim speranţe
Cu versurile mele.

Vreau s-adormim când luna
Se duce la culcare,
Să-mi pui raze-n cununa
Din a ta sărutare.

Vreau să-ţi simt răsuflarea
Şi mângâierea-ţi caldă,
Să ne iubim ca marea
Ce în ocean se scaldă.

Vreau să-ţi zăresc iubirea
În ochi, să ţi-o citesc,
Să gustăm fericirea
Şoptindu-ţi, te iubesc!


sâmbătă, 28 iulie 2012

Pe norii mei, în lumea mea



Pe mine nu mă deranjaţi!
N-aveţi decât să mă-njuraţi
Dar, eu n-am să le fac pe plac,
Sunt în concediu şi-am să zac
La mine în apartament,
Cum dorm şi ei în parlament.
Am să-i ignor, cum fac şi ei
De-atâţia ani urâţi şi grei
Dar..., de veţi hotărî vreodată
Să ieşim cu mâna curată,
Să-i alungăm din fruntea ţării
Pe absolut toţi trădătorii,
Fără proteste de doi lei,
Sunt aici, mereu, dragii mei!
Să-i alungăm peste câmpii!
În pace să creştem copii,
De viaţă să ne bucurăm,
Sigur şi noi o merităm!
Atunci, vă rog, să mă chemaţi,
Când vom fi un popor de fraţi
Dar, pân-atunci... sunt undeva...
Pe norii mei, în lumea mea.


Române, cât mai poţi dormi???



Eu nu am aur, nici putere,
Copiii-mi sunt a mea avere,
N-am diplome de niciun fel,
Dar, nici nu-mi pasă, am un ţel,
Îmi iubesc ţara şi pământul
Până îmi voi găsi mormântul.
Îmi iubesc limba românească
Dar, vai de glia strămoşească!
Ne călcă în picioare toţi,
Ne conduc doar bandiţi şi hoţi
Iar noi votăm, votăm la ei...
Adunătură de mişei.
Popor român, dormi, nu eşti treaz?
Niciunul nu este mai breaz!
Toţi vor puterea-n mâna lor,
De noi, cei mici dar mulţi, ce-i dor?
Ei cu vapoare şi maşini
Iar noi, de rate suntem plini,
Dormim 3, 4 ore-n zi
Iar ei se întrec a ne zâmbi
De parcă suntem toţi fraieri,
O ţară plină de şomeri.
Ne sinucidem, ciondănim,
Ei ignoră, noi ne rănim,
Ei sunt boieri, noi muncitori -
Conduşi de inculţi şi putori.
Ne-au turnat ură cu găleata
În suflete, noi cu lopata
Vrem sărăcia s-alungăm
Dar tot în ea ne înecăm.
Pe referendum cheltuim
Bani grei, şi totuşi chefuim
Pe la bodegi, pe la terase,
Cu berea-n mână, fără case
Şi fără pâinea cea de mâine,
Viaţă de rob, viaţă de câine,
Ne îmbătăm şi ne drogăm,
În datorii ne îngropăm
Iar ei de-acolo ne privesc
Şi ne zâmbesc din jilţ regesc.
Speranţa ne-a murit 'nainte
Să putrezim noi în morminte.
Ne-au vândut ţara pe felii,
Române, cât mai poţi dormi???



Numai din motivele mele, nu caut mai multe poze să postez aici, nu cred că merită blogul meu să fie spurcat de aşa fel de ....

vineri, 27 iulie 2012

Ascultă-mi inima

 
 
Ascultă-mi inima, îmi cântă
A jale pentru tot ce-a fost,
Ochii de lacrimi mi se zvântă,
A trecut, nu mai are rost.

Ascultă-mi gândul, cum te strigă
Vibrând, la orice adiere
Când un sărut de-al tău câştigă
Iubirea fără bariere.

Ascultă-mi liniştea din mine
Cum te trezeşte cu un tril
Din visul ce nu-ţi aparţine,
Cu-n sărut tandru de copil.

Ascultă-mi lacrima fierbinte
Cum picură în nopţi târzii,
Când îmi pătrunzi adânc în minte
Şi dispari doar în zori de zi.

Ascultă-mi visul ce se-ndreaptă
Spre pieptul tău să-l ocroteşti,
De-o lume rece şi nedreaptă,
Când te îndeamnă să zâmbeşti.

Ascultă-mi versul cum se-aşterne
Pe pagina, doar pentru tine
Clădind aromele eterne
Neînţelese de oricine.

Ascultă-mi inima cum bate
La uşa sufletului tău,
Te-aşteaptă să fugim departe
Doar noi şi bunul Dumnezeu.
 

Hrana sufletului tău



Sunt învelişul tău firesc,
M-am întrupat în poezie
Să-ţi spun în şoaptă, te iubesc,
Întreaga lume să o ştie.

Sunt hrana sufletului tău,
Născută pentru a-ţi dărui
Aroma cuvântului meu
În ritmul cald al inimii.

Sunt picătura ce porneşte
Din norul alb, îndepărtat
Şi-n drumul ei te osândeşte
La dragoste fără păcat.

Sunt duh ascuns într-o fântână
Cu apă proaspătă şi vie,
Născut sub razele de lună
Să te dezmierd în poezie.