Mă mut în nori!

Mă mut pentru un timp în nori!
Mi-am luat provizii şi putere,
Să nu mă cauţi, sunt culori
Pe care voi sta de plăcere.

Mă mut în era parfumată
Şi-aşa, se pare c-am lipsit
De pe planeta îmbibată
Un veac şi... s-a cam îmbâcsit.

Mă mut acolo, e mai bine,
Decât să stau, să te plătesc,
Mă voi retrage cât mai ţine
Mirajul ăsta nebunesc.

Să nu mă cauţi, te implor!
Mi-am luat concediu plumburiu,
Să fug de mine sus pe-un nor,
Să nu m-aud, să nu mă ştiu...

Gândul să mi-l aud zbierând,
Răcnind sub ropot de furtuni,
Să-l văd în flacără arzând
Şi transformându-se-n tăciuni.

Să nu mă cauţi, nu mai sunt,
Poate voi reveni cândva
Dar, nu voi privi spre pământ
Oricâte stele vor cădea.

Să nu-mi trimiţi nicio scrisoare,
Acolo nu ştiu să citesc,
De-acolo, totu-i o splendoare,
Nici măcar praful nu-l zăresc.

Aici mă mint că va fi bine,
Mă mint că va fi minunat
Dar, numai norul meu mai ţine
La sufletul cel zdruncinat.

Să nu mă cauţi, am plecat
Pe nori, doar să mă odihnesc,
Deşi nu crezi, eu m-am jurat
Şi n-am motiv să chibzuiesc.

Pe norii mei urc zi de zi,
Să ignor spini otrăvitori
Ce mă lovesc cât ai clipi,
Să nu mă cauţi, sunt în nori!

Să nu-mi loveşti cuvântul!

A venit timpul să m-ascund,
Să nu mai văd, să nu aud,
Cât mai profund...,
Sub lemn de dud,
Pe norii mei, să pot vedea
Prin pânza groasă, neagră, lucioasă
Ce mă doboară, doar dragostea,
La ea acasă.

Să nu-mi mai pună la îndoială
Niciun tăcut, sau prefăcut,
Cuvânt rostit la repezeală.
N-am să-mi ascut
Nicio săgeată, niciun cuţit.
Când m-am născut
Am lăcrimat, nu m-am minţit.
Cum s-a crezut.

Am văzut, încă am vedere,
Deşi o pierd sub lacrimi multe,
Iubesc din a Domnului vrere,
Chiar dacă n-are cin' s-asculte.
Va trebui să mă ascund,
Să-mi pun o pânză drept contur,
Să-nvăţ să zbor pe-un nor rotund
Să nu-ţi mai jur!

Am obosit să te învăţ,
Să nu-mi loveşti mereu cuvântul,
Va trebui să mă dezvăţ
Să pun în faţă jurământul,
N-am să cobor din ascensor
Pentru nimic nu mă implic,
Rămân să zbor pe al meu nor,
Nu-s un nimic!

Am demnitate şi-n apus,
Sunt prea puternică să mor,
Eu sunt o stâncă, am mai spus,
Rămân pe norul meu să zbor!
Nu ai de ce să te-nfiori,
Eu nu mă laud, mă abţin,
Nici nu trăiesc de două ori
Iubind puţin.