Sentimentul sfânt

Tu, suflete, ce baţi la poartă,
Într-un costum nou de zăpadă,
De ce mă-ntrebi despre-a mea soartă
Când ştii că orbii pot să vadă
Cortina-n care mă-nvelesc
Şi fardul care mă ascunde,
Să nu-ţi mai spun cât te iubesc
La fiecare trei secunde.

De ce mă-ntrebi, ca un străin,
Deschizând gura într-o doară,
Când ştii că viaţa mi-e un chin
Dar, nici n-o mai visez uşoară,
Când ştii prea bine cât de tare
Şi de imens te pot iubi,
Că-mi hrănesc clipa cu răbdare
Şi te aştept în orice zi.

De ce mă-ntrebi, ce fac, iubite?
Oare ce-ai vrea să îţi răspund?
Că te-ai mutat în a mea minte,
Oriunde-aş vrea să mă ascund...?!?
Că nu am clipă fără tine
Cum nu am zi fără poem,
Că noaptea-n lacrimi şi supine
Te strig, te caut şi te chem...?!?

De ce mă-ntrebi, când ştii deja
Prin ce-am trecut, n-a fost de-ajuns?
Tu n-ai văzut că dragostea
Adânc în suflet ne-a pătruns?
Nu ai simţit la fel ca mine,
Că universul a pierit
Sub lacrimi crude şi suspine
În clipa când ne-am despărţit?


De ce mă mai întrebi odată,
Tu crezi că noaptea m-a schimbat?!?
Neîncrederea e vinovată,
Ea ne-a lovit! Tu m-ai uitat?!?
Atunci, de ce mă-ntrebi mereu
De parcă n-ai ştii cine sunt?!?
Eu Îl întreb pe Dumnezeu
De ce-a dat sentimentul sfânt?