În ciuda înserării

Eu nu am totul la picioare, Nici nu-mi doresc așa un chin, Pășesc în lumea asta mare Pe-alei trasate de destin. Nu vreau nimic din visul tău, Eu port în mine dragostea Și-i mulțumesc lui Dumnezeu Pentru ceea ce pot vedea.


Cum se face că-ntr-o lume
În care totu-i trecător,
Stau și scriu, de parc-aș spune:
"Mâine s-ar putea să mor"?!?

Cum se face că n-am tihnă
Până nu aștern un vers,
De parcă a mea odihnă
Ar distruge-un Univers?

Cum se face că-ntr-o clipă
Totu-n jurul meu îngheață
Iar, în alta se înfiripă
O iubire cât o viaţă?

Cum se face că-ntr-o viață
Toți urcăm firesc pe trepte,
Dar, uităm de dimineață
Să-mpletim vise deștepte?

Cum se face că iubirea
Devine tot mai plăpândă
Totuși, visăm nemurirea
În orice zi și secundă?

Cum se face că o mână
Pe-alta o poate spăla
Dar, când palmele adună
Vis, nu-l putem modela?

Cum se face c-aleg drumul
Plin de spini și cu efort
Îmi înlătur apoi fumul
Să văd soarele din port?

Cum se face că-întrebării
Nu-i găsesc mereu răspuns
Dar, în ciuda înserării
Stelele-n mine-au pătruns?

Dacă ar fi

Ne amăgim în noapte
Ca fraţii buni de-o mamă,
Ne vrăjim cu trei şoapte
Demne de luat în seamă,
Ne-mbrăţişăm în gânduri
Ne-mbărbătăm mereu,
Visăm că printre rânduri
Nu ne va mai fi greu.
De fapt e-o nebunie,
Nu-i pic de adevăr,
În noaptea cea pustie,
Nu-i nici frate, nici văr,
Dar simt că-mi dă culoare,
Putere să păşesc,
S-ajung rază de soare
Şi-n noapte să zâmbesc.
Ca o sirenă-n valuri,
Cânt de greier subţire,
Visăm că printre dealuri,
Secvenţe de-amintire,
Vom îngropa de mâine
În geana dimineţii,
Lăsând colţul de pâine
De la-nceputul vieţii
Să o mănânce corbii
Şi lupii cei flămânzi,
S-o găsească doar orbii
Dacă ar fi să te-ascunzi.