A mea cenuşă nu se pierde

Am tot sperat că-s vinovată,
Că eu dau "răul absolut",
Iar lumea toată e curată,
Doar toţi am fost şi vom fi lut...
Am tot sperat că-n astă viaţă
Eu sunt cea care am greşit,
Dar, cum pe frunte sau în faţă
Iese gândacul rătăcit...,
De ştii să-i împleteşti o plasă,
În ea să intre cu tupeu
Simţindu-se la el acasă,
Deşi propietar sunt eu...,
Văzând că-s calmă şi concisă,
În propiul venin s-a-necat.
Nici nu visează că-s decisă
Să lupt cu-n parazit ciudat.
N-am otrăvit nici o furnică
În viaţa mea, am plâns mereu,
Şi de aceea nu-mi e frică
Decât de Bunul Dumnezeu!
N-am aşteptat să moară mama
Să-i moştenesc averi sau bani,
Pe mine nu m-apucă teama
Nici de amici nici de duşmani.
Eu am muncit, nu am furat
Să-mi hrănesc pruncii, să-i educ
Sufletul îmi este curat
Deci, anonimule, în nuc
Nu am de gând să urc deloc,
Oricât ai spera tu s-o fac,
Chiar dacă am pe suflet foc,
Prea mult timp n-am de gând să zac.
Am să renasc, cum fac mereu,
A mea cenuşă nu se pierde
M-ajută Bunul Dumnezeu
Să fiu puternică şi verde!